Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite

Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite,

Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate

Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate.

Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite

Lung se uită la aceste adăposturi năruite

Și rânjesc...

Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros,

Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios,

Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți

Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți.

Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău.

Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău

Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri,

Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!...

Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă

Putregai...

    Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă

Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar,

Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar...

Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului.

Și un glas atunci puternic s-auzi din vârful lui

Răsunând: O, nu! un codru ce de veacuri stă-n picioare

Ca o strajă neclintită nu atât de lesne moare.

Fruntea sus! Din piroteală te deșteaptă. Vei trăi,

Căci menirea ta e mare! Să luptăm! Așa grăi.

El, stejarul-Eliade, către codrul-Românie,

Și un freamăt lung străbate toată pacinica domnie.

Ca prin farmec toți copacii își ridică cu mândrie

Fruntea, deșteptați ca dintr-un vis amarnic, și sfâșie

Mohorâtul giulgiu în care lângezeau înfășurați

Și-și îmbracă iar vestmântul înverzit...

    Dar ascultați

Drăgălașa armonie... Freamătul adormitor.

Grai ceresc... e Poezia dulce ca un cânt de dor

Ce ca roua răcoroasă și-ntineritoare cade

Din frunzișul renvierii din stejarul Heliade...

Codrul în uimire-ascultă. Cântecul duios se-ntinde...

Frunza frunzei îl repetă, toată firea se cuprinde

De-a lui farmec, ce de-a pururi va sta tânăr de vechime.

Ah, ridică-ți, bard ilustru, din a vremii adâncime

Fruntea-ți plină de lumină și privește din trecut

Cum te-adoră viitorul, fiii tăi cum au făcut

Într-o marmură eternă umbra-ți sfântă să se-nchege

Și cum astăzi ți se-nchină și te-admiră codrul-rege!