18 februarie 1453

După ce vestea a ajuns la Adrianopol, ecoul nu a întârziat. Ca să dovedească poporului său cât de perfizi sunt grecii, sultanul Mehmet a citit în public scrisoarea împăratului Constantin, apoi a călcat-o în picioare. Mesagerii lui cu încălţări de fier au făcut-o cunoscută în toate oraşele. Dervişii şi ulemanii i-au povăţuit pe credincioşii Islamului să se răzbune. Apărătorii păcii au fost nevoiţi să-şi ţină gura. Iar Mehmet i-a invitat şi pe occidentali să vadă ce agresivi sunt grecii.

De multe ori şi-au călcat grecii jurămintele şi n-au respectat învoielile. Părăsindu-şi credinţa şi lăsându-şi Biserica pe mâna papei, împăratul Constantin a rupt ultimele legături de prietenie dintre greci şi turci. Singurul său ţel este să-i aţâţe pe occidentali ca să se războiască cu noi. Cu vorbe mincinoase şi cu prefăcută inocenţă, el încearcă să-şi ascundă adevăratele intenţii. Dar satele incendiate de pe ţărmul Mării Marmara au demascat sângeroasele lui planuri. Bizanţul, cu pofta-i nestăpânită de a cuceri lumea, este un pericol pentru Imperiul Otoman. Ipocrizia şi cruzimea grecilor cere răzbunare. Pentru a pune capăt acestei permanente ameninţări, pentru eliberarea Imperiului Otoman de pericolul grec, fiecare credincios are datoria să ia parte la războiul sfânt. Cine va mai încerca să-i apere pe greci, însuşi se va dezvălui ca duşman al Imperiului. Pentru cei asasinaţi, torturaţi, arşi de vii sau luaţi în robie, se înalţă răzbunătorul iatagan al sultanului!

Şi, pentru a spulbera ultimele ezitări, sultanul a dat ordin ca, în timpul rugăciunii de vineri, în toate moscheile să fie citite numele tuturor turcilor ucişi de flota imperială a împăratului Constantin.

Expediţia megaducelui Notaras i-a oferit lui Mehmet arma de care avea nevoie pentru a distruge complet gruparea pacifiştilor şi încăpăţânata împotrivire a marelui vizir Khalil. Cine ar mai fi îndrăznit să se opună asediului şi-ar fi riscat capul. Nici Khalil nu este la adăpost de această ameninţare, chiar dacă, de trei generaţii, e mare vizir.

Deşi expediţia de război a flotei imperiale n-a avut nici o importanţă, la Gallipoli gărzile au devenit mai vigilente. Zadarnic va mai încerca de acum înainte vreo corabie din Occident să treacă neobservată prin strâmtoare în Marea Greciei pentru a-i veni în ajutor împăratului! Şi dacă ar reuşi, tot nu mai are nici o importanţă, fiindcă nici un ajutor nu-i mai poate fi de folos Constantinopolului. În zadar s-au rugat emisarii împăratului în genunchi şi cu lacrimi în ochi în faţa tuturor principilor Europei! Occidentul înţelege prea bine că oraşul va muri. Toţi au fost indiferenţi, deşi de zidurile Constantinopolului depinde viitorul întregii Europe.

De ce a navigat pe mare Lukas Notaras? Va fi fost el conştient de ceea ce face?

Întrunirea Divanului de la Adrianopol era aparent secretă. Acum toată lumea ştie cu siguranţă că este război. Sultanul Mehmet a tăiat orice punte de acces spre pace. Nu mai poate să dea înapoi. Se spune că nu mai poate dormi deloc, în aceste nopţi întunecate şi reci de februarie, îmbrăcat în veşminte simple de soldat, a hoinărit prin Adrianopol de unul singur, pe străduţele cele mai sigure din port. Şi a ascultat discuţiile soldaţilor strânşi în jurul focului sau al ceaunelor cu mâncare. S-a amestecat în mijlocul mulţimii cu ocazia sărbătorilor legate de circumciziune, a nunţilor sau înmormântărilor, ca să afle ce vorbesc oamenii despre el. Este bănuitor, nu se încrede în nimeni. Dacă cineva îl recunoaşte, îi înfige de îndată iataganul în pântece. Nu tolerează ca cineva să-l recunoască.

Îi ştiu aceste obiceiuri. Noaptea, mintea lui este mai ascuţită. Neliniştea îl alungă din pat. Dar eu, de mult nu-l mai însoţesc în plimbările nocturne.