Sunt zece ani. Ce curios îmi pare

Aspectul lucrurilor vechi, uitate!

Ca dintr-un somn, deodată deșteptate,

Parcă privesc c-un aer de mirare...

Mai strâmtă-i casa, toate-s micșorate,

Mă uit ca-n vis, și caut prin sertare

Nimicuri scumpe... inima-mi tresare

De-o sfântă și duioasă pietate.

Aceleași cadre-mpodobesc păreții,

Din rame, cată lung și trist la mine:

Povești pierdute-n haosul vieții,

De farmecul de-odinioară pline,

Îmi readuc parfumul tinereții...

Parfum de flori crescute pe ruine.