Ce proști mai suntem amândoi!

Comori de plăceri dorm în noi,

Și cum le-ar putea deștepta

O clipă din dragostea ta!

E oare-o virtute-a răbda? ...

Cu zâmbetul tău mă-nfiori,

Stăpâna atâtor comori:

Eu știu că mi-ai da, dac-aș cere,

Tu știi c-aș primi, de mi-ai da,

Și totuși răbdăm în tăcere,

Privind cum viața se trece

Pustie, și tristă, și rece.