Neamul

 Când zicem neamul românesc, înțelegem nu numai pe toți românii trăind pe același teritoriu, având același trecut și același viitor, același port, aceeași limbă, aceleași interese prezente.

Când zicem neamul românesc, înțelegem: toți românii vii și morți, care au trăit de la începutul istoriei pe acest pământ și care vor mai trăi ș i în viitor.

Neamul cuprinde:

1. Toți românii aflători, în prezent, în viață.

2. Toate sufletele morților și mormintele strămoșilor.

3. Toți cei ce se vor naște români.

Un popor ajunge la conștiința de sine când ajunge la conștiința acestui întreg, nu numai la acea a intereselor sale.

Neamul are:

1. Un patrimoniu fizic, biologic: carnea și sângele.

2. Un patrimoniu material: pământul țării și bogățiile lui.

3. Un patrimoniu spiritual, care cuprinde:

a. Concepția lui despre Dumnezeu, lume și viață. Această concepție formează un domeniu, o proprietate spirituală. Frontierele acestui domeniu sunt fixate de marginile strălucirii concepției lui. Există o țară a spiritului național, țara viziunilor lui, obținute prin revelație și prin proprie sforțare.

b. Onoarea lui ce strălucește în măsura în care neamul s-a putut conforma, în existența sa istorică, normelor izvorâte din concepția lui despre Dumnezeu, lume și viață.

c. Cultura lui: rodul vieții lui, născut din propriile sforțări în domeniul gândirii și artei. Această cultură nu este internațională. Ea este expresia geniului național, a sângelui. Cultura este internațională ca strălucire, dar națională ca origine. Făcea cineva o frumoasă comparație: și pâinea și grâul pot fi internaționale ca articole de consumație, dar vor purta pretutindeni pecetea pământului în care s-au născut. 

Toate aceste trei patrimonii își au importanța lor. Pe toate un neam trebuie să și le apere. Dar cea mai mare însemnătate o are patrimoniul său spiritual, pentru că numai el poartă pecetea eternității, numai el străbate peste toate veacurile. 

Grecii antici nu trăiesc prin fizicul lor, oricât de atletic – din el n-a mai rămas decât cenușă – și nici prin bogățiile materiale, dacă le-ar fi avut, ci prin cultura lor. 

Un neam trăiește în veșnicie prin concepția, onoare și cultura lui. De aceea conducătorilor națiilor trebuie să judece și să acționeze nu numai după interesele fizice sau materiale ale neamului, ci ținând seama de linia lui de onoare istorică, de interesele eterne. Prin urmare, nu pâine cu orice preț, ci onoare cu orice preț.