Islazul

Soarele e sus. Tot cerul e de-un albastru strălucitor. Ostroavele — grădini plutitoare — își răsfrâng în valuri răchitele argintii. Din lunci răsună tălăngi, fluiere s-aud doinind. În aerul căldicel e un miros dulce de fâneață și de sulcină. Pe dealuri, departe, tarlalele-nguste par niște velinți întinse la soare. De-a lungul țărmului stâng se-nșiră satele în lanț; case mici, tupilate, bordeie acoperite cu șovar, și-n toate — un aer de umilință, de frică, parcă stau gata s-o rupă de fugă. Nimic din măreția uimitoare a vechilor castele de pe malurile  Rinului . Pe-acolo veacuri de liniște și de siguranță au îngăduit omului să-și lege temeinic viața lui ș-a urmașilor lui de aceeași vatră, de-același colț de pământ. Aici, pe valea Dunării, mereu au bântuit războaiele și năvălirile de barbari. Sute de ani au bătut în părțile acestea vijeliile noroadelor flămânde și pustiitoare, în urma cărora doar grămezile de cenușă mai arătau pe unde au stat gospodării și sate. Cine să cugete la clădiri nepieritoare pe-un pământ așa de nesigur! Abia acum începe să s-așeze o viață mai statornică de-a lungul acestui țărm al Dunării, atât de des încercat când de foc, când de apă, când de înecul talazurilor de nisip purtate de vânturi. 

Trecem prin fața Islazului, sat mare, frumos, aproape un orășel, așezat la vărsarea  Oltului  în Dunăre. Aici s-au sfințit steagurile  revoluției de la 1848 . Aici s-au strâns întâi ș-au cuvântat în fața poporului conducătorii mișcării:  Eliade ,  Magheru ,  Tel ,  Goleștii . Afară, în Câmpia lui Traian, numită de atunci „Câmpia Regenerării”, pe pristolul încunjurat de făclii aprinse, străluceau crucea și evanghelia — simbol de jertfă și de mântuire. Norodul îngenuncheat, cântecele preoților îmbrăcați în odăjdii, lumina tremurătoare a făcliilor în razele soarelui, zornăitul cadelnițelor, fumul de tămâie ce se ridica în aer, toate dădeau clipelor acelora o măreție deosebit de sfântă și de mișcătoare. Inimile băteau mai tare. Un sentiment nou, înălțător, de evlavie, de încredere, străbătea mulțimea. Se simțeau toți mai buni, mai tari, gata de orice jertfă, înfrățiți întru același cuget. Un alt soare răsărise pe cer în ziua aceea de 9 iuniu. Frumoase și de neuitat sunt cuvintele inspirate pe care le-a rostit atunci, în ascultarea cuvioasă a norodului,  preotul Șapcă  din  Celei : 

„Dumnezeule al puterei și al dreptății, privește pe poporul tău îngenuncheat înaintea evangheliei și crucii tale. El nu vrea alta decât dreptatea ta; ascultă și binecuvântează rugăciunea sa. Dă putere brațului său, și dușmanii tăi vor pieri. Varsă în sânul lui curajul, în inima sa încrederea, și orânduiala în spiritul său. Dumnezeule al lumilor, tu, ce ai pus odinioară stâlpul de foc povățuitor lui  Moise  în pustiu, poruncește și acum îngerului tău să se coboare în mijlocul nostru și să ne povățuiască întru căile tale. Binecuvântează din înaltul cerurilor stindardele noastre, încoronate de crucea mult iubitului tău fiu, fă-le a se desfășura pe drumul bunei orânduieli și al adevăratei glorii”... 

Numele acestui preot mare la suflet și iubitor de neam a rămas legat de reînvietoarea mișcare de la '48, și țăranii din Islaz îl pomenesc cu drag în cântecele lor: 

Tot așa a rămas de-a pururea legat de biruințile lui Mihai Viteazu numele unui alt preot oltean, popa Stoica din Fărcaș, pe care iarăși îl cântă poporul: 

Și la toate cumpenele, în toate întâmplările mari, găsim statornic în istoria poporului nostru amestecul acesta al celor sfinte cu cele lumești — adânca, nestrămutata legătură dintre cruce și spadă.