Numerus clausus

În timpul luptelor studențești trece din gură în gură formula „numerus clausus”. Dar nu ca o formulă salvatoare, căci masele nu dau formule, ci indică primejdii.

„Numerus clausus” însemnează că marea primejdie jidănească stă în număr, mai cu seamă în număr, pe care nu-l mai putem suporta nici în școli, nici în comerț, nici în industrie, nici în profesiunile libere. „Atenție la număr”, voiește să spună „numerus clausus”, căci el trece peste puterile noastre de rezistență națională și dacă nu luăm măsuri, murim ca neam.

Atâta valoare are această formulă. Sau, dacă voiți, ca măsură salvatoare, are valoarea unei formule de urgență, de primă îngrijire necesară, dar cu totul insuficientă pentru vindecarea boalei. „Numerus clausus”, în sine, însemnează: limitarea numărului jidanilor în școli, profesiuni libere etc. Până la ce număr limitare? Până la proporția dintre numărul tuturor jidanilor față de acela al românilor în cuprinsul României. Adică, dacă în România sunt 15 milioane de români și 3 milioane de jidani, proporția este de 20%. După formula „numerus clausus” jidanii urmează să fie admiși în școli, medicină, barou etc., în proporție de 20%.

„Numerus clausus” însemnează limitarea numărului jidanilor până la proporția dintre numărul lor și numărul total al românilor.

„Numerus clausus” este numai o formulă de repartiție a jidanilor în sânul națiilor, dar nu o formulă de rezolvare a problemei.

Această formulă nu rezolvă aproape nimic, căci ea se ocupă de respectarea proporțiilor, dar nu atacă proporția în sine. Dacă jidanii sunt 3 milioane, îi lasă 3 milioane. Mai ales nu se ocupă din cauza acestei proporții și nu arată mijloacele prin care s-ar putea micșora această proporție, adică nu cuprinde în sine mijloacele de rezolvare a problemei jidănești.