CAPITOLUL III.

Ceaţa se ridică. Ordinele inginerului. Trei posturi. Ayrton şi Pencrotf. Prima barcă. Alte două bărci. Pe ostrov. Şase ocnaşi pe ţărm. Bricul ridică ancora. Ghiulelele. Nu mai e nici o scăpare. Deznodământ neaşteptat.

Noaptea trecu netulburată. Pionierii petrecuseră tot timpul la pândă, gata de atac, fără să iasă din adăpostul de la Cămin. La rândul lor, piraţii nu făcuseră nici o încercare de a coborî pe uscat. După împuşcăturile trase în urma fugarului Ayrton, nici un foc de armă, nici cel mai mic zgomot nu mai semnala prezenţa vasului în apele insulei. S-ar fi putut crede.chiar că bricul ridicase ancora şi pornise în larg temându-se că are de-a face cu forţe prea mari.

Dar pionierii se înşelaseră. în zori, văzură prin ceaţă o umbră mare, întunecată. Era bricul Speedy.

Iată, prieteni, spuse inginerul, dispoziţiile ce mi se par mai potrivite şi pe care le vom lua până se risipeşte ceaţa. Deocamdată putem lucra fără să fim văzuţi. Lucrul cel mai însemnat este ca ocnaşii să creadă că locuitorii insulei sunt numeroşi şi deci în stare să opună rezistenţă. Vă propun să ne despărţim în trei grupe, care se vor aşeza: prima la Cămin, a doua la revărsarea râului Mercy, iar a treia, socot nimerit s-o aşezăm pe ostrov, ca să împiedice sau cel puţin să întârzie orice încercare de debarcare. Avem două carabine şi patru puşti. Vom fi cu toţii înarmaţi şi nu vom face economie de gloanţe, căci avem de ajuns praf de puşcă. Puştile şi tunurile bricului sunt neputincioase faţă de aceste stânci şi deoarece noi nu vom trage de la ferestrele Casei de Granit, bandiţilor nu le va trece prin gând să bată cu tunurile încoace, astfel că nu ne vor produce mari stricăciuni cu ghiulelele lor. Singurul lucru de temut este lupta corp la corp, pentru că ocnaşii sunt numeroşi. De aceea, trebuie să încercăm să ne împotrivim oricărei debarcări, fără ca ei să ne poată descoperi. Nu economisiţi deci muniţiile, trageţi des, dar ochiţi bine. Fiecare dintre noi trebuie să ucidă opt sau zece duşmani, şi trebuie să-i ucidă!

Cvrus Smith expuse situaţia cât se poate de limpede, vorbind foarte liniştit, parcă ar fi expus planul unor lucrări, nu al unei lupte şi tovarăşii săi primiră hotărârile fără să cârtească. Nu le mai rămânea decât să se ducă la posturile lor înainte ca ceaţa să se risipească.

Nab şi Pencroff se urcară de îndată în Casa de Granit de unde cărară muniţii îndestulătoare. Gédéon Spilett şi Ayrton, buni trăgaci, primiră câte o carabină de precizie, care bătea până la o milă. Cele patru puşti şi le împărţiră Cyrus Smith, Nab, Pencroff şi Harbert.

Iată cum au fost alcătuite posturile:

Cyrus Smith şi Harbert rămaseră ascunşi la Cămin, de unde puteau păzi plaja şi Casa de Granit.

Gédéon Spilett şi Nab se ascunseră printre stânci, la revărsarea râului Mercy. Ridicară punţile şi se aşezară în aşa fel, încât se împiedice trecerea bărcilor şi orice debarcare pe ţărmul opus.

Cât despre Pencroff şi Ayrton, ei porniră în pirogă să ocupe două posturi pe ostrov. Astfel, văzându-se atacaţi deodată din trei locuri diferite, ocnaşii vor crede că insula este bine populată şi bine apărată.

În cazul unei debarcări pe care nu o vor putea opri, şi chiar dacă s-ar lua după ei vreo barcă de pe vas, Pencroff şi Ayrton trebuiau să se întoarcă cu piroga, să coboare pe ţărm şi să se îndrepte spre punctul cel mai ameninţat.

Înainte de a-şi ocupa posturile, pionierii îşi mai strânseră odată mâinile. Pencroff izbuti să se stăpânească, pentru a-şi ascunde emoţia în clipa în care îl îmbrăţişa pe Harbert, copilul lui!… Apoi se despărţiră.

Peste câteva clipe, Cyrus Smith şi Harbert de o parte, Gédéon Spilett şi Nab de altă parte dispăruseră printre stânci. După alte câteva minute, Ayrton şi Pencroff ajungeau cu bine la ostrov şi se ascundeau printre stâncile coastei răsăritene.

Niciunul dintre ei nu putuse fi zărit de pirafi, devreme ce şi bricul abia se desluşea prin ceată.

La ora şase şi jumătate erau cu toţii la posturi.

Curând, pâcla începu să se risipească mai întâi în înălţimi, făcând să se ivească vârfurile catargului, Câtva timp trâmbe mari de ceată se rostogoliră deasupra valurilor, apoi prinse să adie o briză, care spulberă foarte repede pâclele adunate.

Acum, bricul Speedy, reţinut de două ancore, se arăta în întregime privirilor. După cum socotise Cyrus Smith, ancorase la o milă şi un sfert de ţărm.

În vârful catargului flutura fiorosul steag negru.

Inginerul zări prin ochian cele patru tunuri îndreptate spre insulă. Erau desigur gata să tragă la primul semnal. Totuşi, pe bricul Speedy era linişte! Piraţii circulau pe punte şi îşi vedeau de treburi. Numai câţiva se urcaseră pe dunetă, iar doi dintre ei, cocoţaţi pe barele catargului mare, urmăreau cu ochianele, cu mare atenţie, tot ce se petrecea pe insulă.

Desigur că Bob Harvey şi echipajul său nu-şi dăduseră prea bine seama de tot ce se întâmplase în timpul nopţii pe bordul vasului. Omul acela pe jumătate gol, care forţase uşa magaziei cu pulbere, care trăsese şase focuri de revolver asupra lor şi se luptase cu ei, omorându-l pe unul dintre ai lor, şi rănind pe alti doi, omul acela scăpase oare de gloanţele lor? De unde venea el, ce căuta pe bord? Să fi avut într-adevăr de gând să arunce bricul în aer, aşa cum i se păruse lui Bob Harvey? Toate acestea erau destul de nelămurite în mintea ocnaşilor. De un singur lucru nu se puteau îndoi, şi anume,că insula necunoscută, în faţa căreia ancoraseră, era locuită şi poate chiar de o întreagă colonie hotărâtă să se apere. Totuşi, nu se arăta nimeni nici pe plajă nici pe înălţimile insulei. Ţărmul părea pustiu şi nu vedeau nici urmă de locuinţă. Să fi fugit locuitorii spre interior?

Iată întrebările ce frământau desigur pe căpetenia piraţilor, care, foarte prevăzătoare, căuta să-şi dea seama de împrejurări înainte de a porni la atac.

Timp de o oră şi jumătate nu întreprinse nimic. Bob Harvey şovăia. Nu-i zărise nici cu cel mai bun ochian pe pionierii ascunşi printre stânci. Pe cât se părea, nu găsise ciudate nici perdelele verzi de crengi şi liane, care ascundeau ferestrele Casei de Granit şi care se desprindeau foarte limpede pe faleza goală. Într-adevăr, cu greu şi-ar fi putut închipui că exista o locuinţă aşezată la o atare înălţime, în mijlocul unui masiv de granit. De la capul Ghearei, până la cele două Mandibule, nimic nu trăda prezenţa unor locuitori pe insulă.

Pe la orele opt, pionierii observară totuşi oarecare mişcare pe bric. Coborau o barcă, în care luară loc şapte piraţi înarmaţi cu puşti. Unul dintre bandiţi se aşeză la cârmă, patru la vâsle, iar alţi doi, ghemuiţi la prova bărcii, pândeau cu încordare ţărmul. Porniseră fără îndoială într-o primă recunoaştere, dar nu păreau dornici să debarce, deoarece în acest caz ar fi plecat desigur în număr mai mare.

Din înălţimea catargelor, piraţii văzuseră desigur că ţărmul era apărat de un ostrov, de care îl despărţea un canal lat de o jumătate de milă. Cyrus Smith îşi dădu totuşi în curând seama – după direcţia bărcii că bandiţii nu intrau în canal, ci se îndreptau spre ostrov, lucru ce dovedea o măsură de prevedere şi destulă înţelepciune din partea lor.

Pencroff şi Ayrton, ascunşi printre stânci, îi văzură îndreptându-se spre ei şi aşteptară să se apropie.

Barca înainta încet. Vâslele se afundau în apă la intervale mari. Unul dintre ocnaşi, care şedea în faţă, ţinea în mână o sondă, căutând să afle adâncimea apelor canalului. Deci Harvey avea de gând să se apropie cu bricul cât mai mult de ţărm. Piraţii căţăraţi pe frânghiile catargelor nu pierdeau barca din ochi, urmărind. încercările de sondaj, care aveau să le fie de folos la debarcare.

Barca se opri la o mică depărtare de ţărmul ostrovului. Cârmaciul, în picioare, căuta un punct unde să acosteze. În aceeaşi clipă, răsunară două împuşcături, şi norişori de fum plutiră deasupra stâncilor, Cârmaciul şi marinarul cu sonda se prăbuşiră în barcă, loviţi în acelaşi timp.

Numaidecât urmă o detunătură puternică, un nor de fum scânteietor ţâşni din coasta vasului şi o ghiulea făcu ţăndări creştetul stâncilor, sub care se adăposteau Ayrton şi Pencroff. Cei doi apărători scăpară neatinşi. în barcă izbucniră blesteme groaznice. Cârmaciul fu înlocuit cu unul dintre tovarăşii săi, iar vâslele loviră grăbite apa.

Totuşi, în loc să se întoarcă spre vas, cum ar fi fost de crezut, barca o lua de-a lungul ţărmului, căutând să ocolească ostrovul pe la sud. Piraţii vâsleau repede ca să iasă din bătaia gloanţelor.

Înaintară astfel până în apropierea capului Epavei, pe care îl ocoliră, apăraţi mereu de tunurile bricului, şi se îndreptară apoi spre vărsarea râului Mercy.

Piraţii aveau deci de gând să pătrundă pe canal, ca să-i ia pe la spate pe pionierii din ostrov, în aşa fel, încât să-i prindă între focurile celor din barcă şi tunurile bricului, situaţie destul de primejdioasă.

Trecu un sfert de oră şi barca înainta mereu. în aer şi pe apă, tăcere, linişte desăvârşită.

Pencroff şi Ayrton, deşi vedeau bine că pot fi luaţi pe la spate, nu părăsiră postul,fie pentru că nu voiau să rămână descoperiţi în bătaia tunurilor de pe vas, fie pentru că se bizuiau pe tovarăşii care vegheau la revărsarea râului şi printre stâncile Căminului.

Douăzeci de minute după încetarea primelor focuri, barca se afla la gura râului Mercy. Fluxul tocmai începea cu violenţa lui obişnuită, ocnaşii erau împinşi spre gura râului şi cu greu se menţineau în mijlocul canalului, vâslind cu putere. Cum treceau de ajuns de aproape de gura râului, fură întâmpinaţi cu două gloanţe, care mai doborâră în barcă doi dintre ei. Nab şi Spilett îşi nimeriseră şi ei ţinta.

Bricul trimise pe dată o a doua ghiulea asupra locului pe care îl trăda fumul armelor, dar fără să facă nici o pagubă.

În barcă rămăseseră doar trei oameni teferi. Luată de curent, ea alunecă pe canal cu repeziciunea unei săgeţi, trecând prin faţa lui Cyrus Smith şi a lui Harbert, care nu găsiră de cuviinţă să tragă, nesocotind-o de ajuns de aproape. Barca ocoli vârful nordic al ostrovului şi, mânată de doi dintre marinarii care mai rămăseseră teferi, căuta să se înapoieze la bric, Până acum, pionierii n-aveau ’de ce să se plângă. Lucrurile începuseră prost pentru adversari. Aceştia aveau patru răniţi sau poate chiar patru morţi; pionierii, dimpotrivă, scăpaseră teferi, nimerindu-şi adversarii în plin. Dacă piraţii urmau să-i atace în felul acesta, reînnoind încercările de debarcare cu ajutorul bărcilor, ei puteau fi doborâţi unul câte unul.

Acum se dovedea cât de nimerite erau dispoziţiile inginerului. Piraţii puteau să-şi închipuie într-adevăr că aveau de-a face cu. duşmani numeroşi şi bine înarmaţi, pe care nu-i vor învinge cu uşurinţă.

Mai trecu o jumătate de oră până ce barca, lovită de curentul din larg, izbuti să ajungă la bric. În momentul în care barca, aducând răniţii, fu urcată pe vas, izbucniră răcnete groaznice şi câteva ghiulele, slobozite fără nici un rost, se pierdură în văzduh.

Între timp, doisprezece ocnaşi, înnebuniţi de furie, sau poate încă sub stăpânirea băuturii din ajun, se zvârliră în barcă. Coborâră încă o barcă, în care luară loc alţi opt inşi; prima se îndreptă spre ostrov, iar a doua spre revărsarea râului Mercy.

Situaţia lui Pencroff şi a lui Ayrton începea să se înrăutăţească. Ei îşi dădeau seama că e timpul’ să se întoarcă pe insulă.

Totuşi aşteptară trecerea primei bărci, şi alte două gloanţe, bine ţintite, stârniră tulburare în sânul echipajului. Apoi, Pencroff şi Ayrton îşi părăsiră posturile şi, urmăriţi de gloanţele piraţilor, străbătură în goană ostrovul. Se aruncară în pirogă şi trecură repede canalul, pe când barca ocolea capul ostrovului, şi în cele din urmă se adăpostiră în Cămin.

Nici nu ajunseră bine lângă Cyrus Smith şi Harbert, când ostrovul fu invadat de piraţi, care îl cutreierau în lung şi în lat.

Dar aproape în aceeaşi clipă, alte detunături răsunară de la postul aşezat lângă râu. Doi din cei opt ocnaşi, care se aflau în barcă, fură ucişi de Gédéon Spilett şi de Nab, iar barca târâtă spre stânci, se sfărâmă chiar la gura râului. Cei şase supravieţuitori, ţinând armele ridicate deasupra capului ca să le ferească de umezeală, izbutiră totuşi să iasă pe malul drept al râului, fugind apoi cât îi ţineau picioarele spre capul Epavei, departe de bătaia gloanţelor.

Situaţia se schimbase. Pe ostrov se aflau doisprezece ocnaşi dintre care câţiva erau răniţi. Aveau totuşi o barcă, pe care o puteau folosi. Pe insulă pătrunseseră şase oameni, care nu puteau să ajungă la Casa de Granit, fiindcă nu puteau trece râul, podurile fiind ridicate.

Merge! strigă Pencroff năvălind în cămin. Merge, domnule Cyrus! Dumneavoastră ce credeţi?

Cred că lupta va lua o nouă întorsătură. Nu putem să ne închipuim că bandiţii sunt atât de proşti, încât să continue într-un chip atât de neprielnic pentru ei!

Totuşi, canalul n-au să-l treacă, spuse marinarul. Carabina lui Ayrton şi a domnului Spilett veghează şi ştiţi că bat departe!

Fără îndoială, răspunse Harbert, dar ce pot două carabine faţă de tunurile bricului?

Dar bricul încă n-a intrat pe canal, zise Pencroff.

Şi dacă vine? întrebă Cyrus Smith.

E cu neputinţă. Riscă să se împotmolească, şi atunci e pierdut.

Ba e foarte cu putinţă, răspunse Ayrton. Ocnaşii se pot folosi de flux ca să intre în canal, chiar dacă se vor împotmoli la retragerea apelor, iar noi n-o să ne putem păstra locurile în bătaia tunurilor lor.

Ei drăcie! răcni Pencroff. Mi se pare că tâlharii se pregătesc să ridice ancora!

S-ar putea să fim siliţi să ne adăpostim în Casa de Granit! observă Harbert.

Deocamdată aşteptăm, răspunse Cyrus Smith.

Dar Nab şi domnul Spilett? întrebă Pencroff.

Vor şti ei să ne găsească. Fii gata, Ayrton! Carabina dumitale şi a lui Spilett au cuvântul!

Ayrton avusese dreptate. Bricul începu să se apropie de ostrov. Marea mai crescu încă un ceas şi jumătate, uşurând manevra bricului. Totuşi, Pencroff nu era de părerea lui Ayrton şi era sigur că bricul nu va îndrăzni să încerce să intre pe canal.

Piraţii de pe ostrov se apropiaseră între timp de ţărmul opus, astfel că numai canalul îi mai despărţea de uscat. Fiind înarmaţi numai cu puşti, ei nu puteau face nici un rău pionierilor ascunşi în Cămin şi la revărsarea râului Mercy. Neştiind însă că pionierii aveau carabine cu tragere lungă, nu se credeau nici ei în primejdie şi înaintau descoperiţi.

Scurtă le fu însă liniştea. Carabinele lui Ayrton şi a lui Gédéon Spilett începură să glăsuiască, spunând ocnaşilor lucruri atât de neplăcute, încât doi dintre ei se întinseră la pământ.

Urmă o debandadă generală. Fără să-şi ridice măcar răniţii sau morţii, cei zece care scăpaseră cu viaţă alergară în fuga mare spre malul opus al ostrovului, săriră în barcă şi vâsliră repede spre bric.

Opt bandiţi mai puţin! strigă Pencroff. Se pare că domnul Spilett şi Ayrton se înţeleg bine.

Domnilor, zise Ayrton, încărcându-şi carabina, se încurcă lucrurile. Bricul porneşte.

Dar n-au ridicat încă ancora! strigă Pencroff, Uite că au şi început s-o tragă!

Într-adevăr se auzea huruitul lanţului ancorei smulse din adânc, pe măsură ce se înfăşură pe scripete. Vântul bătea din larg şi înălţând pânza de la catargul cel mare şi de la cel mijlociu, vasul se apropia, încet, de coastă.

De la cele două posturi ale lor, pionierii priveau cuprinşi de tulburare, dar fără să dea nici un semn de viaţă. Groaznică va fi situaţia lor, când vor ajunge în bătaia tunurilor, fără să se mai poată apăra. Cum vor putea împiedica atunci debarcarea piraţilor?

Cyrus Smith îşi dădea bine seama care era situaţia şi se întreba ce era de făcut? Trebuia să ia peste puţin o hotărâre. Ce era de făcut? Să se închidă în Casa de Granit şi să reziste acolo săptămâni întregi, poate chiar luni de zile, mai ales că provizii aveau din belşug? Bine, dar apoi? Piraţii nu vor fi mai puţin stăpâni pe insulă; vor distruge totul şi încetul cu încetul vor pune mâna şi pe ei, deveniţi prizonieri în Casa de Granit.

O singură scăpare le mai rămânea: Bob Marvey să nu se aventureze pe canal şi să rămână de partea cealaltă a ostrovului. De la o asemenea depărtare, loviturile de tun nu le puteau pricinui stricăciuni prea mari.

Dacă Bob Harvey este un marinar bun, spuse Pencroff, nu se va aventura niciodată pe canal! Ştie el prea bine că-şi primejduieşte vasul dacă se iveşte vreo furtună! Şi ce se face el fără bric?

Dar bricul se apropiase de ostrov şi se vedea lămurit că încearcă să se apropie de extremitatea lui inferioară. Briza era uşoară, curentul slab şi Bob Harvey putea să-şi manevreze vasul în voie.

Observând drumul străbătut de bărci, aflase traseul canalului, în care se avânta acum cu multă îndrăzneală. Planul lui era limpede: căuta să se aşeze în faţa Căminului şi să răspundă cu ghiulele gloanţelor care îi loviseră echipajul.

În curând bricul ajunse la extremitatea inferioară a ostrovului, pe care o ocoli cu uşurinţă. îndreptând apoi pânza din urmă după direcţia vântului, ajunse chiar în dreptul revărsării râului.

Fir-ar ei de tâlhari, vin peste noi! strigă Pencroff.

În clipa aceea, Nab şi Gédéon Spilett veniră şi ei lângă Cyrus Smith, Ayrton, Pencroff şi Harbert.

Reporterul şi tovarăşul său găsiseră nimerit să părăsească postul de lângă râul Mercy, de unde nu mai puteau să tragă asupra bricului. Şi bine făcuseră. Era mai potrivit ca pionierii să fie adunaţi la un loc, în clipa în care avea să înceapă desigur o acţiune hotărâtoare. Gédéon Spilett şi Nab se strecuraseră, adăpostiţi de stânci, sub o ploaie de gloanţe care din fericire nu-i atinsese.

Spilett! Nab! strigă inginerul, nu sunteţi răniţi?

Nu, răspunse reporterul, numai câteva contuziuni provocate de gloanţele care au ricoşat, împroşcându-ne cu bucăţi de stâncă! Dar blestematul de bric intră în canal!

Da, răspunse Pencroff, şi în mai puţin de zece minute va fi în faţa Casei de Granit!

Ce ai de gând, Cyrus? întrebă reporterul.

Trebuie să ne adăpostim în Casa de Granit cât mai e timp şi cât nu ne văd ocnaşii.

Sunt de aceeaşi părere, răspunse Gédéon, dar odată închişi…

Să mergem acolo şi vom vedea noi ce e de făcut, răspunse inginerul. Atunci să pornim imediat! spuse reporterul.

Nu sunteţi de părere, domnule Cyrus, ca Ayrton şi cu mine să rămânem aici? întrebă marinarul.

La ce bun, Pencroff? răspunse Cyrus Smith. Nu, să nu ne despărţim…!

Nu mai aveau nici o clipă de pierdut. Pionierii părăsiră Căminul apăraţi de cotitura stâncilor, care-i ascundeau de privirile celor de pe vas, în timp ce două-trei detunături şi zgomotul ghiulelelor, care se spărgeau de stânci, vesteau apropierea bricului.

Se repeziră la ascensor şi, într-o clipită, se suiră până la uşa Casei de Granit, unde Top şi Jup erau închişi din ajun, şi pătrunseră în fugă în sala cea mare.

Era şi timpul, căci, în clipa aceea, pionierii zăriră prin frunziş bricul învăluit de fum, strecurându-se în canal. Fură nevoiţi să se ferească de la ferestre, căci salvele bubuiau fără încetare şi ghiulelele celor patru tunuri, însoţite de urale, loveau la întâmplare atât Căminul, cât şi fostul post de observaţie de la gura râului, sfărâmând stâncile.

Nădăjduiau totuşi că ascunzătoarea lor va fi cruţată, mulţumită măsurilor luate de Cyrus Smith, care camuflase ferestrele, când pe neaşteptate, o ghiulea pătrunse în coridor prin deschizătura uşii.

Blestemaţi să fie! Suntem descoperiţi strigă Pencroff.

Poate că nu-i văzuse, totuşi Bob Harvey găsise de cuviinţă să trimită un proiectil spre frunzişul suspect, care învăluia partea aceea a falezei. Bombardamentul se înteţi chiar atunci când, izbutind să distrugă o parte din perdeaua de frunziş, lovitura dezgolise una din deschizăturile făcute în granit.

Situaţia pionierilor era desperată. Ascunzişul lor fusese descoperit. Nu aveau cum să se apere împotriva ghiulelelor, nici nu puteau împiedica distrugerea stâncilor, ale căror sfărâmături zburau în jurul lor. Nu le mai rămânea decât să se ascundă în coridorul de sus al Casei de Granit şi să lase locuinţa lor pradă tâlharilor. Dar deodată se auzi un zgomot asurzitor, urmat de ţipete groaznice!

Urmat de tovarăşii săi, Cyrus Smith se repezi la una din ferestre.

Ridicat pe un fel de trombă lichidă, căreia nu putuse să i se împotrivească, bricul se despicase în două, şi în mai puţin de zece secunde fu înghiţit de valuri împreună cu fiorosul lui echipaj!