Iunie 1923

Au trecut încă două luni de rezistență eroică, de mizerie, de presiuni. Studențimea era epuizată. La București se fixează deschiderea Universității în vederea examenelor, fie chiar numai pentru studenții jidani și pentru renegați. În ziua deschiderii, în Universitate se introduce armata. Slabele ciocniri din fața Universității nu mai pot determina închiderea acesteia.

Planul guvernului era să le deschidă pe rând, lăsând Iașiul la urmă și punându-l în fața a trei universități deschise. Peste o săptămână, la Cluj, și încă peste câteva zile la Cernăuți, universitățile se deschid cu armata, în aceleași condiții ca la București. Peste o altă săptămână venea și ceasul greu al Iașiului, care, izolat prin măsurile guvernului, rămăsese singur cu puterile mult scăzute.

În ajunul deschiderii, știind că a doua zi dimineața armata va intra în Universitate, am făcut planul de a o ocupa noi, în timpul nopții.

De cu ziuă, am trimis un student de încredere care a intrat în sala pașilor pierduți și a desfăcut zăvoarele la două geamuri mari, fără ca să se observe, în așa fel încât numai împinse din stradă ele să se deschidă. Fără a comunica planul, am convocat, la ora 9, o sută de studenți în sala Bejan. La ora 10, Universitatea a fost ocupată de noi. Pe frontispiciul ei se arborase steagul cu zvastică.

Peste puțin a sosit și rectorul Universității, profesorul Simionescu, căruia i-am deschis. El ne-a vorbit, îndemnându-ne să părăsim Universitatea. Noi i-am răspuns, explicându-i cauza noastră. Peste câteva ore a plecat. Ne-am organizat pentru pază și am rămas toată noaptea de veghe acolo. 

A doua zi dimineața, studenții au sosit la Universitate în număr mare. Înviorați, au hotărât în unanimitate continuarea luptei. 

Ziarele jidănești ne-au atacat furibund. 

Peste două zile, Clujul, într-o luptă, încearcă reluarea Universității din mâinile jandarmilor. Peste alte două zile, Bucureștii și Cernăuții. Aceste lupte duc din nou la ridicarea studențimii și la închiderea din nou a tuturor universităților. Anul școlar se terminase. Tineretul românesc dăduse un examen unic de rezistență, de caracter și de solidaritate.

Onoare studențimii care pentru credința ei, înfruntând atâtea lovituri, a dat un exemplu de voință colectivă nemaiîntâlnit în istoria universităților din întreaga lume. În nici o țară nu s-a văzut ca studențimea, unită într-un singur suflet, asumându-și toate responsabilitățile și toate riscurile, să poată menține greva generală timp de un an de zile, pentru a-și impune credințele, urmărind prin demonstrația ei trezirea la conștiință a nației întregi, față de cea mai grea problemă a existenței sale. 

Este o pagină frumoasă, o pagină eroică scrisă cu suferința acestei tinerimi în cartea neamului românesc.