Un proces de conștiință 

Nu era vinovat profesorul Cuza de starea în care se afla Liga. Cred, că profesorul Cuza, atunci când se opunea organizării, avea conștiința clară a planului pe care el șu a lipsei lui de putere în planul al doilea. Noi suntem vinovați și în special eu, pentru că toți l-am forțat, în contra voinței lui, să pornească pe o cale, pe care nu se simțea puternic. De altfel în toate evenimentele importante din timpul celor doi ani de lupte, el fusese absent. Toate luptele care au cutremurat țara și au înălțat masele românești, s-au dat fără contribuția inițială a profesorului Cuza. El a fost la toate de mare folos, dar totdeauna în urmă: inițiativa nu i-a aparținut. 

Am greșit; și cum nu este greșeală care să nu se întoarcă în contra celor ce au săvârșit-o, și această greșeală se va întoarce curând în contra noastră. Dar se va întoarce și în contra mișcării. Și aceasta va începe din momentul ce profesorul Cuza, neputându-se înțelege, va lucra singur fără sprijinul nostru. 

Anul acesta fusese un an greu și pentru el. 

După 30 ani de apostolat la Universitatea din Iașii, guvernul făcuse nemaipomenita nelegiuire de a-l scoate de la catedra sa. 

La ancheta sumară făcută, acuzat fiind că instigă spiritele, profesorul Cuza a răspuns: 

– Sunt un instigator al energiei naționale. 

O viață de luptă și de cursuri strălucite în slujba nației românești se termina cu această recompensă din partea neamului condus de iudeo-politicianismului român. 

La această lovitură s-a mai adăugat și faptul că, fiind singur pe stradă, a fost provocat și lovit de un jidan cu pumnul peste față. Când s-a auzit de această infamă îndrăzneală, studenții au pătruns în toate localurile, lovind la fel în față pe fiecare jidan pe care-l întâlneau. Cu prilejul manifestației au fost arestați 10 studenți, în frunte cu Moța, Iulian Sârbu, etc. și condamnați la o lună închisoare, pe care au executat-o la Galata. Studentul Urziceanu a tras mai multe focuri de revolver, dar fără rezultat, asupra aceluia care era bănuit ca autor moral al agresiunii săvârșite. 

Share on Twitter Share on Facebook