Sander, fantele de tobă,

Sportmen, cavaler vestit,

Trist, se cată în oglindă

Și găsește c-a slăbit.

Răsturnată-ntr-un fotoliu

Și gătită ca la bal,

Doamna lui stă și citește

Un roman sentimental.

Uneori spre el privea

Ca din slăvi și-o lasă greu,

Și zbîrcind din nas murmură:

„Ce figură de lacheu !...”

El îi vede în oglindă

Ochii mici, răutăcioși;

Dar, sub nobila ei frunte,

Îi găsește tot frumoși.

Și în gîndul lui măsoară

Drumul lung pe care-a mers;

Suspinînd privește-n urmă

Cîte fericiri s-au șters !...

Lustruit prin școli străine,

Tînăr, frumușel, bogat,

În saloane, printre rochii,

E copilul răsfățat.

De gătelele din baluri

Pajul sexului frumos

Scrie cronici parfumate,

Vînturînd eternul sos —

Stilul-fard de buduaruri

Plin de stele și de flori,

Epitetele galante

Ce dau babelor fiori !...

Astfel, norocosul Sander,

Cu toate e înzestrat,

Se ridică-n cinstea lumii,

Ca un fiu de împărat:

Fără muncă, fără zbucium,

Toate cele-i merg în plin;

Doar cu gîndul le gîndește,

Și de-a gata toate-i vin.

Nici o poartă spre mărire

Pentru el închisă nu-i.

Alții luptă și asudă,

Iar izbînda e a lui.

Iată-l, radios și falnic,

Pe-așa stepenă-nălțat,

Că, privind în jos, se simte

De-adîncime fascinat.

Toată lumea îl admiră;

Însuși veselul hagiu,

Cu ochi mari cătînd la dînsul,

Nu se-ncrede că-i e fiu !...

Însă viermele dorinții,

Pururea neadormit,

Nu îngăduie pe nimeni

Să se creadă fericit.

„Ce folos, își zice Sander,

C-am ajuns așa de sus,

Și averea ce mi-i bună,

Dacă fiu de nobil nu-s !...

Aspazio, Aspazio,

Sub blazonul tău mă ia,

Și-ți voi pune la picioare

Slava și viața mea !”

Cîtă crudă rezistență !

Cît dispreț n-a înghițit

Bietul Sander, pîn' s-atingă

Pergamentul aurit !...

Și în urmă, ce viață

De mustrări și umilinți:

Nostalgiile nobleții,

Dorul vecinic de părinți.

Și cuvinte-nveninate

Ce rănesc ca un cuțit !...

Toată vina-i a lui Sander —

El știa că nu-i iubit...

Astăzi nu mai e „mărire”.

Ca un simplu muritor,

Stă... socoate mersul vremii

Monoton și fără spor,

Și privește trist la golul

Ce în juru-i s-a făcut...

S-au stîns lămpile de baluri,

Și țimbalele-au tăcut.

Fantele de-odinioară,

Jucătorul cel vestit,

Cată jalnic în oglindă...

Ce devreme a-nălbit !