Problema pământului românesc

Nu se poate ca un neam din lume, fie el chiar numai un trib de sălbatici, să nu-și pună cu durere sfâșietoare problema pământului său, în fața unei năvăliri străine. Toate neamurile din lume, de la începutul istoriei până astăzi, și-au apărat pământul patriei. Istoria tuturor popoarelor, ca și istoria noastră românească, e plină de lupte pentru apărarea pământului. Să fie oare o anomalie, o stare bolnăvicioasă a noastră, a tineretului românesc, faptul de a ne ridica să ne apărăm pământul amenințat? Sau anomalie, a nu ni-l apăra atunci când ni-l vedem primejduit? Anomalie este a nu ne apăra, adică a nu face ce toate neamurile au făcut și fac. Anomalie și stare bolnăvicioasă este a ne pune în contradicție cu toată lumea și cu întreaga noastră istorie.

De ce oare toate neamurile s-au luptat, se luptă și se vor lupta necontenit pentru apărarea pământului lor?

Pământul este baza de existență a nației. Națiunea stă, ca un pom, cu rădăcinile ei înfipte în pământul țării, de unde își trage hrana și viața. Nu există neam care să poată trăi fără pământ, după cum nu există pom care să trăiască atârnat în aer. O nație care nu are pământul său nu poate trăi, decât dacă se așează sau pe pământul unei alte nații, sau pe trupul acesteia, sugându-i viața.

Sunt legi făcute de Dumnezeu, care orânduiesc viața popoarelor. Una din aceste legi este legea teritoriului. Dumnezeu a lăsat un teritoriu determinat fiecărui popor ca să trăiască, să crească, să se dezvolte și să-și creeze pe el cultura sa proprie. 

Problema jidănească în România ca și aiurea constă în încălcare de către jidani a acestei legi naturale a teritoriului. Ei ne-au încălcat teritoriul nostru. Ei sunt infractorii, și nu eu, popor român, sunt chemat să suport consecințele infracțiunii lor. Logica elementară ne spune: infractorul trebuie să suporte consecințele infracțiunii săvârșite. Va suferi? Nare decât să sufere. Toți infractorii suferă. Nici o logică din lume nu-mi va spune să mor eu pentru infracțiunea săvârșită de alții.

Deci problema jidănească nu naște din „ură de rasă”. Ea naște dintr-un delict săvârșit de jidani față de legile și ordinea naturală în care trăiesc toate popoarele lumii.

Rezolvare problemei jidănești?

Iat-o: reîntoarcerea delincvenților în această ordine naturală universală și respectarea legalității naturale.

Dar și legile țării opresc invazia jidănească. Art. 3 din constituție spune: „Teritoriul României nu se poate coloniza cu populație d gintă străină”.

Ce însemnează, dacă nu colonizare, faptul instalării a două milioane de jidani pe teritoriul românesc?

Dar acest teritoriu este proprietatea inalienabilă și imprescriptibilă a poporului român. Și după cum scria cineva, poporul român, nu după 50 de ani, nu după 100 de ani, ci chiar și după mii de ani, ne vom revendica dreptul asupra acestui pământ, după cum ne-am recucerit pământul Ardealului, după 100 de ani de stăpânire maghiară.