Vâslaș ce-aleargă împins în zare

De oarba sete a fericirii,

Pe câmp de ape fără cărare,

Omul e pururi prad-amăgirii;

Căci scris e dorul să și-l agațe

Numai de umbre și de năluce,

Ce-n a lui veșnic întinse brațe

Zadarnic cearcă să le apuce.

Și când viața abia-i o rază

Atât de slabă și trecătoare,

Când știe bine că-naintează

Înspre-a pieirii de veci vâltoare,

De ce vâslește și se răpede

Cu-atâta pripă și nerăbdare

Dup-o nălucă de foc ce-o vede

Fugind în noapte-i, din zare-n zare?

. . . . . . . . . . . . . . .

Asta-i ascunsa firii dorință

Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge:

Orice lumină i-o suferință;

Scăpare-i noaptea-n care se stinge.

Tremurătoare, viața bate,

C-o frică oarbă și nențeleasă,

La poarta păcii neturburate,

Din care omul n-a vrut să iasă;

Căci chinul vieții cine l-ar cere?

Ce stea de sineși s-ar mai aprinde

Când ar ști bine că i-o durere

Din întuneric a se desprinde!...

Unde mă duceți, visuri deșarte?

De ce, luceafăr, te-afunzi în zare,

Mă lași în urmă-ți tot mai departe,

Pe câmp de ape fără cărare?

Unde-s acele limanuri sfinte

Chinul amarnic să mi-l omoare?...

Mai înainte! Mai înainte!

Îl cheamă glasuri amăgitoare;

Și omul trece pe-ntinsa mare

Cu valuri răpezi și ape-adânci,

Călător, veșnic în nerăbdare,

Împins de vânturi, lovit de stânci.

Târziu, când simte că e aproape

Clipa în care valul, sub dânsul,

Să se desfacă și să-l îngroape,

Se uită-n urmă, și-l umple plânsul;

Căci tot trecutu-i pare-o comoară

De fericire, rămasă-n drum.

Păn și durerea-i de-odinioară

Plină de farmec o vede-acum,

Și nu se-ndură să se despartă

De-atâtea visuri veștede foi,

Ci-n năzuința-i oarbă, deșartă,

Dă să-și întoarcă barca-napoi...

(Copil ce umblă s-adune stele

De pe oglinda blândelor ape)

Dar cad trudite brațele-i grele,

Cârmă și vâsle lăsând să-i scape!

Gându-i adoarme în nemișcare,

Ochii s-acopăr, stinși, sub pleoape,

A neființei eternă mare

Valu-și desface ca să-l îngroape;

Căci, rupți din valu-i, s-azvârl în soare

Nenumărații stropi de viață,

Și-n al ei haos recad, când moare

Clipa de care, lacomi, s-agață.