Ziua fatală, 25 octombrie 1924

În atare condițiuni sufletești și de fapt m-am prezentat la Judecătoria Ocolului 2 Iași, sâmbătă dimineața, ca avocat alături de colegul Dumbravă, în procesul colegului Comârzan, schingiuit de Manciu.

Prefectul s-a prezentat cu întreaga poliție și în plină ședință, în fața avocaților și a judecătorului Spiridoneanu care prezida, s-a năpustit asupra noastră.

În aceste împrejurări, cu riscul de a mă pierde, strivit de cei douăzeci de polițiști înarmați, am scos revolverul și am tras.

Am țintit în cine se apropia de mine.

Primul, a căzut Manciu. Al doilea, a căzut inspectorul Clos, al treilea, un om cu mult mai puțin vinovat, comisarul Hușanu.

Ceilalți au dispărut.

Peste câteva minute, în fața Judecătoriei, se găseau câteva mii de jidani, care cu mâinile ridicate în sus și cu degetele crispate de ură, așteptau să ies pentru a mă sfâșia.

Eu am luat în mâna dreaptă pistolul, în care mai aveam cinci cartușe și cu stânga am apucat de braț pe d-l Victor Climescu, avocat din Iași, rugându-l să mă însoțească până la Tribunal.

Am ieșit și astfel am străbătut printre jidănimea care urla, dar care a avut totuși bunul simț ca, în fața revolverului, să-mi facă loc.

Pe drum m-au prins jandarmii, m-au despărțit de domnul Climescu și m-au introdus în curtea Prefecturii de Poliție. Aici comisarii au sărit pe mine să-mi ia revolverul. Era singurul prieten pe care-l mai aveam în mijlocul acestei nenorociri. Mi-am adunat toate puterile opunând, cinci minute, rezistență, ca să nu-l scap din mână. Dar până la sfârșit am cedat. Mi s-au legat mâinile la spate cu lanțuri și am fost așezat între patru soldați cu baioneta la armă.

Peste puțin, m-au scos din biroul în care eram și m-au dus în fundul curții, așezându-mă lângă un gard înalt. Jandarmii s-au retras și m-au lăsat singur acolo. Am bănuit că vor să mă împuște. Am stat așa mai multe ore până seara târziu, așteptând să fiu împușcat. Această așteptare nu mi-a provocat nici un sentiment.

Vestea tragicei răzbunări s-a răspândit cu o viteză în adevăr fulgerătoare. La cămine, când s-a aflat, a fost o adevărat explozie. De al toate cantinele și căminele, studenți și studente s-au ridicat și au pornit în fugă pe străzi, coborând spre Piața Unirii. Aici au manifestat îndelung cântând, apoi au încercat să se îndrepte spre Prefectura de Poliție. Dar armata, care sosise între timp, i-a oprit cu mare greutate. Am auzit cântecul studenților și, deși eram în lanțuri, mă bucuram că ei au fost eliberați.

Târziu am fost chemat sus, în același cabinet al supliciilor, unde acum la masă era instalat judecătorul de instrucție Eșanu, acela căruia mă plânsesem acum patru luni, cerându-i să mi se facă dreptate. M-a interogat sumar după care mi-a lansat mandat de arestare.

Am fost urcat în dubă și dus la Galata, sus pe deal, deasupra Iașiului, în jurul Mânăstirii zidită de Petre Șchiopul, Domnul Moldovei.

Am fost introdus într-o cameră în care mai erau 10 arestați. Acolo mi s-au luat lanțurile. Cei din cameră mi-au dat un ceai după care m-am culcat. A doua zi, am fost pus la secret. Singur, într-o cameră cu ciment pe jos, cu un pat de scânduri, fără pătură, fără pernă și închis cu lacăt. Camera avea două geamuri vopsite cu var pe dinafară. Nu vedeam nimic. Un perete era așa de umed încât curgea apa pe el. În prima zi, un gardian – Moș Matei – mi-a aduso pâine neagră. A deschis ușa și mi-a întins-o, căci nici el nu avea voie să intre înăuntru. Nu-mi era foame deloc. Noaptea m-am culcat pe scânduri și m-am învelit cu sumanul. Sub cap n-am putut să-mi pun nimic. Mi-a fost frig.

Dimineața, am fost scos afară două minute, apoi din nou închis. În cursul zilei, studentul Miluță Popovici, care era arestat, s-a putut apropia de fereastră, a șters geamul cât un vârf de deget, prin care puteam să văd afară. Apoi s-a dus la o distanță de 20 m și cu mare atenție îmi făcea semne cu degetele. Am înțeles că-mi făcea semnalizare prin alfabetul Morse. Astfel, am putu afla că fuseseră arestați din nou toți Văcăreștenii: Moța, Gârneață, Tudose Popescu, Radu Mironovici, afară de Corneliu Georgescu pe care nu-l prinseseră. Ei fuseseră aduși în aceeași închisoare și puși toți într-o cameră. Am aflat că fusese adus și tatăl meu. A doua noapte am dus-o mai rău. Mi-a fost foarte frig și nu am putut ațipi deloc. Aproape toată noaptea m-am plimbat prin cameră.

Dimineața, iar m-au scos afară două minute și iar m-au închis; Moș Matei mi-a dat o pâine. La ora 12 mi s-au pus cătușele cu lacăt la mâini. Am fost urcat în dubă și dus la Tribunal pentru confirmarea mandatului. După confirmare, readus la Galata, m-am văzut din nou în aceeași cameră întunecoasă. Afară începuse vreme rea. Lipsit de foc, m-a cuprins frigul. Am încercat să adorm pe scânduri. Am ațipit vreo jumătate de oră, dar mă dureau oasele. Din cauza frigului de venea de la cimentul de jos, începusem să am dureri la rinichi. Văzând că-mi pierd puterile, am făcut apel la voință și la gimnastică. Toată noaptea, din oră în oră, mă sculam, făceam câte zece minute gimnastică și căutam cu îndârjire să mă mențin în puteri.

Ziua următoare nu mă simțeam bine. Îmi scădeau puterile văzând cu ochii, cu toată lupta pe care o duceam cu ajutorul voinței și încăpățânării. Noaptea care a urmat, frigul a fost mai mare și voința n-a mai funcționat; am fost doborât. Mi s-a întunecat înaintea ochilor și am căzut. Cât mă ținuse voința, nu aveam nici o grijă. Îmi dădeam seama că de acum e de rău. Îmi tremura tot corpul și nu mă puteam opri. Cât de grele erau nopțile acelea care păreau că nu se mai sfârșesc!

A doua zi a venit procurorul și a intrat în celulă la mine. Am căutat să ascund starea în care mă aflam.

– Cum stai aici? 

– Foarte bine!… Domnule procuror. 

– Nu ai nimic de raportat? 

– Nu am nimic.

Am mai rămas așa timp de 13 zile; apoi mi s-a făcu puțin foc. Mi s-a dat așternut și rogojini care au fost puse pe perete. O oră pe zi, mi se îngăduise să stau afară. Într-una din zile i-am zărit pe Moța și pe Tudose, departe în fundul curții și le-am făcut semn. Tot atunci am aflat că tatăl meu fusese eliberat. De asemenea, Dl. Liviu Sadoveanu, Ion Sava și încă un student care fusese și el arestat.