7 aprilie 1453

În timpul nopţii, trupurile apărătorilor Selymbriei, despuiate şi mutilate, au fost trase în ţeapă în faţa porţii cu acelaşi nume. Patruzeci de credincioşi, patruzeci de cadavre.

De la Pera am auzit că timp de două zile flota sultanului a încercat să ridice asediul ultimei fortăreţe de pe insulele Mării Marmara. Ieri, comandantul flotei turceşti a împrejmuit-o cu o imensă cantitate de lemn şi i-a dat foc. Apărătorii fortăreţei au ars de vii.

Grecii ştiu să moară apărând nefericitele resturi ale unei împărăţii în agonie.

În Orient – barbarii, în Occident – barbarii. La hotarele celor două lumi luptă ultimul oraş al lui Hristos.

Fără nici o speranţă. Nici măcar pentru glorie. Trupuri goale, mutilate şi trase în ţeapă, în jurul cărora roiesc muştele.

Acoperit cu zale de fier din cap până în picioare, mai înalt decât toţi ceilalţi, râde Giustiniani, cu faţa umflată şi ochii lui necruţători. L-am urât astăzi, după ce am văzut cadavrele mutilate ale apărătorilor Selymbriei.

Fără nici o speranţă, fără viitor. Şi dacă l-am învinge pe sultan, Constantinopolul nu va mai fi decât un cadavru viu în mâinile barbarilor latini.

Sângele grec clocoteşte în mine. Cum nu-mi mai pot dori un regat pe pământ, îmi doresc unul veşnic, nepieritor. Realitatea lui Dumnezeu în locul realităţii existenţei.

Astă-seară am fost la Mănăstirea Hora şi m-am rugat. Am îngenuncheat în faţa icoanei făcătoare de minuni, alături de greci, fraţii mei. Eram înconjurat de lumina aurului din jurul imaginilor mozaicurilor de pe pereţi. Dumnezeul meu, credinţa mea cea dintru început, adevărată, ruga mea, liturghia mea, vibraţia limpede a deşteptării mele… A fost ca şi cum, în sfârşit, m-aş fi cufundat la sânul protector al mamei mele fără a face nici un efort. De ce îmi este jenă? De ce mă îndoiesc? De ce car zadarnic în pieptu-mi o inimă de latin?

Sunt gata să mor pentru credinţa mea, pentru sângele meu, pentru Hristos.

Trupurile trase în ţeapă ale grecilor din Selymbria au deşteptat în mine dorinţa de a mă cunoaşte.

Toată viaţa am urât fanatismul şi intoleranţa. Am fugit de aceste orori ale lumii. Iar acum, de patimă este plină inima mea, ca de o văpaie clară.