XXI CĂSĂTORIA LUI NELL.

Înainte de a se despărţi luară hotărârea de a fi atenţi mai mult ca oricând la o agresiune. Ameninţarea lui Silfax era prea directă ca să nu se ţină seama de ea. Se punea întrebarea dacă bătrânul «penitent» nu dispune de vreun mijloc înfricoşător care ar fi putut nimici întreaga Aberfolyle. Gardieni înarmaţi fură postaţi la diversele ieşiri din mină, cu dispoziţia de a veghea zi şi noapte. Orice străin care pătrundea în mină trebuia adus în faţa lui James Starr, pentru a i se stabili identitatea. Locuitorii Coal-city-ului fură informaţi fără ezitare de pericolele ce ameninţau colonia subterană. Deoarece Silfax nu avea nici un complice în mină, nu era de temut o trădare. Măsurile de siguranţă ce fuseseră luate i se aduseră la cunoştinţă lui Nell şi, cu toate că nu era complet liniştită, ea se mai calmă puţin.

Hotărârea lui Harry de a o urma oriunde se va duce a contribuit mai mult decât orice la a i se smulge promisiunea că nu va fugi.

În timpul săptămânii care precedă căsătoria lui Nell cu Harry, nici un incident nu tulbură viaţa în Noua Aberfoyle. Minerii, fără a se abate de la supravegherea organizată, îşi reveniră din panica ce-i cuprinsese şi care era aproape să compromită exploatarea.

În acest timp, James Starr continua să-l caute pe bătrânul Silfax.

După ce răzbunătorul bătrân declarase că Nell nu se va căsători niciodată cu Harry, era de temut ca el să nu dea înapoi de la nimic pentru a împiedica această căsătorie. Cel mai bun lucru ar fi fost să pună mâna pe el, cruţându-i viaţa. Se reîncepu, deci, explorarea minuţioasă a Noii Aberfoyle. Fură cercetate galeriile până la orizonturile superioare, care dădeau spre ruinele castelului Dondonald, la Irvin. Se presupunea, şi pe bună dreptate, că Silfax comunica prin vechiul castel cu exteriorul pentru a se aproviziona, fie cumpărând, fie şterpelind cele necesare existenţei sale nenorocite. Cât despre Doamnele de foc, James Starr se gândi că vreo emanaţie de gaz grizu, care se producea în această parte a minei, ar fi putut să fie aprinsă de Silfax, pentru a produce acel fenomen. El nu se înşela, dar cercetările fură zadarnice. James Starr, în timpul acestei lupte fără răgaz împotriva unei fiinţe ce nu putea fi prinsă, deşi nu lăsa să se observe nimic de către ceilalţi, se simţea cel mai nenorocit dintre oameni. Pe măsură ce se apropia ziua nunţii, temerile sale creşteau, şi el crezu de datoria sa să-şi împărtăşească gândurile, în mod excepţional, bătrânului maistru. care deveni şi mai îngrijorat decât James Starr.

În sfârşit, veni ziua căsătoriei!

Silfax nu dăduse nici un semn de viaţă.

Încă de dimineaţă, toată populaţia din Coal-city era în picioare. Lucrările din Noua Aberfoyle fură suspendate. Maiştri şi lucrători, toţi doreau să-i cinstească pe bătrânul Simon Ford şi pe fiul său. Era un mod de a-şi arăta recunoştinţa faţă de cei doi oameni curajoşi şi perseverenţi, care redaseră minei prosperitatea de altădată.

Ceremonia trebuia să aibă loc la ora unsprezece în capela Saint-Gilles, ce se înălţa pe malul lacului Malcolm.

La ora anunţată, ieşiră din cottage, Harry la braţ cu mama sa şi Simon Ford la braţ cu Nell. Urmau inginerul James Starr, în aparenţă calm dar de fapt aşteptându-se la orice, şi Jack Ryan, superb în hainele sale de cimpoier.

Veneau apoi ceilalţi ingineri din mină, oamenii de vază din Coal-city, camarazii bătrânului maistru, toţi membrii marii familii de mineri care constituiau populaţia specifică a Noii Aberfolyle. Afară era una din acele zile toride de august, care sunt greu de suportat în regiunile nordice. Zăduful pătrundea până în adâncurile minei unde temperatura se ridicase anormal. Atmosfera era saturată de electricitate prin puţurile de aeraţie şi prin marele tunel din Malcolm.

Se putea constata – fenomen destul de rar – că barometrul coborâse la Coal-city în mod considerabil.

Te întrebai dacă vreo furtună nu se va dezlănţui sub bolta de şist care forma cerul imensei cavităţi.

De fapt, însă, nimeni din interior nu se preocupa de ameninţările atmosferice de afară. Toţi erau îmbrăcaţi, bineînţeles, cu hainele cele mai bune, aşa cum se cuvenea pentru ceremonie.

Madge purta un costum care amintea pe cele din timpurile trecute. Pe cap avea un toy, ca vechile matroane, iar pe umeri purta un rokelay, un fel de mantilă cadrilată pe care scoţienele o poartă cu o anumită eleganţă. Nell îşi făgăduise să nu lase să se vadă cât era de agitată. Ea îşi stăpânea bătăile inimii şi tainicile ei temeri, şi curajoasa copilă reuşi să arate tuturor o faţă calmă, liniştită.

Era îmbrăcată simplu şi acea simplitate a rochiei, pe care o preferase altor veşminte mai bogate, scotea mai mult în evidenţă farmecul său. Pe cap purta doar un snood, panglică în mai multe culori, cu care se împodobesc de obicei tinerele caledoniene.

Simon Ford purta o haină pe care n-ar fi dispreţuit-o nici vrednicul judecător Nichol Jarvie din romanul lui Walter Scott.

Toată lumea se îndreptă spre capela Saint-Gilles, care fusese frumos împodobită.

Pe cerul lui Coal-city, discurile electrice, mai puternice din cauza curentului mai intens, străluceau ca tot atâţia sori. O atmosferă luminoasă umplea întreaga Noua Aberfoyle.

În capelă, lămpile electrice proiectau o lumină vie, iar fiecare vitraliu colorat strălucea ca un caleidoscop de foc.

În uşa capelei Saint-Gilles pastorul William Hobson aştepta sosirea soţilor.

Cortegiul se apropia, după ce înconjurase în chip maiestuos malul lacului Malcolm.

În acel moment, orga începu să cânte şi ambele perechi, precedate de pastorul Hobson, se îndreptară către altarul din Saint-Gilles.

Pastorul binecuvântă mai întâi toată adunarea, apoi Harry şi Nell rămaseră singuri în faţa preotului care ţinea în mână cartea sfântă.

— Harry, întrebă pastorul Hobson, vrei s-o iei de soţie pe Nell şi juri că o vei iubi de-a pururi?

— Jur, răspunse tânărul cu o voce fermă.

— Nell, reluă preotul, vrei să-l iei de soţ pe Harry Ford, şi…

Tânăra fată nu apucă să răspundă când un zgomot asurzitor se auzi de afară. Una din stâncile enorme formând o terasă deasupra malului lacului Malcolm, la o sută de paşi de capelă, se prăbuşi fără explozie, ca şi cum căderea sa ar fi fost pregătită dinainte. Sub acea stâncă exista o excavaţie necunoscută de nimeni, în care se îngrămădeau apele. Apoi, deodată, între bucăţile de stâncă sfărâmată apăru o barcă pe care o impulsie puternică o lansă pe suprafaţa lacului.

În barcă stătea în picioare un bătrân îmbrăcat cu o rasă sumbră de călugăr, cu părul vâlvoi şi cu o barbă albă lungă, ce-i cădea pe piept.

În mână ţinea o lampă Davy, în care ardea o flacără protejată de pânza metalică a aparatului.

Cu o voce puternică, bătrânul strigă:

— Grizul! Grizul! Nenorocire vouă tuturor! Nenorocire!

În acel moment, mirosul slab, caracteristic hidrogenului protocarbonat, se împrăştie în atmosferă.

Cauza răspândirii gazului exploziv se datora prăbuşirii stâncii care lăsa să se scurgă o cantitate enormă de grizu, înmagazinat în pungi uriaşe ale căror orificii fuseseră astupate de şist. Ţâşniturile de grizu urcau spre bolţile domului sub o presiune de cinci-şase atmosfere.

Bătrânul cunoştea existenţa acelor pungi cu gaze şi le deschisese brusc pentru a face explozibilă atmosfera cavernei.

În acest timp, James Starr şi alţi câţiva, ieşind repede din capelă, alergară spre mal.

— Afară din mină! Afară din mină! striga inginerul, care, dându-şi seama de pericolul imediat, veni să dea alarma la uşa capelei Saint-Gilles.

— Grizul! Grizul! repeta bătrânul înaintând cu barca pe apele lacului.

Harry, trăgându-şi după el logodnica, tatăl şi mama, părăsi în grabă capela.

— Ieşiţi din mină! Ieşiţi din mină! repeta întruna James Starr.

Era însă prea târziu pentru a mai fugi din mină. Bătrânul Silfax era acolo, gata să îndeplinească ultima sa ameninţare, gata să împiedice căsătoria lui Nell cu Harry, înmormântând întreaga populaţie din Coal-city sub ruinele minei.

Deasupra capului său se rotea în zbor cucuveaua sa enormă, ale cărei pene albe erau presărate cu puncte negre.

În acel moment, un om se aruncă în apele lacului şi înotă din răsputeri spre barcă.

Era Jack Ryan. El se străduia să-l prindă pe nebun înainte ca acesta să-şi îndeplinească opera de distrugere.

Silfax îl văzu venind. El sparse atunci sticla lămpii de siguranţă, şi smulgând fitilul aprins, îl plimbă în aerul înconjurător.

O tăcere mormântală domnea asupra întregii asistenţe îngrozite.

James Starr, resemnat, se mira că explozia inevitabilă nu nimicise încă Noua Aberfoyle. Silfax, cu trăsăturile crispate, îşi dădu seama că gazul, prea uşor spre a se menţine în straturile joase, se acumulase la înălţimea domului. Atunci pasărea, la un gest al lui Silfax, apucă feştila incendiară cu ghearele, aşa cum făcea altădată în mina Dochart, şi începu să zboare către înălţimea bolţii pe care bătrânul i-o arăta cu mâna.

Câteva secunde încă şi Noua Aberfoyle n-ar mai fi existat…

În acel moment, Nell se smulse din braţele lui Harry.

Calmă şi în acelaşi timp inspirată, ea alergă spre ţărmul lacului, până la marginea apei.

— Harfang! Harfang! strigă ea cu o voce clară. Vino la mine! Vino la mine!

Devotata pasăre ezită un moment, mirată. Dar, deodată, recunoscând vocea lui Nell, lăsă să cadă feştila aprinsă în apa lacului şi, făcând un cerc larg în zbor, se abătu la picioarele tinerei fete.

Straturile înalte, explozive, unde grizul era amestecat cu aerul, nu fuseseră atinse! Un strigăt sălbatic răsună sub cupolă. Era ultimul strigăt al bătrânului Silfax.

În momentul când Jack Ryan era să pună mâna pe marginea bărcii, bătrânul, văzând că răzbunarea nu i-a reuşit, se aruncă în apele lacului.

— Salvează-l! Salvează-l! striga Nell cu deznădejde.

Harry o auzi şi, aruncându-se la rândul său în lac, ajunse înotând lângă Jack Ryan şi se afundă de câteva ori. Osteneala sa fu zadarnică.

Apele lacului Malcolm refuzau să-şi elibereze prada. Ele se închiseseră pentru totdeauna deasupra bătrânului Silfax.