În iuliu

Orașul doarme-n miezul zilei,

Mocnit, subt arșița de vară;

Pustii sunt străzile și mute —

Un cimitir într-o Sahară.

Iar noi, pîndind mișcarea vremii

Pe călendarul din părete,

Cătăm la zilele de vară

Cum trec de goale și încete,

Și-n aerul închis, fierbinte,

Ce-l vezi cum tremură în soare,

Tînjim de dorul altor locuri,

Ca niște păseri călătoare.

Ce mîndru-i satu-n care doarme

Copilăria mea-ngropată...

Mi s-ar părea un vis, iubito,

Cu tine să-l mai văd o dată.

Haidem, cîmpiile ne-așteaptă

Cu flori și cu covoare-ntinse;

Sub straja dealurilor nalte

Dorm șesuri leneșe și linse

Ca netezișul unei ape,

Și lanuri lungi de grîne coapte

Sclipesc ca aurul în soare.

Domnește-o liniște de noapte

Peste-ntunericul de codru:

Copacii somnoroși ne cheamă,

S-acopere iubirea noastră

Sub parfumata lor maramă.

Acolo-s visuri fericite,

Răcoare și singurătate:

Culcați sub strășini largi de ramuri,

În adîncimi întunecate,

Vom asculta orga pădurii —

Foșnitul frunzelor în vînt;

Viața, gîndurile noastre

Ni s-or părea un basmu sfânt !

Publicată în Vieața, an II, nr. 5, 12 martie 1895

Share on Twitter Share on Facebook