Adunarea de la Iași din 4 martie 1923

Înființare Ligii Apărării Naționale Creștine

 

Reîntors de la Iași, aveam în față două drumuri pe care trebuia să activez paralel:

I. Pregătirea adunării pentru care se făcuseră steagurile în toate universitățile.

II. Continuarea mișcării studențești, menținerea grevei generale.

La primul punct, cea mai mare dificultate nu era nici lipsa de oameni, nici lipsa de organizare, nici măsurile guvernului. Cea mai mare dificultate o aveam de data aceasta, nu în dezaprobarea acestui plan, ci în lipsa de entuziasm pentru el a profesorului Cuza.

Profesorul Cuza nu era suficient convins de necesitatea organizării, iar pe de altă parte nu credea în posibilitatea reușitei adunării care urma să aibă loc.

La punctul II aveam dificultăți serioase în conducerea centrelor studențești din București și Cluj, care dificultăți împiedicau existența unui punct de vedere unitar, ca plan de luptă în jurul căruia să se poată realiza o unitate perfectă a acestei lumi noi, ridicată cu toate puterile ei ca să înfrunte și vrăjmașul și toate păcatele noastre trecute.

Nici conducătorii și nici masa acestor centre:

a. nu cunoșteau problema jidănească și mai ales nu cunoșteau pe jidani. Nu cunoșteau puterea iudaică, modul ei de a gândi și de acționa. Pornisem la război și nu ne cunoșteam adversarul;

b. credeau că guvernul de atunci, liberal sau eventual un altul, care ar veni după el și căruia noi i-am promite sprijinul nostru ne-ar satisface doleanțele cerute.

De aceea, ei se așezau mai mult pe terenul diplomației. Credeau că până la sfârșit vor putea convinge pe oamenii politici de dreptatea cauzei studențești. Cred că nimic nu e mai penibil decât să discuți o problemă cu oameni care nu cunosc nici cele mai elementare linii ale ei. Față de această situație de la punctul II am luat următoarele măsuri:

1. Câțiva delegați buni ai centrului Iași să ia parte regulat la ședințele comitetului central de la București (ședințele acestui comitet se țineau regulat de două și de trei ori pe săptămână. Începeau pe la nouă seara și continuau până la trei noaptea, patru, cinci și chiar șapte dimineața, discutându-se în contradictoriu. Pentru mulți dintre participanții de atunci, singurele amintiri despre mișcarea studențească au rămas aceste ședințe și luptele retorice din sânul comitetului).

2. Crearea la București și Cluj a câte unui grup din cei mai buni luptători din masa studențească, care să lucreze în afară de directivele centrului respectiv.

La Cluj și la București, aceste grupuri s-au constituit foarte repede. La București existau chiar în comitet, unde conducerea se izbea la fiecare ședință de o fermă opoziție. LA București, Ibrăileanu, delegatul Iașiului, a fost de un real folos. De asemeni, atitudinea dârză a lui Simionescu, conducătorul mediciniștilor, a menținut studențimea în spiritul cel adevărat. 

În chestiunea pregătirii adunării, situația era aceasta, după veștile primite de la Iași:

în două săptămâni se împărțiseră peste 40 de steaguri în 40 de județe, la oameni de încredere. Era și natural ca după două luni de mișcare studențească, de grevă generală la toate universitățile, sufletul românilor să clocotească și ei să se ridice de pretutindeni, așteptând un cuvânt de ordine. Steagurile și vestea adunării sosieră la timp.

Profesorul Cuza vroia să fixeze data adunării prin luna mai, ca fiind primăvară să vină mai multă lume. Părerea mea însă era ca adunarea să se facă cât mai repede pentru următoarele rațiuni:

1. Toată lumea, ridicată în jurul mișcării studențești aștepta un semnal de comandă, pentru a se putea închega, a se lămuri și pentru a putea acționa după un plan stabilit.

2. Îmi era teamă că jidănimea și masoneria, dându-și seama de situație, să nu pornească inițiativa unei organizații pseudo-naționaliste, pentru a capta elementele și a îndruma astfel mișcarea pe o linie moartă. În orice caz, aceasta ar fi născut o confuzie în mințile românilor, fapt care nu era deloc dorit. 

3. Era necesară însăși menținerea frontului mișcării studențești, pentru că războiul nu era ușor de purtat: lovituri din partea guvernului, lovituri din partea autorităților, lovituri din partea părinților, lovituri din partea profesorilor, sărăcie, foame, frig. O ridicare de mase românești, care să ia apărarea cauzei lor, care să le trimită un cuvânt de bine, de îndemn, de îmbărbătare, ar fi înviorat întreg frontul acestei mișcări.

4. În sfârșit, pentru că mii de studenți stăteau și nu știau ce să facă; făcuseră o manifestație, două, trei; o întrunire, două, trei… Dar sunt două luni. Lumea aceasta trebuie să aibă ceva de făcut. Odată născută noua organizație, pentru toată această mulțime, ajunsă la epuizarea mijloacelor ei de acțiune, se va deschide larg câmp de activitate. 

Ea va avea de a doua zi de lucru, îndreptându-se asupra satelor, spre a le organiza și spre a le insufla credința cea nouă.