Știința antisemitismului

Încă o împerechere de vorbe, oribilă: știința antisemitismului. Cum poate fi antisemitismul, știință? Se vor întreba indignați savanții cu „rocele”, savanții cu „focele”, savanții cu „ixele”, savanții cu „sufixele”, savanții cu fixele lor pretinse „idei” de cultură?

Antisemitismul? Pentru savanții aceștia e doar numai o sălbăticie: manifestație oarbă de instincte brutale, rămășițe ale unor timpuri preistorice. O rușine în mijlocul civilizației noastre, pe care o condamnă deopotrivă știința și conștiința luminată a omului liber de prejudecăți și patimi.

Aceasta este „atmosfera” pe care au creat-o, mai cu deosebire jidanii – și pe care o întrețin jidăniții – în jurul antisemitismului, prostind pe naivi sau exploatând naivitatea celor proști, cu pretenții: de a fi și ei „la înălțimea civilizației moderne”. Și cine nu voiește să fie?

De pildă, e un caz interesant al unui jidănit, de origine el însuși jumătate jidan, vorbind cu câțiva ani mai înainte, cu aere de strașnic savant despre antisemitismul nostru, care era și pe vremea aceea ceea ce este acum, neschimbat.

Și iată ce ne spune acest autor, nomen-odiosum – trădător atunci al gândirii naționale, precum a fost mai pe urmă, trădător al acțiunii naționale, în timpul războiului – în revista „Viața Românească”, anul II, nr.11, din Noiembrie 1907 (pag. 186, 204-207).

Vreau să vorbesc despre chestiunea evreiască… cu desăvârșire denaturată de iudofagia vulgară și feroce a antisemiților noștri, care astfel… ne compromit în fața lumii civilizate…

Cu armele ruginite, scoase din arsenalul prigonirilor medievale cu propaganda de ură, cu pătimașa ațâțare la excese, cu răscolirea în masele populare a instinctelor bestiale… se poate numai compromite o cauză dreaptă, – care nu este numai cauza antisemitismului…

A da, însă acestui conflict… un aer fals de prigonire a unei rase, de prigonire religioasă, de antisemitism într-un cuvânt, poate servi numai cauza adversarilor, bucuroși să exploateze divagările câtorva maniaci… scandalagii antisemiți, provoacă punerea la ordinea zilei a întregii chestiuni prematur…

Nici un popor, cu atât mai puțin al nostru, nu se poate îngrădi până la infinit, fără pedeapsă, împotriva ideilor moderne și nici împotriva acțiunii politice din afară…(Puncte. Punctele de la urmă sunt ale autorului). Așadar nu suspensive, ci amenințătoare, părând a cuprinde o strașnică prevedere politică, n.r.)

A pune, deci, chestiunea noastră pe terenul antisemitismului, pe al urii de rasă, înseamnă a ne duc e la o înfrângere rușinoasă și fatală pentru noi… Porniri asiatice… demagogie violentă, agitațiune nesănătoasă… încercare de a specula asupra patimilor întunecate… (Puncte. Punctele de la urmă sunt iar ale autorului, cuprinzând aceeași amenințare: pentru asemenea oribile crime, ale antisemitismului nostru, n.r.)

Am reprodus această concepție tipică a tuturor jidăniților. Și se vede la ce se reduce: clișee (lumea civilizată, ideile moderne), dar mai cu deosebire injurii (iudofagia vulgară și feroce, arme ruginite, instincte bestiale, divagările câtorva maniaci, scandalagii antisemiți, porniri asiatice, patimi întunecate).

Asemenea „aprecieri”, le găsim nu numai la jidăniții vulgari, ci uneori chiar la unii reprezentanți de altfel distinși ai culturii, în alte domenii. Astfel, de pildă, eminentul jurisconsult, profesor universitar, orator, om politic, fost ministru al instrucției publice, d. C. Arion, mi-a servit din cauza antisemitismului meu, în plină adunare a deputaților, apostrofa – putem zice celebră, venind de la un bărbat ca acesta – numindu-mă: omul cavernelor.

Cât pentru jidani – explicația pe care o dau ei antisemitismului este încă și mai caracteristică. Pe lângă obișnuitul clișeu, cu sălbăticie și ură – firește, fără motiv, căci nu le convine să discute motivele – antisemitismul este după dânșii: o nebunie, o degenerare intelectuală, o boală a spiritului. În modul acesta consideră unul dintre „intelectualii” moderni cei mai distinși ai jidanilor, Dr. K. Lippe, de ilustră origine, ca strănepot al vestitului comentator al Talmudului, Rasi, din veacul de mijloc – cel cu „tob sebegoim harog”, pe cel mai bun dintre goimi, omoară-l.

Med. Dr. K. Lippe, pripășit la noi din Galiția și stabilit la Iași – unde a fost închis, omorând prin avort o creștină – a publicat chiar o scriere specială cu titlul: „Simptome ale boalei mintale antisemite” („Simptome der Antisemitischen Geistes Krankheit”, Iassy 1887).

Și ca o dovadă că argumentele de care se servesc jidanii paraziți, împotriva antisemitismului, sunt de o extremă sărăcie – ca și ale jidăniților și pururea aceleași – iată ce spune, chiar acum în urmă, Curierul Israelit, oficialul organ el Uniunii Evreilor pământeni, în articolul de fond al numărului său de Vineri, 15 Septembrie 1922, sub titlul injurios pentru noi, care scriem la APĂRAREA NAȚIONALĂ, numindu-ne o bandă de mișei:

„Este la antisemiți o stare de degenerare intelectuală ajunsă la perversitatea simțurilor, un fel de sadism mental, de care cei loviți sunt împinși la minciună și calomnie”.

Cum vedeți, este o explicație foarte simplă dar și extrem de naivă: tot ce se spune contra jidanilor este minciună și calomnie, datorită unor degenerări intelectuale specifice.

Definiția antisemitismului – de către jidăniți și jidani – se rezumă, dar, în aceste două cuvinte: sălbăticie și nebunie: se înțelege: ale antisemiților. Cât pentru jidani – ca fenomen social – ei nici nu intră în explicația aceasta. Ca și cum nu ar fi.

„Sălbăticia” și „nebunia” au făcut ca toate popoarele, în toate timpurile, egiptenii, perșii, grecii, romanii, arabii precum și națiile moderne până în ultimul timp, să considere pe jidani ca un pericol național și să ia măsuri împotriva lor.

„Sălbăticia” și „nebunia” au întunecat înțelegerea celor mai străluciți reprezentanți ai culturii tuturor națiilor, ca Cicero, Seneca, Tacit, Mohamed, Martin Luther, Giordano Bruno, Friederich cel Mare, Voltaire, Napoleon I, Goethe, Herder, Immanuel Kant, Fichte, Schopenhauer, Cherles Fournier, Ludwig Feuerbach, Richard Wagner, Bismarck, Rudolf Virchow, Theodor Billroth, Eugen Dühring, și alții nenumărați, în toate domeniile, ca să se pronunțe contra jidanilor.

„Sălbăticia” și „nebunia”, în sfârșit, explică antisemitismul celor mai aleși reprezentanți ai culturii noastre, ca Simeon Bărnuț, B. P. Hașdeu, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Mihail Eminescu.

Sălbatici și nebuni: toți aceștia. Civilizați și cuminți: jidăniții. Iar jidanii: inexistenți.

Asemenea aberații se sfarmă de la sine. Cu toate acestea, pentru a confuziona spiritul maselor, ele se produc necontenit. De aceea tocmai și pentru că asemenea „teorie” – vrednică de capul jidanilor și de imbecilitatea și venalitatea jidăniților – nu este capabilă să înțeleagă antisemitismul, ca fenomen social, noi îi vom spune „teoria antisemită”.

După această teorie, a noastră, în alcătuirea antisemitismului trebuie să deosebim trei momente: instinctul, conștiința, știința.

Instinctul a făcut ca întotdeauna mulțimea, care se preocupă în primul rând de interesele sale materiale imediate, să se împotrivească parazitismului jidanilor, prin mișcări populare, adeseori sângeroase, și generale, precum a fost între altele multe, pretutindeni, teribila mișcare a cazacilor, din Ucraina, condusă de Bogdan Hmelnischy și în care au pierit peste 250.000 de jidani în 1649.

Conștiința pericolului jidovesc se trezește treptat, mai întâi în clasele culte, și apoi se întinde la tot mai mulți, care se unesc cu mulțimea, sprijinind revendicările ei, ele însele devenind conștiente.

Știința începe cu cercetări parțiale, până când ajunge – abia în zilele noastre – la determinarea obiectului ei, cercetând iudaismul ca fenomen social, despărțit de mediul în care caută să se confunde și constatând că el este o problemă umană, și cea mai mare, a cărei soluție trebuie găsită.

Cercetările parțiale, prin rezultatele la care ajung, am putut zice că formează antisemitismul științei. Aceasta este baza, care nu se confundă însă, cu știința antisemitismului. Ceea ce le deosebește este obiectul lor diferit. Și iată definiția – prin determinarea obiectului – a acestei științe, care se vede că este o adevărată știință cu domeniul ei propriu: „Știința antisemitismului are ca obiect iudaismul ca problemă socială, fiind astfel, în mod necesar, sinteza tuturor științelor care pot contribui la soluția ei”.

Care sunt aceste științe, care prin cercetările lor parțiale contribuie la cunoașterea iudaismului, am văzut. Și iată în ce fel știința antisemitismului se folosește de rezultatele lor, pentru a îndruma soluția ei.

Istoria: constată că de la început jidanii sunt un popor rătăcitor printre celelalte popoare, nomad, fără patrie. Știința antisemitismului stabilește că acest nomadism este contrar existenței popoarelor sedentare agricole și nu poate fi tolerat. 

Antropologia: constată că jidanii sunt un amestec de rase diferite între dânsele, neînrudite, ca semiții, arianii. negrii, mongolii. Știința antisemitismului explică sterilitatea nației jidănești în domeniul culturii, ca un efect al acestei corciri și arată că această corcitură nu poate servi cu nimic cultura celorlalte nații, pe care numai o falsifică, denaturând caracterele ei.

Teologia: constată că religia jidănească este o religie particularistă, bazată pe legământul special încheiat de Dumnezeul lor, Iahve, cu jidanii, considerați ca popor ales, ca popor sfânt (am codes), despărțit de celelalte popoare.

Știința antisemitismului deduce cu rigurozitate că o asemenea concepție exclude posibilitatea oricărei conlucrări pașnice și a oricărei asimilări cu jidanii.

Politica: constată că pretutindeni, în mijlocul celorlalte nații, jidanii au organizația lor socială deosebită, constituind stat în stat. Știința antisemitismului conchide că jidanii sunt un element anarhic, periculos existenței tuturor statelor.

Economia politică: constată că jidanii au trăit în toate timpurile, chiar în Palestina, ca popor suprapus celorlalte nații, exploatând munca lor, fără ca ei să fie direct producători. Știința antisemitismului zice că orice nație are dreptul să-și apere munca sa productivă de exploatarea jidanilor, care nu pot fi tolerați a trăi ca paraziți, compromițând existența popoarelor.

Filosofia: constată că concepția iudaismului despre viață este un anacronism contrar propășirii umane. Știința antisemitismului impune , ca o datorie către civilizație, ca această monstruozitate culturală să fie înlăturată prin silințele unite ale tuturor națiilor.

Pe constatările obiective ale diferitelor științe speciale – deosebite de dânsa, știința antisemitismului – își bazează concluziile ei, care toate duc, cu necesitate, la aceeași soluție: eliminare jidanilor din mijlocul celorlalte popoare, punând capăt existenței lor nefirești, parazitare, datorate unor concepții anacronice, contrară civilizației și liniștii tuturor națiilor și pe care ele nu o mai pot tolera.

Această teorie antisemită diferă, cum se vede, de teoria jidănească și a jidăniților, care reduce explicația antisemitismului la cele două manifestații sufletești, individuale, și care de îndată ce se manifestă în masă, sunt ele însăși o problemă socială: sălbăticie și ură. Și o explică numai pe aceasta.

Instinctul antisemitismului: poate fi însoțit uneori de sălbăticie și ură. Pentru că instinctul e orb – cum se zice – deși e așa de sigur în apărarea vieții.

Conștiința antisemitismului se adaugă, însă, instinctului, întărind pornirile lui, oricât ar fi de „sălbatice”. Căci pentru a fi „civilizat”, trebuie mai întâi să exiști.

Știința antisemitismului: vine, în sfârșit, și explică fenomenul, luminând tot mai multe conștiința mulțimii și dând satisfacție deplină instinctului ei, cu izbucnirile lui violente, pe care le legitimează, dezvăluind cauza lor, în parazitismul jidanilor. Astfel, ea ne dă formula soluției științifice, a problemei iudaismului – pe care nu ne mai rămâne decât s-o punem în funcție, pentru a o realiza.

Antisemitismul modern întrunește dar toate energiile: energia instinctului, energia conștiinței, energia științei, a adevărului deplin dovedit, formând o formidabilă putere socială, capabilă desigur să rezolve cea mai mare problemă a civilizației timpului nostru care este problema jidănească. Și cu ce se apără jidanii și jidăniții împotriva acestei puteri uriașe, căutând să prelungească existența condamnată a parazitismului lor? Am văzut: clișee, injurii și mofturi.

Iudeofagia vulgară și feroce a antisemiților noștri… ne compromit în fața lumii civilizate… arme ruginite scoase din arsenalul prigonirilor medievale… Răscolirea în masele populare a instinctelor bestiale… porniri asiatice… Nebunie… Sadism mental…

Acestea sunt toate argumentele – căci altele nu au – pe care le opun antisemitismului nostru, crezând a-l înlătura cu prostii.

Pe când în sânul tuturor națiilor, revoltate împotriva parazitismului Iudei nomade, clocotesc energiile răzbunătoare…

A. C. Cuza, Apărarea Națională, nr.16, 15 Nov. 1922, an I)