ANUL UNIVERSITAR 1920-1921

Început în condițiunile arătate mai sus, anul acesta a fost un șir neîntrerupt de lupte și ciocniri. Noi, studenții luptători, nea-m organizat în jurul cercului studențesc „Ștefan Vodă” al cărui președinte eram. De aici ne-am atacat adversarii, biruindu-i rând pe rând.

Disprețuitori față de cultura românească, aceștia ne priveau de sus universitatea și tot ce aveam noi în țara aceasta, cu pretenții de savanți și îndrumători, ca niște oameni sosiți dintr-o mare țară pe un păcătos și înapoiat pământ românesc.

Or fi avut ei dreptate în unele privințe, dar în curând aveau să se izbească în mica noastră țară de un mare bun simț românesc secular, pe care acolo, în marea lor împărăție de peste Nistru, s-a dovedit a nu-l fi avut de loc.

La universitate întrunirile deveniseră imposibile. Nici o hotărâre nu se mai putea lua. Marea majoritate a studenților era formată din comuniști și simpatizanți de-ai lor. Dar nu putea face nici un pas înainte deoarece grupul nostru, care nu trecea de 40, era totdeauna prezent. El atacă și nu mai permite vânturarea ideilor și practicilor comuniste. 

Greva generală încercată în Universitatea ieșeană, cu ocazia arestării studentului comunist Spiegler, eșuează după o zi, deoarece grupul nostru ocupă cantina și interzice intrarea la masă a greviștilor, bazându-se pe principiul: „Cine nu muncește, nu mănâncă”. Toate intervențiile rectorului și ale profesorilor de a ne convinge ca acești studenți să fie lăsați la masă, rămân zadarnice.

Peste puțin timp, grupul nostru va câștiga o altă victorie: schimbarea uniformei.

Studenții comuniști purtau șepci rusești. Nu pentru că nu aveau altceva, ci ostentativ, ca să afirme bolșevismul. Cu ocazia unei încăierări la universitate, aceste șepci au fost luate și arse în Piața Unirii. Apoi, în fiecare zi, la universitate, pe străzi, prin localuri, începe vânătoarea. Toate șepcile sunt arse. După o săptămână au dispărut complet și pentru totdeauna.

Grupul nostru trece mai departe. Se ia la luptă cu presa iudeo-comunistă. El însă n-are presă ca să se lupte pe calea scrisului. În urma unor articole necuviincioase la adresa Regelui, Armatei și Bisericii, grupul nostru scos din răbdări pătrunde la redacțiile și tipografiile ziarului „Lumea”, condus de jidanul Hefter, și „Opinia” și sfarmă tiparnițele care împrăștiau otravă și insultă.

Provocam dezordini, fără îndoială, dar acele dezordini vor opri marea dezordine, ireparabila dezordine pe care o pregăteau în țara aceasta simbriașii revoluției comuniste.

Toate acestea însă mă vor fixa în obiectivul răzbunărilor.

Presa jidănească ne atacă. Eu voi riposta violent.

Întâlnind pe stradă redactorii „Opiniei”, în urma unui schimb de cuvinte, după ce le cer socoteală pentru ofensele aduse, ne încăierăm. Adversarii mei sunt bătuți bine.

A doua zi însă toate ziarele din Iași fac front contra mea: „Opinia”, „Lumea”, „Mișcarea”.