Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric,

Și cît îmi pari de sfîntă !... Tu mă uimești, pădure,

Cînd pe sub bolți tăcute și pline de-ntuneric

Las pașii să mă poarte și gîndul să mă fure...

Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric !

Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,

Ce dulci vedenii tainic subt ochi mi se strecoară !...

Se-ntorc morții din groapă și vremile din cale,

Și iar mă simt copilul nebun de-odinioară,

Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,

Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne.

Din vremi renvie basmul, și-mi torn palate iarăși

Din aurul luminii ce printre crăngi se cerne...

Veniți, crai din poveste, ne-om prinde iar tovarăși,

Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne !

Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte

Căta-vom Cosinzene, ascunse prin palate,

Iar zmeii, pe la poduri, de-or sta cu noi să lupte,

I-om birui, și-n alte tărîmuri vom răzbate,

Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte.

Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă.

Revino, cal năprasnic și știutor de gînduri;

De dorul ce mă arde aprinde-te și ia-mă,

Mai du-mă-n zbor pe unde m-ai dus și-n alte rînduri...

Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă...

Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele —

Lăsați potop de frunze aicea să mă-ngroape,

În farmece de visuri și-n pulbere de stele.

Să dorm sub straja voastră, în veci de voi aproape,

Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele !