Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,

Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,

Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;

Ieri... poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt.

Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,

Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,

Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește

Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.

Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;

Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,

Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.

Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai trăi!