CAPITOLUL VII.

Planuri. Un pod peste râul Mercy, Platoul Grandevue devine insulă. Podul mobil. Recolta de grâu. Pârâul. Podeţele. Curtea de păsări. Porumbarul. Cei doi măgari sălbatici. Căruţa înhămată. Excursie la portul Balonului.

Pionierii insulei Lincoln îşi recuceriseră deci locuinţa, fără să fie nevoiţi să treacă prin fostul cana! şi fiind astfel scutiţi de o muncă grea de zidărie.

Ultimele ore ale acestei zile le hărăziră înmormântării maimuţelor; apoi, pionierii puseră totul în ordine prin camere, unde, cu toate că nepoftiţii musafiri răsturnaseră mobilele, din fericire, însă, nu spărseseră mai nimic. Nab aprinse din nou focul la bucătărie şi rezervele din cămară fură folosite la pregătirea unui prânz, din care se înfruptară pe săturate.

Jup nu fu uitat nici el şi mâncă cu poftă câteva migdale şi o parte din rădăcinile pe care le puseseră înainte în mare cantitate. Pencroff îi dezlegase numai braţele, socotind nimerit să-i lase totuşi picioarele legate, până când se va mai obişnui cu oamenii.

Înainte de culcare, stând în jurul mesei, Cyrus Smith şi tovarăşii săi discutară câteva planuri, ce trebuiau neîntârziat puse în aplicare. Printre acestea, cele mai însemnate şi mai grabnice erau: construirea unui pod peste râul Mercy, care să lege direct partea de sud a insulei cu Casa de Granit, şi întocmirea unui ţarc destinat muflonilor sau altor animale cu lână, pe care aveau să le prindă. Amândouă aceste planuri rezolvau problema îmbrăcămintei, care devenise cea mai importantă. Într-adevăr, podul le înlesnea să transporte învelişul balonului, din care voiau să-şi facă rufe, iar ţarcul de animale trebuia să le dea lână pentru îmbrăcămintea de iarnă.

În ceea ce priveşte crescătoria, Cyrus Smith avea de gând s-o aşeze la izvorul Pârâului Roşu, pentru ca animalele să. găsească cu uşurinţă păşuni bogate şi mereu proaspete. Drumul dintre platoul Grande-Vue.şi izvoare era în parte bătătorit, aşa că transporturile vor fi uşurate şi dacă vor avea un căruţ mai bun şi dacă vor izbuti să prindă vreun animal de tracţiune.

Dar dacă nu era nici un neajuns ca această crescătorie să fie aşezată departe de Casa de Granit, nu se putea spune acelaşi lucru despre curtea de păsări, asupra căreia Nab atrăsese atenţia tovarăşilor săi. Într-adevăr, păsările trebuiau să fie la îndemâna bucătarului şi nici un loc nu părea mai potrivit decât partea aceea a malurilor lacului, din jurul vechiului canal. Păsările acuatice se vor simţi acolo tot atât de bine ca şi celelalte, iar cu perechea de galinacee, prinsă la ultima lor excursie, vor face cea dintâi încercare a lor de domesticire.

A doua zi, la 3 noiembrie, începură noile lucrări în vederea construirii podului. Toate braţele fură folosite în această lucrare. Coloniştii, ajunşi de astădată dulgheri, cărară pe plajă ferăstraiele, topoarele, foarfecele, ciocanele.

Acolo, Pencroff făcu următoarea observaţie:

Şi dacă în lipsa noastră i s-ar năzări domnului Jup să tragă scara, pe care ne-a aruncat-o ieri atât de politicos?

S-o legăm bine la capătul de jos, răspunse Cyrus Smith. Ceea ce şi făcură, proptind-o cu doi ţăruşi înfipţi adânc în nisip. Apoi, pionierii, urcând malul stâng al râului Mercy, ajunseră repede la cotul râului.

Se opriră să cerceteze dacă nu era locul cel mai potrivit pentru un pod.

Într-adevăr, de aci până la portul Balonului, descoperit abia în ajun pe coasta sudică, depărtarea era de numai trei mile şi jumătate, iar de la port nu era greu de făcut un drum, care să uşureze legătura dintre Casa de Granit şi sudul insulei.

Atunci, Cyrus Smith împărtăşi tovarăşilor săi un plan uşor de înfăptuit şi foarte avantajos, la care se gândea de câtva timp. Era vorba de izolarea completă a platoului Grande-Vue, punându-l la adăpost de orice atac posibil. În felul acesta, Casa de Granit, Căminul, curtea de păsări şi toată partea superioară a platoului, destinată culturilor, erau ferite de stricăciunile pe care le puteau pricinui animalele.

Nimic mai uşor decât îndeplinirea acestui plan şi iată cum socotea inginerul să procedeze: El constatase că platoul era apărat din trei părţi de diferite cursuri de apă, fie artificiale, fie naturale.

La nord-est se afla lacul Grant.

La nord curgea râul pe care îl descoperiseră de curând, care îşi săpase albia de pe platou până pe plajă, întrerupt în cursul său doar de cascadă şi ar fi fost de ajuns să-i lărgească albia, ca să pună stavilă incursiunii animalelor.

Partea de est era mărginită de mare, începând de.la punctul de revărsare a noului râu, până la revărsarea râului Mercy.

La sud curgea râul Mercy, de la punctul.său de revărsare până la cotul unde trebuia făcut podul,.

Rămânea deci deschisă numai partea de vest a platoului, cuprinsă între cotul râului şi unghiul sudic al lacului, pe o distanţă mai scurtă de o milă. Pentru a izola platoul şi în partea aceasta, nu aveau decât să sape un şanţ larg şi adânc, care să fie umplut cu apele lacului, formând astfel şi o a doua cascadă, care avea să se verse în râul Mercy. E drept că această lucrare ar fi coborât niţel nivelul lacului, dar Cyrus Smilli observase că debitul de apă al Pârâului Roşu era destul de mare, pentru a compensa această pierdere.

În felul acesta, adăugă inginerul, platoul Grande-Vue va fi o adevărată insulă, înconjurată de apă şi legată de restul domeniului prin podul pe care îl vom face peste râul Mercy, prin cele două punţi pe care le-am aşezat lângă cascadă şi prin alte câteva podeţe pe care le vom construi mai târziu: unul peste şanţul de care vă spuneam şi al doilea peste Mercy. Iar dacă aceste poduri şi podeţe le vom construi în aşa fel, încât să poată fi ridicate la nevoie, platoul Grandevue va fi la adăpost de orice surpriză.

Toată lumea fu de aceeaşi părere şi Pencroff, ridicând toporul, strigă:

Să ne ocupăm de pod!

Aceasta era lucrarea cea mai grabnică. Ei aleseră copacii, îi tăiară, îi curăţară de crengi şi făcură grinzi, scânduri şi scândurele. La capătul sprijinit de ţărmul drept al râului, podul avea să fie fix, iar la capătul opus, mobil, în aşa fel, încât să se poată ridica cu ajutorul unui scripete, aşa cum văzuseră ei la unele poduri.

Cu toate că munceau cu pricepere, această lucrare însemnată le răpi destul de mult timp, fiindcă râul era larg de optzeci de picioare. Ca să susţină partea fixă a podului, pionierii fură nevoiţi să înfigă câţiva pari în albia râului şi să-şi facă şi un fel de mai pentru bătut capetele parilor, ce aveau să formeze două arcade, dând astfel podului posibilitatea să suporte greutăţi mai mari.

Din fericire, nu lipseau sculele pentru prelucrarea lemnului, nici fierăria pentru consolidare, nici iscusinţa unui om care se pricepea de minune la astfel de lucrări şi, în sfârşit, nici zelul tovarăşilor săi, care în cele şapte luni trăite pe insulă căpătaseră multă îndemânare.

Construirea podului peste râul Mercy ţinu trei săptămâni. La prânz mâncau chiar pe şantier şi vremea fiind minunată, nu se întorceau la Casa de Granit decât pentru cină.

În tot acest timp, Jup se obişnuia cu stăpânii săi, dar tot îi mai cercetă din când în când cu o privire mirată. Din prudenţă, Pencroff nu-i dădea încă libertatea deplină, aşteptând pentru aceasta, pe bună dreptate, ca hotarele platoului să fie mai greu de trecut, în urma lucrărilor pe care le executau. Top şi Jup se înţelegeau foarte bine şi se jucau împreună, dar maimuţa făcea totul cu seriozitate.

În ziua de 20 noiembrie, lucrarea fu gata. Partea mobilă a podului, echilibrată cu greutăţi, era uşor de manevrat şi solid construită. Între legăturile în care era prinsă şi ultima traversă pe care se sprijinea la închidere, rămânea un loc destul de larg, de vreo douăzeci de picioare, dincolo de care nu se puteau avânta animalele.

Socotiră atunci că venise momentul să aducă învelişul aerostatului, pe care pionierii doreau să-l vadă cât mai curând la ei acasă. Pentru transportul acestuia, era nevoie de un cărucior, şi mai trebuiau să taie şi un drum prin desişurile Far-West-ului. Ori munca aceasta cerea timp. Nab şi Pencroff făcură mai întâi „o recunoaştere” până la portul Balonului şi, constatând că „stocul de pânză” stătea bine acolo, în grota în care-l lăsaseră, hotărâră să continue fără întrerupere lucrările de amenajare a platoului Grande-Vue.

Acum, spuse Pencroff, putem să ne întocmim curtea de păsări în cele mai bune condiţii, pentru că nu mai trebuie să ne temem nici de vizita vulpilor, nici de atacul altor animale răufăcătoare.

Afară de aceasta, adăugă Nab, vom putea desţeleni platoul, ca să transplantăm diferite plante.

Şi să pregătim al doilea lan de grâu! strigă marinarul triumfător.

Într-adevăr, primul lan de grâu, însămânţat cu un singur bob, le dăduse, mulţumită îngrijirii lui Pencroff, o recoltă bogată. El produsese cele zece spice prevăzute de inginer, fiecare spic având optzeci de boabe. Colonia avea astfel opt sute de boabe de grân, ceea ce le făgăduia o recoltă din ce în ce mai bună.

Aceste opt sute de boabe, afară de cincizeci, pe care le puseseră la o parte pentru caz de nevoie, aveau să fie semănate pe alt câmp, cu tot atâta grijă şi atenţie ca şi cel dintâii bob.

Pregătiră terenul, împrejmuindu-l cu un gard solid, făcut din pari înalţi şi ascuţiţi, pentru ca animalele să nu poată sări peste el. Pencroff, plin de imaginaţie, făcu morişti care scârţâiau şi sperietori pentru păsări. Cele şapte sute cincizeci de boabe fură aşezate în mici brazde regulate, urmând ca natura să facă restul.

La 21 noiembrie, Cyrus Smiţh începu să traseze şanţul, care avea să închidă platoul spre vest, de la unghiul sudic al lacului Grant, până la cotul râului Mercy. Se apucară îndată de lucru, dar, după un strat de pământ, dădură din nou de granit. Fură nevoiţi să prepare din nou nitroglicerină, care le înlesni şi de astădată munca şi, în mai puţin de cincisprezece zile, săpară un şanţ adânc de douăsprezece picioare şi larg de şase,. în platoul stâncos. În acelaşi fel, făcură o spărtură şi în malul de granit al lacului şi apele umplură noua albie, formând astfel un pârâu căruia i se dădu numele de Pârâul Glicerinei” şi care deveni un afluent al râului Mercy.

În prima jumătate a lunii decembrie, lucrările de izolare fură isprăvite, aşa că platoul Grande-Vue forma acum un fel de poligon neregulat, cu perimetru de aproximativ patru mile, înconjurat de un brâu de apă, care îl ferea împotriva oricărui atac.

În timpul lunii decembrie, căldurile au fost foarte mari. Totuşi, pionierii nu se opriră din lucru, ocupându-se cu mare grabă de organizarea curţii de păsări.

De la închiderea în întregime a platoului, domnul Jup fusese pus în libertate. El nu-şi părăsea prietenii şi nu manifesta nici o dorinţă de evadare. Era un animal blând, foarte puternic şi grozav de sprinten. Ca el nu urca nimeni scara Casei de Granit. Era folosit şi la unele munci: aducea lemne şi căra pietre, scoase din albia noului curs de apă.

Curtea de păsări ocupă un teren de două sute de yarzi pătraţi. Ea fu împrejmuită cu gard şi pionierii clădiră câteva adăposturi pentru păsări: un fel de colibe din crengi, prevăzute cu despărţituri, care erau în aşteptarea oaspeţilor.

Primii ei locuitori fură o pereche de „tinamu23”, care dădură repede foarte mulţi pui. Ca să le ţină de urât, mai aduseră vreo şase raţe din soiul care trăia pe malurile lacului şi ale căror aripi strălucitoare, nu mai puţin frumoase decât acelea ale fazanilor aurii, se deschideau în evantai. Peste câteva zile, Harbert prinse o pereche de galinacee din soiul „alector”, cu coada în formă de trenă şi care se domesticiră repede. Pelicanii, pescăruşii, găinile sălbatice veniră singure să îngroaşe rândurile. După primele neînţelegeri, acest mic popor de păsări care câriiau, ţipau, cotcodăceau şi uguiau sfârşi prin a trăi în armonie şi se înmulţi îndeajuns pentru a asigura pe viitor hrana coloniei.

Cyrus Smith, ca să-şi desăvârşească opera, făcu un porumbar într-un colţ al curţii de păsări. Acolo fură aşezate câteva perechi de porumbei din aceia care zburau pe înălţimile falezei. Aceştia se obişnuiră repede să se întoarcă în fiecare seară la noua lor locuinţă, spre deosebire de alte soiuri de porumbei, care trăiesc şi se înmulţesc numai în libertate. În sfârşit, sosi vremea să fie întrebuinţat învelişul aerostatului la confecţionarea rufelor. Gândul de a folosi aerostatul pentru o eventuală plecare, aventurându-se deasupra unui ocean nemărginit, dispăruse cu desăvârşire din preocupările pionierilor. Om practic, Cyrus Smith nici nu se mai gândea la aceasta.

Trebuiau deci să aducă învelişul la Casa de Granit şi pionierii cântară să facă din căruciorul lor greoi un vehicul mai uşor şi mai lesne de mânuit. Dar chiar dacă aveau vehiculul, le lipseau mijloacele de tracţiune. Se punea întrebarea dacă nu cumva trăia pe insulă vreun rumegător, care să fi putut înlocui cu folos calul, măgarul, boul sau vaca?

Într-adevăr, spunea Pencroff, un animal de ham ne-ar fi de mare ajutor, până când domnul Cyrus Smith are să ne construiască un cărucior cu aburi sau chiar o locomotivă. Sunt sigur că vorn avea într-o zi o cale ferată de la Casa de Granit până la portul Balonului, cu o linie de ramificaţie până la muntele Franklin.

Dar până la înfăptuirea acestor măreţe planuri, Pencroff s-ar fi mulţumit şi cu un simplu patruped bun de ham.

Nu trecu mult timp şi dorinţa lui se împlini.

Într-o bună zi, la 23 decembrie, pionierii auziră deodată ţipetele lui Nab, îmbinându-se cu lătratul lui Top. Fiind ocupaţi în interiorul Căminului, se repeziră în grabă afară, temându-se să nu se fi întâmplat vreun accident.

Dar ce le văzură ochii? în faţa lor stăteau două animale mari, puternice, care se aventuraseră pe platoul ale cărui podeţe rămăseseră deschise. Erau mascul şi femelă şi semănau cu doi cai sau mai degrabă cu doi măgari; aveau formele delicate, părul de culoare cafenie, picioarele şi coada albă, iar capul, gâtul şi trunchiul erau dungate cu negru. Animalele înaintau liniştit, fără să pară speriate, uitându-se cu o privire vioaie la aceşti oameni, în care nu îşi recunoşteau încă stăpânii.

Sunt onaggaşi! strigă Harbert. Nişte patrupede cam între zebră şi cuagga.

Şi de ce nu măgari? întrebă Nab.

Pentru că nu au urechi lungi şi linia lor este mai graţioasă!

Măgari sau cai, răspunse Pencroff, sunt, cum ar spune domnul Cyrus, nişte motoare şi prin urmare trebuiesc capturaţi.

Marinarul, fără să sperie animalele, se furişă printre ierburi până la podeţul de peste Pârâul Glicerinei, îl închise şi onaggaşii fură prinşi.

Acum se punea problema domesticirii lor. Hotărâră să-i lase câteva zile liberi pe platou, unde iarba era bogată, şi apoi începură să construiască un grajd, în care onaggaşii să găsească unculcuş bun şi adăpost peste noapte.

Astfel, minunata pereche fu lăsată în deplină libertate şi pionierii, ca să nu-i sperie, nici nu se apropiau de ei. Totuşi, fiind obişnuiţi cu spaţiile largi şi cu pădurile adinei, ei simţiră de mai multe ori îndemnul să părăsească platoul. Atunci puteau fi văzuţi dând târcoale de-a lungul brâului de ape, care era pentru ei un hotar ce nu putea fi trecut, şi scoţând răgete puternice. Apoi o luau în galop printre ierburi şi cânii se linişteau, stăteau ceasuri întregi cu ochii ţintă la pădurile spre care drumul le era închis pentru totdeauna.

Între timp, pionierii făcuseră hamuri din fibre vegetale şi la câtev-a zile după prinderea onaggaşâlor, căruţa era gata de înhămat. în acelaşi timp, tăiaseră un drum drept prin pădurea Far-West, de la cotul râului Mercy până la portul Balonului. Căruţa putea deci porni la drum şi pe la sfârşitul lunii decembrie, se făcu prima încercare cu onaggaşii.

Pencroff ajunsese să îmblânzească aceste animale, încât veneau să-i mănânce din palmă. Atât de mult se învăţaseră onaggaşii cu marinarul, încât îl lăsau să se apropie oricât, dar odată înhămaţi, se ridicară în două picioare şi Pencroff izbuti cu mare greutate să-i potolească. Totuşi, până la urmă, se obişnuiră cu hamul.

În ziua aceea, întreaga colonie se urcă în căruţă, afară de Pencroff, care mergea înaintea animalelor, şi o porniră spre portul Balonului. Este uşor de închipuit cât au fost hurducaţi, pe acest drum neumblat, dar căruciorul ajunse fără nici un accident la ţintă şi în aceeaşi zi încărcară învelişul şi diferitele accesorii ale balonului.

La orele opt seara, trecură înapoi podul de peste râul Mercy şi se opriră pe plajă. Onaggaşii fură deshămaţi şi duşi la, grajd, iar Pencroff, înainte de-a adormi, scoase un oftat de mulţumire, de răsunară bolţile Casei de Granit.