Critica Conducătorului 

 

Cine este vinovat de această stare de lucruri? 

Cauza acestor stări de nenorocire este conducătorul. 

O asemenea mișcare avea nevoie de un mare conducător, iar nu de un mare doctrinar, peste capul căruia să treacă valul mișcării, el trebuie să domine mișcarea și s-o stăpânească. 

Nu oricine poată să îndeplinească această funcțiune. Trebuie un om de meserie, un om cu calități înnăscute, cunoscător al legilor de organizare, de dezvoltare și de luptă ale unei mișcări populare. Nu e suficient să fii profesor universitar, pentru a putea lua comanda unei astfel de mișcări. 

Aici avem nevoie de barcagii sau de comandanți de vapor, care să ne conducă pe valuri, care să cunoască legile și să fie deprinși cu secretul acestei conduceri, care să cunoască locurile primejdioase cu stânci, care în sfârșit, să fie stăpâni pe brațele lor. 

Nu e suficient ca cineva să demonstreze că Ardealul este al Românilor, pentru ca să ia și comanda trupelor spre a merge să dezrobească Ardealul. După cum nu e suficient ca cineva să demonstreze teoretic existența primejdiei jidănești, pentru ca să poată lua comanda unei mișcări politice populare de rezolvare a acestei probleme. 

Ne găsim pe două planuri de activitate cu totul deosebite, planuri care cer persoanelor aptitudini și însușiri cu totul deosebite. 

Primul plan ni-l putem închipui la 1.000 m. înălțime. Lumea teoriei. Câmpul abstract al legilor. Acolo omul cu anumite însușiri se ocupă cu cercetarea adevărului și formularea lui teoretică. Pleacă de jos, de la realități concrete, de pe pământ și urcă în sus până la legi. Acolo, în acest plan, este locul lui de creație. 

Celălalt plan se află pe pământ. Aici omul cu anumite însușiri se ocupă cu arta impunerii adevărului prin jocul forțelor. El se înalță în sus pentru a se pune de acord cu legile, dar locul lui de creație este aici jos, pe câmpul de luptă, în câmpul strategic și tactic. 

Cei dintâi conturează obiective, creează idealuri, cei de ai doilea le ating, le împlinesc. 

Din cauza principiului natural al diviziunii muncii, sunt extrem de rare excepțiile care ar putea întruni la un loc, într-un singur om, însușirile celor două feluri de îndeletniciri. 

Profesorul Cuza se află pe planul întâi. Aici el strălucește ca soarele. Opera profesorului Cuza este aceasta:

a) Cercetarea și formularea adevărului legii naționalității. 

b) Descoperirea și identificarea perfectă a inamicului naționalității: jidanul. 

c) Postularea soluțiilor problemei jidănești. Atât! Dar e colosal. Pentru că, deși toată știința e cu el, toți oamenii de știință sunt contra lui. Îl lovesc din toate părților și încearcă să-i răstoarne adevărurile. El rezistă. 

Acest prim plan nu cere întrebuințare de oameni, de forțe omenești. Dimpotrivă, omul planului întâi fuge de oameni. 

Planul al doilea cere în primul rând : oameni. Dar, simpli oameni? Nu! Ci oameni transformați în forțe omenești. 

Aceasta însemnează: 

1. Organizare(cu toate legile ei). 

2. Educație tehnică și eroică pentru mărirea puterii, adică pentru transformarea omului în putere omenească. 

3. Conducerea acestor forțe, organizate și educate, pe câmpul strategic și tactic în luptă cu alte forțe omenești sau cu natura. 

Dacă doctrinarului i se cere să stăpânească știința cercetării și formulării adevărului, conducătorului unei mișcări i se cere să stăpânească știința și arta organizării, știința și arta educației știința și arta conducerii. 

Profesorul Cuza, strălucitor și neînvins în planul întâi, coborât în planul al doilea, devine necunoscător, neîndemânatic, naiv ca un copil, incapabil de organizare, incapabil de educație tehnică și eroică, incapabil de a conduce forțe.

Pe planul al doilea învingătorul din planul întâi, nu va putea repurta absolut nici o victorie. El va fi un învins sau în cel mai bun caz se va mulțumi cu micile succese pe care i le vor procura cei din jur.

Care sunt liniile spirituale ale unui conducător de mișcare politică ? După părerea mea sunt următoarele :

I. O putere lăuntrică de atracție. În lume nu există oameni liberi (independenți). După cum în sistemul solar, fiecare stea se află într-o orbită în cadrul căreia se mișcă în jurul unei puteri de atracție mai mari, tot așa și oamenii, cu deosebire în domeniul acțiunii politice, gravitează în jurul unor puteri de atracție. La fel și în lumea cugetării. Rămân bine înțeles în afară, acei ce nu vor nici să se miște nici să cugete.

Un șef trebuie să aibă o asemenea putere de atracție. Unii au pentru zece oameni, numai pentru atâți putând fi șefi ; alții pentru un sat întreg, alții pentru un județ, alții pentru o provincie, alții pentru o țară, alții depășesc hotarele unei țări. Șefia unui conducător e limitată de marginile puterii lui lăuntrice de atracție. E un fel de putere magnetică, pe care, dacă cineva nu o are, nu poate fi conducător. 

II. Capacitate de dragoste. Un șef trebuie să iubească pe toți camarazii lui de luptă. Fluidul dragostei lui trebuie să străbată până la marginea comunității unei mișcări. 

III. Știință și simț al organizării. Lumea atrasă în orbita unei mișcări, trebuie să fie organizată. 

IV. Cunoaștere a oamenilor. În organizare trebuie să se țină seamă de principiul diviziunii muncii, întrebuințând pe fiecare la locul său; după aptitudinile pe care le are și neprimind pe cei care nu le au de loc. 

V. Putere de educație și de insuflare a eroismului. 

VI. Stăpânirea legilor conducerii. Un șef având o trupă organizată și educată, trebuie să știe a o conduce pe câmpul de luptă politic în concurență cu celelalte forțe. 

VII. Simțul bătăliei. Un șef trebuie să aibă un simț special care-i arată când trebuie să dea bătălia. E ceva lăuntric care spune: Acum! în minutul acesta nici mai târziu nici mai de vreme. 

VIII. Curajul. Un șef, când aude această poruncă lăuntrică, trebuie să aibă curajul de a trage sabia. 

IX. Conștiința obiectivelor drepte și morale și a mijloacelor loiale. Nu există biruință care să dăinuiască în afară de aceste îndreptare. 

În sfârșit, un conducător trebuie să aibă toate virtuțile unui luptător: jertfă, rezistență, devotament etc.