Se pregătea revoluția

Dar nu numai în universitate era această situație. Masa muncitorească ieșeană, cuprinsă aproape în întregimea ei de comunism, stătea gata să izbucnească în revoluție. În fabrici se lucra foarte puțin. Se țineau ceasuri întregi comitete, consilii, adunări. Se făcea mai mult politică. Ne găseam în plină sabotare sistematică, făcută cu plan și cu ordin: " sfărâmați, distrugeți mașini, creați starea de mizerie materială generală care duce la izbucnirea revoluției ". Și într-adevăr, cu cât ordinul se executa mai bine, cu atât mizeria se întindea, foamea se proiecta mai amenințătoare și revolta creștea în sufletul mulțimilor.

La fiecare 3–4 zile, pe străzile Iașiului, mari demonstrații comuniste. Cele 10-15.000 de lucrători, înflămânziți și manevrați de mâna criminală de la Moscova, parcurgeau străzile în cântecul Internaționalei, în strigăte de: "Jos Armata!", "Jos Regele!", purtând placarde pe care se putea citi: "Trăiască revoluția comunistă!", "Trăiască Rusia Sovietică!".

Dacă ar fi învins aceștia? Am fi avut cel puțin o Românie condusă de un regim muncitoresc românesc? Ar fi devenit muncitorii români stăpânii țării? Nu! Ar fi devenit de a doua zi robii celei mai murdare tiranii: tirania talmudică, jidănească.

România Mare, după mai puțin de o secundă de viață, s-ar fi prăbușit.

Noi, poporul român, am fi fost exterminați fără milă, uciși sau deportați pe drumurile Siberiei: țărani, muncitori, intelectuali, cu toții de-a valma.

Pământul din Maramureș până la Marea Neagră, rupt din mâna românilor, ar fi fost colonizat de mase jidănești. Aici s-ar fi ridicat adevărata Palestină.

Aveam conștiința clară, că în acele ceasuri juca balanța vieții și a morții poporului român.

Aceeași conștiință o aveau toți jidanii, care împingeau de la spate pe muncitorii români la revoluție. N-aveau nimic comun cu îngrijorarea, care în acele clipe, țâșnea din ochii și din inimile noastre. Erau conștienți. NUMAI INTELECTUALI ROMÂNI ERAU INCONȘTIENȚI. Intelectualii care au învățat carte și care aveau chemarea de a lumina calea poporului în clipe grele – căci pentru aceasta erau intelectuali – lipseau de la datoria lor. Acești nevrednici în ceasurile ACELEA HOTĂRÂTOARE susțineau cu o inconștiență criminală, că " lumina vine de la Răsărit ". Coloanelor revoluționare, care străbăteau amenințătoare străzile tuturor orașelor, cine să li se opună? Studențimea? Nu! Poliția? Siguranța? Aceștia, când auzeau că se aproprie coloanele, intrau în panică și dispăreau. Nici armata nu le putea sta în cale. Căci nu era vorba de 1.000 de oameni, ci de 15.000, de 20.000, organizați și înflămânziți.