Zadarnic ți-ar mai bate 'n minte 

Evlavioasele poveți, 

Căci mai presus de cele sfinte 

Stă legea vecinicei vieți. —

De sbucium și de voluptate, 

Tîrziu, ca un copil trudit, 

Așa, cu mînile 'ncleștate 

De gîtul lui, ai adormit. 

...........................

...........................

Răsună toaca de utrină, 

Chiliile s'au redeschis, 

Tu, speriată de lumină, 

Te scoli, uimită ca de-un vis. 

Privești în juru-ți, și te 'ntuneci

Sub negrul gîndurilor stol. 

Ca de pe-un mal înalt aluneci 

Și par'că te scufunzi în gol. 

Căci simti că 'n aste ziduri sfinte, 

Ce ca pe-o floare te-au păstrat, 

Vieața ta de-aci 'nainte 

E o minciună, ș'un păcat —

Și cînd gîndești la ce rușine, 

Și'n ce noroiu te-ai scoborît, —

Ți-ai rupe rasa de pe tine, 

Ți-ai smulge crucea de la gît... 

Dar patima iubirii crește,

Te ia, ca valul unei mări, 

Si focul inimii topește 

Tăria crudelor mustrări. 

Te'ndupleci singur'a 'nțelege, 

Că durerosul tău amor 

Nu'i un păcat — ci e o lege 

Poruncitoare tuturor, —

Și dacă 'n a vieței cale, 

Un suflet tînăr s'a oprit 

Sub raza frumuseții tale, 

Tremurător și fericit,

La ce pustii să'ți treacă anii 

Și inima să'ți îngrădești 

În pacea sfintelor citanii

Ș-a pravilei bisericești!...