În contra mișeliei 

Apariția noastră a fost salutată cu un uragan de ură și de ironii. Cele două tabere ale Ligii au rupt raporturile cu noi. Studenții de la Iași ne-au părăsit toți, iar atacurile "Cuziștilor", date până acum împotriva "Statutarilor", se vor îndrepta de acum și se vor înfige ca niște săgeți în inimile noastre. 

Nu ne vor durea rănile săgeților, ci vom rămâne îngroziți de ceea ce vom descoperi în oameni. 

În scurt, vom fi răsplătiți și onorați pentru tot ce făcusem noi până acum, cu cele mai grele ofense și vom primi peste obraz lovitură după lovitură. Nu vom simți numai ura, dar vom vedea în toată goliciunea lor, lipsa de caracter și incorectitudinea sufletească. 

În curând vom deveni "exploatatori ai ideii naționale", în interesul persoanelor noastre. Nu credeam că acei ce se băteau acum un an cu pumnii în piept, cerând răsplată pentru pretinsele lor suferințe, vor avea acum și acest curaj de a ne arunca în fașă ofensa de mai sus. În curând se va afla că ne-am... "vândut jidanilor" și chiar se vor scrie articole pline de insulte și vor fi țărani care vor crede și oameni care ne vor întoarce spatele. Pe nedrept. Insulte, pe care n-au îndrăznit niciodată să ni le adreseze dușmanii, din teamă, ni le aruncau acum prietenii, fără teamă și fără să le fie rușine. 

Dacă este adevărat că noi, care am trecut pe unde am trecut și ale căror trupuri au suferit ce au suferit, am fi în stare de asemenea infamie, de a ne vinde în grup la inamic, atunci nu rămâne decât să se pună dinamită acestui neam și să fie aruncat în aer. Nu merită să mai trăiască un neam care a născut și a crescut la sânul său asemenea copii. 

Dar dacă nu-i adevărat, cei ce le inventează și le colportează sunt niște mișei, care seacă încrederea nației în propriul ei viitor și destin. Pentru aceștia nici o pedeapsă din partea țării nu este prea mare. 

Ce încredere să mai aibă neamul acesta în biruința și viitorul lui, dacă în toiul luptei grele pe care o duce aude că noi, copiii, pe care el ne-a ridicat în brațele lui, punându-și în noi nădejdile cele mai sfinte, l-am vândut. 

Las acele zile numai în amintirea acelor ce le-au trăit. Lor, camarazilor mei de atunci, martori ai acelor ceasuri, le-am spus:

– Să n-aveți teamă de acești pigmei, căci cine are asemenea suflet, nu poate niciodată birui. Pe aceștia îi veți vedea odată căzând în genunchi la picioarele voastre. Să nu-i iertați. Pentru că nu vor face-o din conștiința păcatului săvârșit, ci dintr-o mișelie. Iar acum de s-ar coborî peste noi iadul cu toate duhurile lui necurate, neclintiți pe poziție, îl vom învinge. 

Până la acea dată văzusem fiara din om. Acum am văzut mișelul din om. Păziți-vă pe voi și copiii de azi și de mâine ai neamului românesc și ai oricărui neam din lume, de această racilă îngrozitoare: mișelia. 

Toată inteligența, toată învățătura, toate talentele, toată educația nu ne vor servi la nimic, dacă vom fi mișei. 

Învățați pe copii voștri să nu întrebuințeze mișelia nici în contra prietenului și nici în contra celui mai mare dușman al lor. Căci nu vor învinge, ci vor fi mai mult decât învinși, vor fi striviți. Nici în contra mișelului și a armelor lui mișelești să nu întrebuințeze mișelia, pentru că de vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Mișelia va rămâne neschimbată. Mișelia învinsului va fi înlocuită cu mișelia învingătorului. În esență, aceeași mișelie va stăpâni peste lume. Întunericul mișeliei din lume nu poate fi alungat prin alt întuneric, ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului, plin de caracter și onoare. 

Și totuși, prin acest baraj de ură și de mișelie, au venit la noi, din prima zi, ca la un liman dătător de nădejde: Hristache Solomon, omul acela de mare cuvânt și de mare onoare, inginerul Clime, inginerul Blănaru, avocatul Mile Lefter, Andrei C. Ionescu, Alexandru Ventonic, Dumitru Ifrim, Costăchescu, Ion Butnaru, ierodiaconul Isihie Antohie etc. 

Toți distinși și vechi luptători în Ligă, îmi făceau acum impresia unor naufragiați, al căror vapor se scufundase în largul mării, iar ei soseau obosiți și turburați pe mica noastră insulă, unde vor găsi și liniște sufletească și încredere în ziua de mâine. 

Generalul Macridescu ne-a spus:

– Deși bătrân, voi merge cu voi și vă voi ajuta, cu o singură condiție: să nu mai întindeți mâna acestor oameni, lipsiți de onoare, pentru că aceasta m-ar degusta peste măsură și mi-aș pierde toate iluziile. 

Prof. Ion Găvănescul a început să se intereseze de noi și de ceea ce făceam.