Procesul

VINERI, 27 FEBRUARIE 1931

 

Ploaia aceasta de acuzații a durat neîncetat 57 de zile, răspândindu-se zilnic, în milioane de foi, în sate și orașe. Nici o posibilitate de răspuns. De nicăieri, nici o rază de nădejde. Nimeni n-are putință să ne ia apărarea și să denunțe complotul jidănesc pentru condamnarea și îngroparea noastră și a mișcării. Privim cum autoritățile, procurorii, siguranța și acest domn, Mihalache, Ministru de Interne, care deși cu toții știau din cercetările pe care le făcuseră că nu suntem vinovați cu nimic, că nu s-a găsit nici un depozit de muniții, arme, dinamite etc., cu toate acestea se complăceau în această situație de infamie, lăsând pradă insultei și batjocoririi jidănești niște oameni arestați, care nu se puteau apăra. 

Fiind în joc Siguranța Statului, ar fi avut elementara datorie să liniștească opinia publică, dând un comunicat, prin care să fi spus că nu este adevărat, că Siguranța Statului ar fi descoperit depozite de muniții etc. și că țara ar fi fost în ajunul unui război civil.

În mijlocul acestei situații, ni se fixează procesul pentru vineri, 27 februarie.

O parte din avocați sunt de părere să se amâne procesul, din cauza atmosferei încărcate și să punem martori, cel puțin din lumea organelor de siguranță, care să fie forțate, sub jurământ, să declare adevărul.

Refuzăm propunerea. Ne judecăm fără nici un martor. 

Prezidează dl. Consilier Buicliu, ajutat de d-nii judecători G. Solomonescu și I. Cotsin, Procuror, dl. Procop Dumitrescu.

Ne apără profesorul Nolică Antonescu, d-nii Mihail Mora, Nelu Ionescu, Vasiliu-Cluj, Moța, Gârneață, Corneliu Georgescu, Ibrăileanu.

Lumea și magistrații așteaptă să vadă apărând dovezile în contra noastră, bombele și depozitele de muniții, dinamite, ecrazite și arme. Nimic, absolut nimic. Într-o jumătate de oră după interogatoriul nostru, toată această farsă infamă s-a prăbușit. În sfârșit, am putut să vorbim, înecați de indignare, care 2 luni, ceas cu ceas, se concentrase în noi. Tot barajul acela de minciuni se frângea în fața adevărului. Toate lanțurile cu care ne legaseră, cădeau. Am fost apărați în mod strălucit de avocații noștri. Procesul a continuat și a doua zi. Pronunțarea s-a amânat câteva zile. 

La termenul fixat, am fost duși din nou la Tribunal, unde ni s-a citit sentința de achitare cu unanimitate (sentința penală nr. 800)

Iată în ce termeni a caracterizat sentința de achitarea acțiunea pentru care „Legiune Arhanghelul Mihail” fusese tradusă în fața judecății, după ce mai înainte fusese dizolvată:

„Având în vedere că din cele arătate de Dl. prim-procuror se constată în fapt din dosar, că în adevăr se recrutau aderenți numai printre oameni hotărâți, bărbați, femei și copii, printre plugari, elevi; că se vorbește de cuiburi de legionari sau „vulturi albi” de pildă; că e vorba de un stagiu, jurământ sau legământ, de 5 legi fundamentale, dintre care una e a secretului; că legiunea este organizată militărește cu o uniformă, cu un centiron, cu o eșarfă, cu programe de educație fizică și instrucție militară, exerciții de semnalizare și cunoaștere a alfabetului Morse etc.

Nu se constată însă că cei ce recrutau și cei recrutați au întreprins vreo acțiune împotriva actualei forme de guvernământ statornicită prin Constituție și nici nu au întreprins vreo acțiune din care să rezulte vreun pericol pentru Siguranța Statului. Că simplul fapt al constituirii într-o asemenea organizație nu poate constitui o infracțiune, chiar dacă în concepția unora ea ar prezenta un pericol, când, atâta vreme cât organizarea n-a fost ocultă, autoritatea administrativă ar fi putut interveni, fie oprind-o, fie dizolvând-o. Chiar în ipoteza în care s-ar stabili că organizația a copiat modelul fascist ca formă de alcătuire, încă prin asta membrii ei nu pot fi considerați pasibili de pedeapsa pe care o prevede textul pentru care sunt trimiși în judecată fiindcă, în starea statică, o organizație, oricare ar fi forma ei, nu prezintă nici un pericol pentru Siguranța Statului, ea putând face obiectul preocupărilor unor măsuri preventive a autorităților administrative, nu însă a unor măsuri represive care au intervenit numai atunci când se trece la acțiune (afară de cazul când legea nu prohibă direct forma de organizare).

Ori nu se poate spune că, din împrejurarea că câțiva legionari au mers prin comune pentru a căpăta aderenți, îndrumând poporul să se organizeze, să aibă încredere în mișcarea legiunii etc., se poate scoate un indiciu că ei intenționau să pericliteze Siguranța Statului – propaganda fiind un mijloc de formarea și reîmprospătarea cadrelor unei organizații politice cum era aceasta și nici că înjghebarea de așa-zise cuiburi, de către elevii de liceu – formațiuni care nu făceau parte din organizația propriu zisă – nu dă nota pericolului pentru Siguranța Statului dacă se are în vedere că în programul organizației era trezirea conștiinței naționale cu precepte de educație fizică și morală care cadrează cu un program școlar, atât timp cât lipsesc agitațiunile.

Considerând că nu se poate imputa inculpaților că urmăreau prin acțiunea lor schimbarea actualei forme de guvernământ, pentru că din dosar și e netăgăduit și de reprezentantul Ministerului public, că atât inculpatul Corneliu Z. Codreanu cât și ceilalți precum și toți componenții organizației propovăduiau un braț tare, în locul partidelor parazite, dar recunoșteau autoritatea regelui, de care se vorbește cu tot respectul cuvenit și ai căror colaboratori, spun foarte des în manifestările lor, vor să ajungă.

Ori atâta vreme cât era vorba de o colaborare cu capul statului, nu poate fi vorba de o răsturnare a formei de guvernământ la care guvernul n-ar fi consimțit.

………………………..

Având în vedere că pentru aceste considerațiuni acțiunea subversivă (care de altfel nu se dovedește de nicăieri a fi o acțiune subversivă) de care sunt acuzați inculpații nu poate fi încadrată în dispoz. art. 11.

………………………..

Considerând că marșul în Basarabia pus la cale de organizație n-a avut loc, căci nici n-ar fi avut loc dacă autoritățile n-ar fi consimțit; consimțământ pe care de altfel inculpații pretind că l-au avut dar că le-a fost retras mai târziu.

Că în asemenea împrejurări e de prisos să se mai rețină susținerile inculpaților că ei aveau de scop, în prim rând o punere la încercare a rezistenței legionarilor și în al doilea rând trezirea conștiinței naționale în populația impregnată de elemente străine.

Având în vedere că s-a mai susținut că toate actele inculpaților au a fi privite în lumina antecedentelor lor.

………………………….

Având în vedere că nici ca dat în dozarea punibilității unor infractori nu pot fi citate, actele inculpaților Corneliu Zelea Codreanu, Dănilă etc. cât timp nu se stabilește existența faptului pentru care sunt dați în judecată, fiindcă, antecedentele interesează pentru proporționarea pedepsei, nu pentru intervenirea ei.

Că astfel fiind, inculpații nu sunt vinovați de faptele ce lise impută și prin urmare urmează a fi achitați.

………………………….”

Ne reîntoarcem bucuroși la închisoare. Acolo ne facem bagajele și așteptăm să plecăm. Să ne vină ordinul de punere în libertate. Așteptăm, 8 seara, 9, 10 ,11, tresărim la fiecare pas care se aude prin curte. adormim cu bagajele făcute.

A doua zi așteptăm iar. Abia a trei zi auzim că procurorul a făcut apel și că, până la noua judecată, vom rămâne arestați. 

În sfârșit, iar încep să treacă zilele greu.

Pentru vineri, 27 martie 1931, ni se fixează noul termen la Curtea de Apel. Zilele trec din ce în ce mai greu. În sfârșit, iată-ne din nou în dubă spre Palatul de Justiție. Ne judecăm. Suntem la Curtea de Apel, Secția a II-a. Prezidează dl. Ernest Ceaur Aslan. Aceiași apărători își fac datoria, combătând cu același succes teza procurorului Gică Ionescu, care depășește rechizitoriul său, prin ieșiri insultătoare și pline de ură. 

Pronunțarea se amână câteva zile. Înapoi la Văcărești. Așteptăm. Rechemați, ni se comunică o nouă achitare, cu unanimitate. Suntem eliberați după 87 zile de închisoare. Suntem găsiți nevinovați. Oare cine va pedepsi pe insultătorii noștri? Oare cine ne va răzbuna toate nedreptățile, loviturile și toate suferințele îndurate?

Dar procurorul face recurs. Mai târziu se judecă și acesta la Casație. Suntem din nou achitați, cu unanimitate.

Iată-ne cu două hotărâri: una a d-lui Mihalache, prin care „Legiunea Arhanghelului Mihail” și „Garda de Fier” sunt dizolvate ca organizații subversive și periculoase pentru existența statului român, alta a întregii justiții românești: Tribunal, Curte de Apel și Casație, în unanimitate, după care, tinerii aceștia n-au nici o vină, Legiunea și Garda nu sunt periculoase întru nimic, nici ordinii publice, nici Siguranței Statului. Cu toate acestea, sediile noastre rămân sigilate pe mai departe. 

Jidănimea, care a fost din nou înfrântă, tace și pregătește din umbră alte minciuni, alte atacuri, alte infamii.

Doamne! Doamne! Cum nu vede neamul acesta că noi, copiii lui, suntem lăsați pradă loviturilor dușmane care curg asupra noastră, una după alta!

Doamne! Doamne! Oare când se va trezi el și va înțelege toată urgisirea și cabala îndreptată contra lui, cu vrăjmășie, pentru a-l adormi și răpune!