Ce noapte blândă se coboară

Peste pământul obosit!

Și-i cald, țăranii dorm afară,

Ș-ai noștri toți au adormit

Eu singur stau ca un lunatic;

De-ați ști voi gândurile mele!...

E-o lună parcă-i ziuă. Cerul

I-albastru tot, spuzit de stele.

Nici broaștele nu dorm. Ce sfadă!...

Și după glas le înțelegi

Pe cele mai cu greutate:

Or fi făcând și ele legi.

De pe gunoaie-aprinse fumul

Molatic se ridică-n cer,

Și caii la pășune sună

Din piedicile lor de fier,

Departe-un fluier se aude,

Un cântec aiurit, duios,

Ce-n note lungi, tremurătoare,

Suspină lin, misterios,

În sfânta liniște a nopții.

O stea alunecă de sus

Și taie-o dungă albă-n aer...

Cine din lume s-o fi dus?

În capul satului e curtea.

Ce-or fi făcând acolo oare?

Or fi dormind e miezul nopții.

Și ea?... Atât de gânditoare

Și tristă m-a privit aseară!

Plânsese, ori mi s-a părut?

Ce-ar fi odată, mâna-i albă,

Când mi-o întinde, s-o sărut?...

Și-n minte mi s-arată chipu-i

Atât de fraged și de blând,

Cu ochii mari, senini, albaștri...

Ascund în fundul lor vrun gând?...

Șuvițe blonde-i cad pe frunte...

Un păr bogat și mătăsos,

Ș-un gât ce-ți dă fiori, ș-o gură...

Cum râde de copilăros!

O fi știind cât de frumoasă-i?

Un liliac orbit de lună,

În zbor, de strășini se lovește.

Visez? Cine-a venit să-mi spună

Că ea-ntr-o vagă așteptare

Se primblă singură pe-afară?

La vremea asta să nu doarmă?...

Sunt basme nopțile de vară!

Se poate gândurile mele

S-o fi atins, și ea-n neștire,

Ca de o vrajă tulburată

De-această rază de iubire,

Să fi ieșit să cate-n stele

Tovarăși, de urât să-i ție.

Și plec. Un glas parcă mă cheamă...

Știu bine că i-o nebunie.

Sunt nouă case pân-acolo,

Și câinii dorm în bătătură.

Pășesc încet, aud cum suflă

Puternic vitele sub șură.

Îmi bate inima m-apropii.

Zăresc ceva?... Ori mi se pare...

Ba da, o umbră e în poartă;

Și nici un semn, nici o mișcare...

Ajung în dreptul ei... Cum tremur!

Și trec cu ochii în pământ...

Îmi fac mustrări de stângăcia

Și frica mea fără cuvânt.

Mă-ntorc... Aș fi trecut ș-acuma,

Căci pentru frică nu-s povețe...

Dar ea-mi șoptește: bună seara...

Tot fetele mai îndrăznețe!

M-abat și... șovăind, m-apropii,

Și toate-mi par ca într-un vis...

E o lumină uimitoare,

Tot cerul parcă s-a deschis.

Copila aiurit zâmbește

Privirii mele arzătoare.

Țiu minte că i-am zis atuncea:

...Să nu răcești... e cam răcoare...

Și-ncet i-am pus pe umăr mâna

Așa timid, tremurător...

Știu eu? Poate-a cuprins-o mila,

Că s-a lăsat încetișor,

Ca un copil, plecându-și capul

Pe pieptul meu să i-l mângâi:

Ce dulce e!... Toată viața

Vreau lângă tine să rămâi!

Frumos îi mai miroase părul,

Miroase toată ca o floare.

Mă uit la ea atâta farmec

Îmi arde inima, mă doare...

Ș-am sărutat-o mult și lacom,

Am sărutat-o, scos din minți,

Pe ochii reci, pe gât, pe gură,

Cu mii de sărutări fierbinți.

Târziu ne-am despărțit... cu-ntoarceri,

Cu trăgăniri copilărești.

Ș-am urmărit-o cum se șterge,

Ca o minune din povești.

Și mult am stat așa, în noapte,

Să-mi deslușesc tot ce-am simțit.

Aveam în mâini căldura, forma,

Parfumul visului iubit.

În sat cocoșii prind să cânte.

Deasupra stelele clipesc.

Mișcarea lumii întreruptă

Reintră-n mersul ei firesc.

Și când a doua zi, pe haină,

Mirat, găsesc un fir de păr,

Pricep că visul ce visasem

S-a petrecut în adevăr.

Mă-mbrac, mă pieptăn mai cu grijă.

Ce-i, Doamne, și iubirea asta!...

Acum, eu cred că ea mă vede,

M-acoperă cu dulcea, casta

Și visătoarea ei privire.

Iubit de ea, mă simt frumos,

Și parcă nu mă-ncape lumea...

Ce mândru calc și radios!

Văd satu-ntr-o lumină nouă.

Mă simt ușor, mi-e cald, mi-e bine,

Și oamenii, mai veseli astăzi,

Privesc cu dragoste la mine;

Și toate par înfiorate,

În aer e o sărbătoare...

Natura, în extaz, palpită

Ca-n primul răsărit de soare.

Pricep... ea a deschis fereastra,

Și din albastra ei privire

S-a revărsat asupra lumii

O sfântă rază de iubire,

Și toate-au tresărit atuncea

Ca de fiorul cel dintăi...

Iubito, farmecul acesta

Are ceva din ochii tăi!