CAPITOLUL XX.

O stâncă singuratică în Pacific. Ultimul refugiu al pionierilor insulei Lincoln. Perspectiva morţii. Ajutorul neaşteptat. De ce şi cum vine. Ultima binefacere. O insulă pe uscat. Mormântul căpitanului Nemo.

O stâncă singuratică, lungă de treizeci de picioare şi lată de cincizeci, puţin ridicată deasupra mării, era singurul punct solid pe care valurile Pacificului nu-l acoperiseră încă.

Atât mai rămăsese din masivul Casei de Granit! Pereţii se prăbuşiseră, apoi fuseseră dislocaţi şi câteva stânci din sala mare se îngrămădiseră în aşa fel, încât formaseră acest pisc. De jur-împrejur totul dispăruse în adâncimi: conul inferior al muntelui Franklin, sfârtecat de explozie, fălcile de lavă ale golfului Rechinului, platoul Grande-Vue, insula Salvării, rocile de granit de la portul Balonului, bazaltul criptei Dakkar şi prelunga peninsulă Serpentină, atât de depărtată de centrul erupţiei! Din insula Lincoln nu se mai vedea decât această stâncă îngustă, pe care se adăposteau cei şase pionieri şi câinele Top.

Animalele dispăruseră şi ele – păsările ca şi ceilalţi reprezentanţi ai faunei de pe insulă: toate fuseseră strivite sau înecate şi din nenorocire bietul Jup îşi găsise şi el moartea într-o crăpătură a solului!

Cyrus Smith, Gédéon Spilett, Harbert, Pencroff, Nab şi Ayrton scăpaseră cu viaţă, pentru că în mo mentul exploziei se aflaseră cu toţii sub cort şi fuseseră zvârliţi în mare în clipa în care sfărâmăturile insulei erau proiectate în toate direcţiile.

Reveniţi la suprafaţă, ei zăriră la mică depărtare o grămadă de stânci, spre care înotară şi izbutiră să se urce pe ele.

Pe această stâncă goală trăiau de nouă zile. Nenorociţii mai aveau doar câteva provizii din magazia Casei de Granit, pe care le salvaseră înainte de catastrofă, şi puţină apă dulce, pe care o lăsase ploaia într-o scobitură a stâncii. Ultima lor speranţă, corabia, fusese sfărâmată. Nu mai aveau cum să părăsească stânca. N-aveau foc şi nici cu ce să-l facă. Erau sortiţi pieirii!

În ziua de 18 martie, le mai rămăseseră alimente doar pentru două zile, deşi mâncaseră numai atâta cât să poată trăi. Toată ştiinţa şi toată înţelepciunea lor nu mai slujea la nimic.

Cyrus Smith era liniştit. Gédéon Spilett mai nervos şi Pencroff furios se plimbau de colo până colo pe stâncă. Harbert nu-l părăsea pe inginer şi se uita la el cerându-i parcă un ajutor, pe care acesta nu avea cum să i-l dea. Nab şi Ayrton se împăcaseră cu soarta.

Of! Nenorocirea nenorocirilor! repeta mereu Pencroff. Dacă am avea măcar o coajă de nucă, şi tot ne-am duce până la insula Tabor! Dar n-avem nimic, nimic!

Bine a făcut căpitanul Nemo, că a murit! suspina Nab.

În cele cinci zile care urmară, Cyrus Smith şi nenorociţii săi tovarăşi trăiră mâncând cu cea mai mare enonomie, atât cât le trebuia ca să nu moară de foame. Erau cu toţii grozav de slăbiţi. Harbert şi Nab începură chiar să aiureze!

Mai puteau ei să păstreze o umbră de nădejde într-o astfel de împrejurare? Nu! Care era singura lor scăpare? Să treacă un vapor prin apropierea stâncii. Dar ei ştiau din experienţă că nici un vas nu trecea prin părţile acelea ale Pacificului! S-ar fi putut oare ca, printr-o întâniplare minunată, yachtul scoţian să vină chiar acum să-l ia pe Ayrton din insula Tabor? Era puţin probabil. De altminteri, adiniţând chiar că venea, comandantul yachlului, după ce va fi cercetat insula fără rezultat, va porni desigur spre alte meleaguri, deoarece pionierii nu izbutiseră să lase acolo o notă, care să-l înştiinţeze despre schimbările survenite în viaţa lui Ayrton.

Nu! Nu mai aveau nici o speranţă şi o moarte îngrozitoare îi aştepta pe stâncă! Vor muri de foame şi de sete.

Şi iată că zăceau la pământ, leşinaţi, nemaiştiind ce se petrece în jurul lor. Singur Ayrton, printr-o sforţare supremă, mai ridica din când în când capul, aruncând priviri dezamăgite spre marea pustie…

Dar iată că în dimineaţa zilei de 24 martie, braţul lui Ayrton se întinse spre un punct din spaţiu; el se ridică, întâi în genunchi, apoi în picioare şi mâna sa schiţă un semnal!… În larg plutea un vas! Vasul nu cutreiera marea la întâmplare. Stânca era pentru el punctul spre care se îndrepta în linie dreaptă, cu cea mai mare viteză, şi nenorociţii l-ar fi zărit cu câteva ore mai devreme, dacă ar fi avut destulă putere ca să observe zarea.

Duncan-ul! şopti Ayrton, căzând în nesimţire.

Când Cyrus Smith şi tovarăşii săi îşi veniră în fire, mulţumită îngrijirilor primite, fără ca să înţeleagă cum de au putut să scape cu viaţă, ei se aflau în cabina unui vapor.

Un singur cuvânt al lui Ayrton îi lămuri:

Duncan-ul! şopti el.

Duncan-ul?! se miră Cyrus Smith.

Era într-adevăr vasul Duncan, yachtul lordului Glenarvan, comandat de Robert, fiul căpitanului Grant, care fusese trimis pe insula Tabor, pentru a-l lua pe Ayrton şi a-l readuce în patrie, după doisprezece! ani de ispăşire!

Pionierii erau salvaţi şi se aflau pe drumul întoarcerii!

Căpitane Robert, întrebă Cyrus Smith, cum v-a dat prin gând, după ce aţi părăsit insula Tabor, unde nu l-aţi mai găsit pe Ayrton, să vă îndreptaţi spre nord-est, străbătând o distanţă de o sută de mile?

Domnule Smith, îi răspunse Robert Grant, aveam de gând să vă iau şi pe dumneavoastră, nu numai pe Ayrton!

Pe noi?

Fără îndoială! Mă îndreptam spre insula Lincoln!

Insula Lincoln! strigară Gédéon Spilett, Harbert, Nab şi Pencroff înmărmuriţi.

Dar de unde cunoaşteţi insula Lincoln, întrebă Cyrus Smith, de vreme ce nu este însemnată pe nici o hartă?

Am aflat de existenţa ei din nota pe care aţi lăsat-o pe insula Tabor, răspunse Robert Grant.

Care notă? strigă Gédéon Spilett.

Iat-o, răspunse Robert Grant, arătându-le un document care indica poziţia exactă a insulei Lincoln, locuinţa actuală a lui Ayrton şi a cinci cetăţeni americani.

Căpitanul Nemo!… spuse Cyrus Smith, după ce citi notiţa şi recunoscu scrisul de pe documentul găsit la stână.

Ah, spuse Pencroff, el este acela care s-a servit de Bonadventure şi s-a aventurat singur până la insula Tabor…!

Ca să lase această notă! răspunse Harbert.

Aveam eu dreptate când spuneam că şi după moarte căpitanul ne va mai face un ultim serviciu! strigă marinarul.

Dragii mei, spuse Cyrus Smith adânc mişcat, să mulţumim căpitanului Nemo, salvatorul nostru.

Pionierii se înclinară, şoptind numele căpitanului. În momentul acela, Ayrton, apropiindu-se de inginer, puse următoarea întrebare:

Unde să depun caseta?

Era caseta pe care Ayrton o scăpase cu preţul vieţii sale, în clipa în care insula se scufunda, şi pe care acum o înapoia inginerului.

Ayrton! Ayrton! strigă mişcat Cyrus Smith.

Apoi se întoarse către Robert Grant, spunând:

Domnule, aţi lăsat un vinovat şi regăsiţi un om, pe care ispăşirea l-a readus pe calea cea bună şi căruia sunt mândru să-i strâng mâna.

Robert Grant fu pus la curent cu strania poveste a căpitanului Nemo şi a pionierilor de pe insula Lincoln. Notă poziţia stâncii, care avea să figureze pe hărţile Pacificului, apoi dădu semnalul de plecare.

Peste două săptămâni pionierii debarcau în America, regăsindu-şi patria. Cea mai mare parte a moştenirii căpitanului Nemo fu întrebuinţată pentru cumpărarea unui vast domeniu în Statul Iowa.

Acolo, pionierii chemară la muncă, adică la fericire, pe toţi acei pe care ar fi dorit să-i găzduiască pe insula Lincoln. Ei întemeiară o colonie mare, ce purta numele insulei dispărute în adâncul Pacificului. Râuleţul care o străbătea primi numele de râul Mercy, un deal fu numit muntele Franklin, micul lac primi numele de lacul Grant, iar pădurile fură numite Far-West. Era o adevărată insulă pe uscat.

Acolo, sub conducerea înţeleaptă a inginerului şi a tovarăşilor săi, totul înflorea. Niciunul din foştii locuitori ai insulei Lincoln nu lipsea, căci juraseră cu toţii să rămână mereu împreună; Nab, acolo unde se afla Cyrus Smith, Ayrton totdeauna gata la orice sacrificiu, Pencroff, iubind pământul şi muncile agricole mai mult decât marea. Harbert îşi termină studiile, sub îndrumarea lui Cyrus Smith, iar Gédéon Spilett înfiinţa ziarul New Lincoln Herald, unul dintre ziarele foarte bine informate.

Acolo, Cyrus Smith şi tovarăşii săi primiră vizita lordului Glenarvan, a căpitanului John Mangles şi a soţiei sale, sora lui Robert Grant, a lui Robert Grant, a maiorului Mac Nabbs şi a tuturor acelora care fuseseră amestecaţi în aventurile căpitanului Grant şi ale căpitanului Nemo.

Acolo îşi găsiră cu toţii fericirea, prieteni ca în trecut; dar n-aveau să uite niciodată insula pe care fuseseră zvârliţi, goi şi lipsiţi, insulă care timp de patru ani îi adăpostise şi îi hrănise şi din care mai rămăsese doar un colţ de granit, bătut de talazurile Pacificului, mormântul aceluia care fusese cândva căpitanul Nemo.

SFÂRŞIT

1 Lest – greutatea suplimentară cu care se încarcă baloanele nedirijabile. Cu ajutorul ei se potriveşte înălţimea la care pluteşte balonul. (N. T.).

2 Picior – măsură de lungime egală cu 0,31 în. (N. T.)

3 Nouăzeci de mile pe oră 46 în. pe secundă sau 166 km pe oră. (N. T.)

4 Aproximativ 1700 în.e. (N. A.)

5 Aboliţionist – partizan al desfiinţării sclaviei. (N. T.)

6 În ziua de 5 aprilie, oraşul Richmond a căzut în mâinile lui Grant, revolta separatiştilor a fost înăbuşită şi Lee se retrăgea spre vest, în timp ce cauza unităţii statelor americane triumfa. (N. A.)

7 Scoici bivalve – alcătuite din două capace. (N. R.)

8 Autorul lui „Robinson Crusoe”. (N. T.)

9 Autorul lui „Robinson Elveţianul”. (N. T.)

10 Isaac Walton – vestit autor al unui tratat de pescuit cu undita. (N. A.)

11 Tetra – pasăre de mare căreia îi place furtuna. (N. A.)

12 Yard – măsură americană egală cu 0,9 în. (N. A.)

13 Maori – indigenii din Noua Zeelandă. (N. R.)

14 Blocuri eratice – sfărâmături de stâncă, ce par a fi fost transportate departe de formaţiile cărora aparţineau. (N. R.).

15 Obsidiana – substanţă minerală de origine vulcanică, care are înfăţişarea sticlei topite: e de culoare neagra sau de un verde foarte închis. (N. R.).

16 Solfatare – vulcani ce aruncă gaze de sulf etc. (N. T.)

17 Pteropod – clasă de moluşte, ale căror picioare sunt prevăzute cu nişte prelungiri care le ajută să înoate. (N. R.)

18 Mercy – în limba engleză înseamnă milă, îndurare. (N. T.)

19 Este vorba de piciorul englez, unitate de măsură egală cu treizeci de centimetri. (N. A.)

20 Aligator – specie de crocodil, care trăieşte în anele Americii şi care atinge până la cinci metri lungime. (N. R.)

21 Bain-marie – un vas cu apa clocotita În care se pune un vas ce conţine ceea ce vrei sa fierbi. (N. R.)

22 Această teorie nu corespunde cu ultimele date ale ştiinţei moderne. După teoria cosmogonică a acad. sovietic O. S. Schmidt, planetele şi pământul s-au format acum câteva miliarde de ani prin reunirea unor particule reci şi gaze, care se găseau atunci în preajma soarelui. Norul de particule era sub forma de disc turtit, din cauza rotaţiei sale rapide în jurul soarelui. Pământul s-a încălzit ulterior, din cauza descompunerii radioactive a materialelor din particulele iniţiale. Pământul îşi va continua miliarde şi miliarde de ani drumul său în jurul soarelui, până ce acesta, după multe miliarde de ani, îşi va epuiza sursele energiei atomice, care sunt la originea căldurii şi luminii sale. (N. R.)

23 Tinamu – galinacee care trăiesc în America. (N. T.)

24 Câmpul balenelor. (N. A.)

25 Vineyard – port din statul New – York. (N. A.)

26 O sută de mii de muncitori în epoca de la 1870 şi, desigur, vorbind numai de America de Nord. (N. T.)

27 Brasse – măsură de aproximativ 1,62 în. (N. R.).

28 Vas cu pânze de mic tonaj folosit şi azi pentru şcolile de navigaţie. (N. T.)

29 Speedy – în limba engleză înseamnă rapid. (N. A.)

30 Insulele Sandwich sau Hawai. (N. R.)

31 Povestea căpitanului Nemo a fos publicată sub titlul: „Douăzeci de mii de leghe sub mări”. (Nota red. fr.)

32 Tippoo-Sahib – ultimul nabab de Mysore, duşman al englezilor (1749-1799). (N. R.)

33 E vorba de revolta candiolilor, pe care căpitanul Nemo îi ajutase. (N. A.).