Monarhia și legile monarhiei

În fruntea neamurilor, deasupra elitei, se află monarhia.

Resping republica.

În istorie s-au văzut monarhi buni, foarte buni, slabi sau răi. Unii s-au bucurat de onoruri și dragostea popoarelor până la sfârșitul vieții, altora li s-a tăiat capul. N-au fost, deci, toți monarhii buni. Monarhia însă, a fost totdeauna bună. Nu trebuie să se confunde omul cu instituția, trăgându-se concluzii false. 

Pot fi preoții răi, dar pentru aceasta, nu putem trage concluzia că trebuie să desființăm Biserica și să ucidem pe Dumnezeu cu pietre.

Sunt, desigur, și monarhi slabi sau răi, dar nu putem renunța la monarhie. 

În agricultură avem un an bun și un an rău, sau unul bun și doi răi; cu toate acestea, lumii nu i-a trecut încă prin gând să se lase de agricultură.

Un monarh face ce vrea? Atunci, când e mare și când e mic? Când e bun și când e rău?

Un monarh nu face ce vrea. Un monarh e mic, atunci când face ce vrea și e mare, atunci când face ce trebuie.

Există o linie e vieții neamului. Un monarh e mare și bun, atunci când se menține pe această linie. E mic sau rău, în măsura în care se îndepărtează de această linie a vieții neamului sau i se opune. Iată legea monarhiei. Sunt și alte linii care pot ispiti un monarh: linia intereselor personale, linia intereselor unei clase, linia intereselor unui grup, linia intereselor străine (dinăuntru sau din afara hotarelor).

El trebuie să le înlăture pe toate și să urmeze linia neamului.

Ștefan cel Mare, de o jumătate de mie de ani, strălucește în istorie și românii nu-l mai uită, pentru că s-a confundat perfect cu linia de viață a neamului.

Regele Ferdinand, împotriva oricăror legături și interese, s-a plasat pe linia neamului, a îndurat cu el, a făcut jertfă alături de el, a izbândit cu el. Prin aceasta, el este mare și nemuritor.