Dancu zvîrle jos gazeta

Cu mutări și-naintări:

Se mai scarpină la ceafă,

Trist se mai scobește-n nări,

Apoi cheamă vistavoiul,

Două palme-i dă strigînd:

Dă-mi chipiul de pe masă...

Drrace ! Dă-mi-l mai curînd.

Și ce-mi umbli-așa zănatic,

Și-mi tot cați posomorît?

Cască-ți ochii, mii de bombe !

Că-ți bag sabia pe gît.”

Văd și eu că mi-i eroul

Cam nervos, cam zurbagiu;

Dar ce vreți? de-atîta vreme,

Tot trei firuri la chipiu !...

Nu-ntrebați unde se duce:

E așa de necăjit !

Numai nasul lui priviți-l,

Și pricepeți, negreșit.

Bietul om, sărac și vecinic

Prigonit de creditori,

Doar în păhăruț mai află

Mîngîiere uneori !

La o bună-nsurătoare,

El, nici vorbă, s-a gîndit,

Ca să puie burlăciei

Și nevoilor sfîrșit;

Și mereu a dat tîrcoale,

Dichisit, pe sub ferești;

Ochii lui păreau a zice:

„Ce frumos sunt ! Mă iubești ?”

Din înalta nobilime

A acestui orășel,

Multe fete, se-nțelege,

Au cătat cu drag la el.

Însă Dancu e om practic,

Nicidecum nu s-a grăbit,

Ci s-a pus să afle care-i

Cea mai bună de iubit.

A-ntrebat, ba ici, ba colo,

De cuprinsul tuturor,

Și-a aflat că-i cea mai dragă

Fata unui negustor.

Deci, el mrejile-și întinde,

Ca un ager militar...

Însă vede, cu durere,

Că sunt toate în zadar:

Căci, mai ager decît dînsul,

Îi stă-n cale-un arendaș...

Foc se face căpitanul.

Că-i din firea lui abraș !

Și-ntr-o seară la grădină,

Să vedeți ce s-a-ntîmplat:

Dulcineea cu părinții

Și alesul stau la sfat:

Sombru, zdrăngănind frigarea,

Iacă domnul căpitan,

Hotărît să-nvețe minte

Pe „infamul mitocan”.

Și-i aruncă o privire

De insultă și dispreț:

Furios el cată ceartă

Și duel cu orice preț.

Arendașul, stînd pe bancă,

Întinsese un picior;

Nici nu se uita la bravul

Patriei apărător.

Dar cînd îl izbi strigîndu-i

„Ia-ți picioarele din drum !”

Arendașului, se vede,

Nu-i fu frică nicidecum...

Două palme s-auziră,

Ș-un chipiu zbură în vînt...

Cît ai zice, căpitanul

Fu grămadă la pămînt.

Dancu se întoarce-acasă,

Plin de praf, în „marș forțat”...

Singur nu se domerește,

Ce-a fost asta?... A visat?...

Apoi cheamă vistavoiul,

Patru palme-i dă strigînd:

„Trage-mi cizmele, tigoare,

Și fă-mi patul mai curînd !...”