PREȘEDINTE LA SOCIETATEA STUDENȚILOR ÎN DREPT

 

În toamna aceea am fost ales președinte aș Societății Studenților în Drept. Senatul universitar n-a voit să mă valideze sub pretext că sunt eliminat din universitate. M-am validat singur.

Societatea Studenților în Drept, ca și toate celelalte societăți pe facultăți, avea ca scop activitatea științifică de completare și aprofundare a studiilor în domeniul respectiv.

Așa bunăoară, sub președinția lui Nelu Ionescu, cu doi ani înainte de mine, Societatea Studenților în Drept ținea ședințe aproape săptămânal. Un student citea o carte de drept sau în legătură cu dreptul, o rezuma în ședință, o critica și apoi urmau discuții contradictorii.

Eu am păstrat norma generală, dar am venit cu ceva nou. Toate aceste lucrări și referate nu se puteau face decât având ca obiect problema jidănească în lumina științei.

Se citeau lucrări asupra acestei probleme în România și în străinătate, asupra puterii iudaice internaționale, asupra istoricului acestei probleme la noi și aiurea. Studiam mijloacele de luptă întrebuințate în contra noastră, spiritul și mentalitatea iudaică și preconizam mijloace de luptă și de apărare. 

Urmau, după fiecare expunere, discuții, completări și la urmă formularea adevărului stabilit pentru ca fiecare să poată pleca lămurit. Apoi, în continuare, căutam în aceleași ședințe, să realizăm:

a. identificarea la fiecare pas a acestui spirit și mentalități iudaice infiltrate pe nesimțite în felul de a cugeta și a simți al unei însemnate părți dintre români;

b. dezintoxicarea noastră, eliminarea iudaismului introdus în cugetarea noastră, prin cărți de școală, de literatură, prin profesori, prin conferințe, prin teatru, prin cinematografie;

c. înțelegerea și demascarea planurilor jidănești mascate sub atâtea forme. Căci avem partide politice, conduse de români, prin care vorbește iudaismul; ziare românești, scrise de români, prin care vorbește jidanul cu interesele lui; conferențiari români, autori români, gândind, scriind și vorbind jidănește în limba română.

Am început să ne dăm seama, studiind toate acestea, că pentru prima dată în istorie, poporul român a venit în contact cu un neam care întrebuințează ca arme de luptă și distrugere, ca armă națională, viclenia și perfidia.

Românul n-a cunoscut decât lupta dreaptă. În fața noilor mijloace jidănești, el s-a găsit dezarmat. Ne-am dat seama că totul se reduce la cunoașterea inamicilor și că în momentul în care noi, românii, îi vom cunoaște, îi vom învinge.

Ședințele noastre au urmat regulat timp de un an de zile.

Ele atrăgeau studenți de la toate facultățile în număr din ce în ce mai mare, încât centrul studențesc își pierduse aproape ființa. Întreaga studențime gravita în jurul activității Societății Studenților în Drept.

Amfiteatrul devenise neîncăpător pentru mulțimea de studenți care venise să ia parte la aceste ședințe.

În număr din ce în ce mai mare participau studenții basarabeni. O jumătate de an de activitate ne aduce un adevărat miracol: trei sferturi dintre studenții basarabeni creștini se trezesc, se simt chemați la o viață nouă, se luminează la față. 

În scurt timp, ei vor deveni cei mai credincioși soldați ai luptei noastre, ajungând prin credință, devotament, curățenie sufletească și spirit de jertfă în fruntea mișcării care începuse a se înfiripa. Momentul acesta de înfrățire între noi, în aceeași lumină și de legământ de luptă pentru țara creștină în contra hoardelor iudaice înșelătoare, nu-l vom uita niciodată. Cei ce ne războisem până ieri, acum ne îmbrățișam.

Îndreptarele de orientare la aceste ședințe erau scrierile geniilor noastre naționale, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Vasile Conta, Mihail Eminescu, Vasile Alecsandri etc., și mai cu seamă, scrierile și prelegerile profesorului Cuza, scrierile profesorului Paulescu, lecțiile de educație națională ale profesorului Găvănescul.

Toate scrierile profesorului Cuza erau, nu o dată citite, ci de trei-patru ori citite și studiate. În special cursurile sale de economie-politică ce tratau, de la înălțimea catedrei, în chip strălucit, chestiunea jidănească, chemând pe români la înțelegerea celei mai grave probleme prezente a lor, ne-au fost călăuză în fiecare moment în sforțările pentru cunoașterea ei. Cel mai mare noroc al nostru și deci al românilor a fost profesorul Cuza, unul dintre cei mai străluciți cunoscători ai problemei jidănești din lume, căruia îi datorăm puterea noastră de a ne orienta față de toate manoperele jidănești.

Cursurile lui, de o mare înălțime academică, erau urmărite de toți studenții cu o nemaiîntâlnită atenție. Amfiteatrul Facultății de Drept era totdeauna neîncăpător. Încă multă vreme de acum încolo, Universitatea ieșeană nu va mai avea un profesor ale cărui predici de naționalism să trezească un interes asemănător.

În acest timp, viața multora dintre noi începe să-și găsească un rost unic pe deasupra tuturor intereselor: acela de a lupta pentru neamul nostru primejduit în existența sa.