Primele începuturi de organizare

O nouă etapă în dezvoltarea mișcării legionare o constituie organizarea. 

Orice mișcare, dacă voim să nu rămână un haos trebuie turnată în forme de organizare. Întreg sistemul de organizare legionar se bazează pe ideea de „cuib”. Adică, un grup, variind între 3-13 oameni, sub comanda unui șef. La noi nu există „membri”, indivizi separați. Există numai cuib. Individul este încadrat în cuib. Organizația legionară nu este formată dintr-un număr de membri, ci dintr-un număr de cuiburi. Sistemul n-a variat prea mult în esența lui de la început și până astăzi. Totuși a avut și completări necesare, pentru că o organizație trebui să țină seama de realități. Este ca un copil care se dezvoltă necontenit. Și trebuie necontenit să i se ajusteze haina, în măsura dezvoltării. 

Greșit procedează acei care, imaginându-și cum va trebui să fie organizația în faza ei ultimă de dezvoltare, îi croiesc de la început o haină, pe care ea nu o va putea bine întrebuința decât într-u anumit stadiu de dezvoltare. După cum greșit procedează acei care fac o haină mică la început și nemaiținând seamă de dezvoltarea mișcării, o forțează să se chinuiască în forme care nu mai corespund. 

Nu voi insista prea mult aici asupra cuibului, deoarece am tratat pe larg problema în „Cărticica Șefului de Cuib”.

Ce m-a condus însă să aleg acest sistem? 

În primul rând, nevoia. 

E o mare deosebire între momentul înființării Ligii, când am întrebuințat un sistem și între acela al înființării Legiunii, când am întrebuințat alt sistem. 

În momentul înființării Ligii exista un curent popular. El trebuia să fie de urgență captat. În momentul înființării Legiunii nu exista nici un curent popular pentru noi. Ci numai oameni răzleți, izolați, răspândiți prin sate și orașe. 

Eu nu puteam să încep cu înființare de comitete județene. Pentru că nu aveam oameni. Nici nu puteam lua un om să-l pun șeful unui județ. Dacă el nu are decât putere dea fi șeful numai al unui sătișor, va fi incapabil să organizeze un județ.

Șeful unei mișcări trebuie să țină seama cu cea mai mare strictețe de realitate. Or, singura mea realitate era „omul singur”. Un biet țăran sărac care plânge într-un sat, un nenorocit muncitor bolnav, un intelectual dezrădăcinat.

Și atunci, fiecăruia dintre aceștia i-am dat posibilitatea de a aduna în jurul lui un grup, după puteri, al cărui șef devenea. Cuibul cu șeful lui.

Nu-l numeam eu șef de cuib. Puterile lui îl numeau, îl ridicau: nu devenea șef dacă „voiam” eu, ci dacă el putea aduna, convinge și conduce un grup. Cu timpul am ajuns, spre deosebire de celelalte organizații (nude adesea se fac șefi pe baza cadourilor) să am un șir de mici comandanți, nu „făcuți”, ci „născuți”, zăcând în ei calități de conducător. De aceea, un șef de cuib legionar este o realitate pe care te poți sprijini. Rețeaua acestor șefi de cuib formează scheletul întregii mișcări legionare. Stâlpul organizației legionare este șeful de cuib. Când se înmulțesc aceste cuiburi se grupează sub comandă: pe comune, plăși, județe, provincii.

Cum mi-am făcut pe ceilalți șefi? Nu am numit: șeful satului, plășii, județului. Le-am spus: 

– Cuceriți, organizați. Și cât veți putea organiza, peste atât se va întinde șefia voastră. 

Eu în consfințeam în situațiile în care puterea, calitățile și aptitudinile lor îi ridicau. 

Am pornit de la șeful de cuib și încet am ajuns la șeful de sat, plasă, oraș, județ și abia la 1934, adică după șapte ani la șeful de regiune. 

Sistemul cuibului mai prezintă următoarele avantaje:

a. Face să activeze; pune în funcțiune întreg organismul unei mișcări. În celelalte organizații, unde există comitete și membri, pe comune sau județe, lucrează numai câțiva din comitet. Restul: o mie, două mii, zece mii stau.

În sistemul cuibului, prim marea inițiativă pe care o au șefii de cuiburi, în cadrul normelor prescrise și prin obligația fiecărui cuib de a-și înscrie în trecutul său o cât mai glorioasă pagină și cum nu există nimeni în afară de cuib, toată lumea, absolut toată lumea muncește.

b. Rezolvă toate problemele. Sunt o serie nesfârșită de lucruri pe care un om e prea puțin a le putea face, iar o întreagă organizație e prea mare pentru a se putea ocupa de ele. Exemplu: facerea unei mic fântâni într-un sat, repararea unui podeț etc. Un om nu poate singur; o organizație nu se poate ocupa de ele; cuibul însă, din șase, opt sau zece oameni este unitatea cea mai potrivită pentru a le putea executa.

c. Este ușor transformabil. Dintr-o unitate de luptă într-o unitate de muncă sau dintr-una de muncă într-una de luptă. 

d. Crează un mare număr de cadre. Oameni specializați în arta conducerii.

e. Localizează efectul unei defecțiuni sau trădări. 

f. În sfârșit, este cel mai bun loc unde se poate face educația. Pentru că în cuib sunt oameni de aceeași vârstă, de același sex, de aceeași putere de înțelegere, de aceeași constituție sufletească. Aici sunt toți prieteni. Omul care n-ar putea să-și destăinuiască necazurile, sufletul în fața unui copil (fie din jenă, fie pentru a nu-l face părtaș prea de timpuriu al greutăților și grijilor vieții) aici în cuib, între prieteni, poate. După cum poate primi o observație sau chiar o pedeapsă. 

Cuibul este o mică familie legionară având la bază dragostea.

În „Cărticica Șefului de Cuib”, i-am fixat acestei familii șase legi după care trebuie să se conducă (pag. 4, pct.3) (Nu se conduce deci după voința, bunul plac al șefului; aceasta ar fi dictatură. Ci după legi).

1. LEGEA DISCIPLINEI: Fii disciplinat, legionar, căci numai așa vei învinge. Urmează-ți șeful și la bine și la greu.

2. LEGEA MUNCII: Muncește, muncește în fiecare zi. Muncește cu drag. Răsplata muncii să-ți fie, nu câștigul, ci mulțumirea că ai pus o cărămidă la înălțarea Legiunii și la înflorirea României.

3. LEGEA TĂCERII: Vorbește puțin. Vorbește ce trebuie. Vorbește când trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuiește. Lasă-i pe alții să vorbească.

4. LEGEA EDUCAȚIEI: Trebuie să devii altul. Un erou. În cuib, fă-ți toată școala. Cunoaște bine Legiunea.

5. LEGEA AJUTORULUI RECIPROC: Ajută-ți fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.

6. LEGEA ONOAREI: Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă și nu fi niciodată mișel. Lasă pentru alții căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei. 

Dar accentuez încă o dată, iubiți legionari, și vă atrag luarea aminte asupra unui lucru esențial: ședința unui cuib este incompletă dacă veți proceda rece: „Ce ați mai executat?”, „Ce mai avem de executat?”, „Să facem cutare lucru”, „La revedere”.

Lăsați loc liber sufletului. Lăsați-i un loc în cadrul ședinței. Procedați cu căldură. Dați posibilitatea să-și descarce fiecare sufletul, greutățile, supărările, necazurile, pe care viața i le-a pus în spate. Să-și împărtășească bucuriile. Să fie cuibul vostru un loc de mângâiere și de împărtășire de bucurii. O ședință atunci a fost bună, când omul se întoarce descărcat de poverile sufletului și încărcat de credință în neamul său. Dacă în „Cărticica Șefului de Cuib” n-am atras suficient atenția asupra acestui lucru, completez acum.

Tot în legătură cu activitatea de educație în cadrul cuibului, extrag din „Cărticica Șefului de Cuib”, punctul 53: Rugăciunea ca element decisiv al victoriei. Apelul la strămoși:

„Legionarul crede în Dumnezeu și se roagă pentru biruința Legiunii

Să nu se uite că no, poporul român, stăm ici pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu și binecuvântarea Bisericii Creștine. În jurul altarelor bisericilor s-au adunat laolaltă de mii de ori, în vremuri de bejenie și restriște întreaga suflare românească de pe acest pământ, cu femei, copii și bătrâni, cu conștiința limpede a ultimului refugiu posibil. Și astăzi stăm gata să ne adunăm – poporul român – în jurul altarelor ca în vremurile de mari primejdii, pentru ca îngenuncheați să căpătăm binecuvântarea lui Dumnezeu.

Războaiele s-au câștigat de către acei care au știut să atrag din văzduh, din ceruri, forțele misterioase ale lumii nevăzute și să-și asigure concursul acestor forțe. Forțele acestea misterioase sunt sufletele morților, sufletele strămoșilor noștri, care au fost și odată legați de glia, de brazdele noastre, care au murit pentru apărarea acestui pământ și care sunt și azi legați de el prin amintirea traiului lor de aici și prin noi, copiii, nepoții și strănepoții lor. Dar mai presus de sufletul morților stă Dumnezeu.

Odată aceste forțe atrase, ele vin în balanța ta, te apără, îți dau curaj, voință și toate elementele necesare victoriei și te fac să învingi. Introduc panică și groază în dușmani, le paralizează activitatea. În ultima analiză, biruințele nu depind de pregătirea materială, de forțele materiale ale beligeranților, ci de puterea lor de a-și asigura concursul puterilor spirituale. Astfel se explică – din istoria noastră – biruințele miraculoase ale unor puteri materialicește cu desăvârșire inferioare.

Cum se poate asigura concursul acestor forțe?

1. Prin dreptatea și moralitatea acțiunii tale și

2. Prin apelul fervent, insistent la ele. Cheamă-le, atrage-le cu puterea sufletului tău și ele vor veni.

Puterea de atracție este cu atât mai mare, cu cât apelul, rugăciunea se face în comun de cât mai mulți.

De aceea, în ședințele cuibului, care se țin în toată țara sâmbătă seara, se vor face rugăciuni și se vor îndemna toți legionarii ca a doua zi, duminică, să meargă la biserică.

Patronul nostru este Sfântul Arhanghel Mihail. Icoana lui trebuie s-o avem în casele noastre și în vremuri grele să cerem ajutorul ui și el nu ne va lăsa niciodată.”

Aceste cuiburi sunt grupate apoi în unități, fie după criteriul vârstei și sexului (frății de cruce, tineri până la 19 ani și frățiori de cruce, până la 14 ani, cetățui, fete și doamne, viitori legionari, legionari), fie după criterii administrative (sat, oraș, județ) cu șefii respectivi care îndrumă activitatea, asigurându-i unitatea. Toate acestea sunt tratate în „Cărticica Șefului de Cuib”.

Acest sistem de cuib ar putea avea un dezavantaj. S-ar părea că sfarmă, macină unitatea. Aceasta se înlătură însă, prin dragoste și prin doza de mare disciplină care se toarnă în educația legionară.