Literatura religioasă [ modifică ]

Sub această rubrică se cuprinde așa-numita literatură bisericească apocrifă, adică povești anonime despre diferite întrebări, la care nu răspunde Biblia și așa-numitele pseudepigrafe, cărți atribuite persoanelor biblice. Ele ne-au venit prin slavi, care le-au luat de la bizantini și multe din ele au fost răspândite de secta religioasă a bogomililor.

Dr. Gaster începe cu zidirea lumii și cercetează comentariile eretice asupra diferitelor puncte, așa cum se oglindesc în literatura slavilor din sud: Adam și Eva, dracii, Cain și Abel, Melhisedec, Avraam, Moise, Solomon, din Vechiul Testament, Hristos, Pilat, Apocalipsul Apostolului Pavel, Epistolia Maicii Domnului, Minunile sf. Sisoe, Vasile cel Nou, din Noul Testament. Unele din aceste legende se găsesc în colindele românești, în basme, în manuscrise de întrebări și răspunsuri, în descântece sau în broșuri speciale.

Vom vorbi aici despre cele mai răspândite dintre ele.

MELHISEDEC

Legenda aceasta s-a tipărit întâia oară în 1812 în Iași.

Trăia la hotarele Palestinei un fecior de împărat păgân, închinător la idoli. El a avut doi fii: Melhi și Melhisedec. Tatăl trimise pe Melhisedec să aducă oi de la cireadă, pentru jertfă. Tânărul umblând pe câmp, se pătrunse de puterea lui Dumnezeu și voi să întoarcă pe tatăl său de la cultul idolilor. Acesta se înfurie și vru să-l jertfească zeilor. Intervenind soția sa, traseră sorți și căzu să fie jertfit Melhi. Melhisedec se duse atunci la muntele Tavorului și se rugă lui Dumnezeu să prăpădească cetatea și așa se făcu. Și stete șapte ani Melhisedec acolo și i se făcu pe spate o coajă ca de broască, și-l află, mai târziu, Avraam și fiindcă nu mai rămăsese nimeni din neamul lui Melhisedec, i s-a zis că e fără mamă și tată.

APOCALIPSUL APOSTOLULUI PAVEL

E vorba despre vedenia ce a avut Apostolul Pavel, care a văzut locașul sfinților și cum iese sufletul din om. Îngerul stă la capul omului și când îi iese sufletul îi zice de trei ori: vezi, suflete, să cunoști acest trup, căci cu el te vei împreuna la vremea judedății. Dacă e bun îl plimbă prin iad ca să vadă ce e acolo și apoi îl duce în rai, unde se așază într-un pat sub un pom și așteaptă ziua judecății.

Se știu două redacțiuni românești: una pe scurt publicată de Hasdeu în Cuvinte den bătrâni (vol. II); alta pe larg, dar din acesta cunoaște dr. Gaster numai un fragment.

EPISTOLIA MAICII DOMNULUI

E una din cărțile poporane cele mai răspândite la noi până în ziua de azi, pentru că se crede că ea are putere de talisman, așa că au obișnuit s-o cumpere chiar oamenii care nu știu citi, de vreme ce, pentru a-și face efectul e destul s-o pui sub perna unui copil sau unui bolnav.

În cele mai multe edițiuni se cuprind, sub acest titlu, trei cărți deosebite: Călătoria Maicii Domnului la Iad, Visul Maicii Domnului și Epistolia lui Hristos. Ele se află tipărite și separat fiecare.

a) Cea mai veche redacțiune românească a Călătoriei este cea publicată de Hasdeu în Cuvente den bătrâni și datează din sec. al XVI-lea.

Sfânta Maria se rugă de Dumnezeu să trimită pe arhanghelul Mihail pe pământ. Când se coborî îl întrebă: câte munci sunt și unde se muncesc oamenii? Arhanghelul o duse în iad ca să vadă unde și cum se muncesc oamenii. Urmează de scrierea muncilor: unul spânzurat de picioare și mâncat de viermi, pentru că a cumpărat aur prin înșelăciune; o femeie spânzurată de urechi pentru că a ascultat pe la vecini și a învrăjbit oamenii; spânzurați de limbă mincinoșii și clevetitorii ș.a. Maica Domnului s-a rugat lui Dumnezeu să-i ierte și li s-a îngăduit să locuiască în rai din ziua de Paști până la duminica mare.

b) Redacțiunea cea mai veche a Visului se găsește într-un manuscris nepublicat încă și citat de dr. Gaster ca datând din 1874. E o povestire scurtă, în care se vede că Maica Domnului adormind, a văzut în vis pe fiul său judecat, bătut, răstignit, iar Hristos i-a spus că toate acestea are să le pătimească pentru norodul omenesc.

c) Epistola lui Hristos, numită și Legenda Duminicii, înfățișează cea mai veche redacție în citata colecție studiată de Hasdeu.

Într-o zi a căzut o piatră din cer, mică la vedere, dar grea la ridicare. Patriarhul Ierusalimului a adunat vlădicii și a făcut rugăciuni ca să afle ce este. Un glas din cer le-a spus să desfacă piatra. Desfăcând-o au găsit închisă epistola prin care Hristos ceartă pe oameni, pentru că nu respectă ziua duminicii. Le cere deci să se îndrepte și făgă duiește răsplată celor ce vor urma sfatul și pedepse grozave celor ce nu-l vor asculta.

LEGENDA SFINTEI VINERI

Și pentru aceasta, redacția cea mai veche e publicată de Hasdeu. Textul e o copie după un original scris probabil în regiunea Brașovului, întrucât se poate judeca după particularitățile de limbă.

Sf. Vineri, identică cu sf. Paraschiva, era fiica unor părinți care multă vreme doriseră să aibă copii și cărora îngerii le prevestise că vor dobândi unul. Când se făcu mare, plecă din casa părintească pentru a propovădui creștinismul. Ajungând la un împărat păgân, fu pusă la chinuri: dar ea scăpă neatinsă din toate încercările și ajunse de boteză și pe oamenii împăratului și chiar pe împărat. Așa se mai întâmplă și în alte cetăți, până când i se împlini și ei soarta și muri pentru credință. De aceea ziua de vineri trebuie serbată cu post și rugăciune.

MINUNILE SF. SISOE

Tot așa de răspândită ca Epistolia Maicii Domnului este povestea sfântului Sisoe sau Sisin. E compusă din două letende: Avestița, aripa Satanei și Minunile sf. Sisoe.

Avestița, aripa Satanei, este întâmpinată de Arhanghelul Mihail tocmai în momentul când vrea să se ducă să omoare pruncul ce avea să nască Fecioara Maria. O apucă de păr, o bate și o silește să spună cele 19 nume și să dea încredințare că unde se vor găsi scrise aceste nume nu se va apropia.

Sfântul Sisoe avea o soră, mumă a șase copii, dintre care pe cinci îi luase Diavolul. Când intră sfântul în casă, se strecură și Diavolul și peste noapte fură și celălalt copil. Sfântul alergă după el și aflându-l îl sili să dea pe cei șase copii: ba chiar îl făcu să dea încredințare că unde se va citi povestea aceasta și se va pomeni numele lui Sisoe, nu se va apropia.

Se vede că aceste legende au un element comun: încredințarea ce dă Dracul că nu se va apropia de un anumit loc. Acest element comun explică contopirea celor trei legende.

Redacțiunea veche, din sec. al XVI-lea pe care o publică Hasdeu, cuprinde povestea simplă a Sfântului Sisoe. Redacția modernă este contopită. Aci vorbește Sf. Sisoe, care a văzut cum a pedepsit Arhanghelul pe Avestița. Reproducem încheierea: "Eu mă fac muscă - zice duhul necurat - eu mă fac păianjene, eu mă fac ogar și toate nălucirile, văzute și nevăzute și merg de smintesc femeile și iau copiii și am 19 nume... Dar unde se vor găsi numirile mele scrise nu mă voi apropia de 7 mile de loc de acea casă, nici de nimeni câți vor fi în acea casă, până va fi cerul și pământul".

Share on Twitter Share on Facebook