Dor de ducă

Do ut des... = „Îți dau, ca să dai” în latină.
Publicată în Vieața, an I, nr. 33, 25 septembrie 1894

Alintîndu-și mustăcioara,

Trece fantele gătit:

Se cunoaște de departe

Că iubește și-i iubit.

Cine-a dat perdeaua-n lături?

I-a bătut în geam discret...

Junele suspină-n stradă

Și pășește mai încet.

El se-ntoarce spre fereastră

Și se uită visător.

Buza-i tremură de-o șoaptă,

Ochii i s-aprind de dor.

Ca o flacără deodată

Parcă-i lunecă pe piept...

I-a căzut de sus o floare,

Și-un bilet: „Vino, te-aștept !”

Dă portița la o parte,

I se pare că-i în vis...

Mîna alb-a Afroditei

Grabnic ușa i-a deschis...

Ce mai vreți să șiți? Sunt singuri !

Junele-i cam sfiicios...

Două brațe moi și grase

Îl înfășur-amoros.

Afrodita-și amintește

De străvechile plăceri,

Peste cari așternute-s

Șaptezeci de primăveri.

Share on Twitter Share on Facebook