După un an reîncepe munca 

M-am reîntors apoi la Iași, ca să lucrez alături de ceilalți camarazi, la ridicarea căminului. Ne urmăream vechiul plan al clădirii, precum și cel al organizării tineretului, planuri întrerupte de soartă aproape un an de zile. 

Au început să ne vină donații. Familia Moruzzi din Dorohoi a donat 100.000 lei, Generalul Cantacuzino a donat 3 vagoane de ciment, Românii din America, prin foaia "Libertatea", au donat peste 400.000 lei. Țăranii din cele mai îndepărtate sate ale Ardealului, Bucovinei, Basarabiei, contribuiau din puținul lor pentru "Casa de la Iași". 

Toate donațiile veneau din cauza simpatiei mari de care se bucura acum mișcarea în toate straturile sociale. Mai cu seamă, stârniseră un adevărat entuziasm fotografiile care arătau cum studenții și studentele își construiau singuri casa. Era ceva cu totul nou, neîntâlnit încă nici la noi nici în străinătate. Crease, faptul acesta, atâta simpatie în Iași, încât funcționarii când ieșeau de la birou, veneau acolo, își aruncau hainele și puneau mâna pe lopată, pe târnăcop sau pe targa cu beton. La această muncă s-au întâlnit studenții de la Cluj, din Basarabia, din Bucovina și din București. Frății de cruce se făcuseră acum în multe orașe sub conducerea lui Moța, așa că din toate părțile veneau tinerii elevi și lucrau, plecând apoi educați și organizați. 

Doi ani de luptă studențească, de frământări și suferințe comune ale întregului tineret al țării, realizează o mare minune: restabilirea blocului unitar sufletesc al neamului amenințat de incapacitatea de solidarizare și contopire a bătrânilor în marea comunitate națională. 

Acum tineretul adunat din toate părțile, consolida și sfințea această unitate sufletească, prin sforțările lui comune, în școala muncii pentru țară.