II. Literatura poporană scrisă [ modifică ]

Literatura poporană scrisă a avut norocul să fie studiată cu multă răbdare și cu metodă științifică de către Hasdeu în vol. al II-lea al operei sale Cuvente den bătrâni (1880) și de M. Gaster în cartea Literatura populară română (1883).

Hasdeu numește producțiile acestea "cărți poporane" și caută a formula deosebirea dintre cele două ramuri ale literaturii poporane. El pune de o parte literatura orală sau nescrisă: operă a unui întreg popor, a unei ginți sau chiar a omenirii. Când se compune pentru prima oară o doină, ea nu mai e a autorului; ea zboară liberă până o prinde un al doilea, apoi un al treilea și așa mai departe, în aceeași țară sau dintr-o țară în alta și fiecare individ adaugă de la dânsul sau suprimă ceva. De altă parte pune Hasdeu literatura scrisă, care oricât de anonimă ar fi, este o operă individuală; ea se fixează prin scriere din momentul nașterii.

Spontaneitatea primei categorii și lipsa de spontaneitate la cea de a doua formează pentru Hasdeu distincția esențială: "Un sentiment involuntar și iată o doină; o întâmplare, o catastrofă și iată o baladă; un fenomen, o credință, un joc de cuvinte și iată o legendă, un basm; o pățeală și iată un proverb; o asociație de idei, o analogie neașteptată și iată o ghicitoare". Din contră, cartea poporană presupune o tendință, o intenție.

Pornit pe această cale, Hasdeu găsește că în literatura orală predomnește elementul liric, pe când în cea scrisă predomnește elementul didactic, deși o analiză amănunțită ar arăta, de exemplu, prezența elementului epic în ambele ramuri ale literaturii poporane.

Hasdeu mărginește studiul său la un manuscris cu diferite cărți poporane din sec. XVI și în jurul acestuia grupează o sumă de articole speciale, de un interes deosebit. 

Gaster își propune, din contră, să îmbrățișeze întregul domeniu al literaturii poporane scrise și să arate legătura dintre aceasta și cea orală. O clasificare ingenioasă, care nu poate însă satisface pe deplin, înlesnește cercetarea. Se deosebesc trei grupe: literatura estetică sau romantică, povestiri despre diferiți eroi populari; literatura religioasă, care cuprinde toate lucrările în legătură cu ideea religioasă; literatura etică, care arată ideile poporului despre bine și rău. Tot în grupa cărților religioase pune Gaster și pe cele de prevestire și noroc.

În cele ce urmează am adoptat clasificarea aceasta, cu două mici modificări: am numit prima categorie literatură eroică și am format o grupă deosebită din cărțile de prevestire și de noroc.