VIZITA LA UNIVERSITATEA DIN CERNĂUȚI

La celelalte universități, liniște. La Cernăuți, încă din primăvara anului 1921, au început mișcări pe tema românizării teatrului. O luptă aprigă de câteva zile s-a sfârșit cu victoria studenților. Acum, în primăvara anului 1922, am organizat cu Societatea Studenților în Drept o vizită a ieșenilor la Cernăuți. Am fost bine primiți de profesori și studenți. Cei peste 100 de vizitatori, în timpul celor trei zile cât am stat acolo, n-am făcut alta, decât să împărtășim și colegilor cernăuțeni credința cea nouă care se înfiripase în sufletul nostru.

N-a fost greu. Pentru că Cernăuții, ca și Iașiul și mai mult încă gemea, cu străzile lui întregi, cu comerțul lui, cu bisericile lui părăginite, cu pământul și cu românii lui, sub cotropirea jidănească. În scurt, s-a făurit între noi o strânsă legătură sufletească, bazată pe dorul și visul comun de a ne vedea odată neamul trezit la conștiința demnității, puterii și drepturilor lui de stăpân pe soarta și pe țara sa. Această legătură s-a întărit apoi prin vizita pe care ne-au întors-o cernăuțenii o lună mai târziu. Acum l-am cunoscut pe Tudose Popescu, acea figură frumoasă de tânăr luptător, cu chip de pandur, care a fost mai târziu unul dintre conducătorii mișcării studențești și care astăzi doarme într-un cimitir sărac, sub o biată cruce uitată.