4. DELIMITĂRI FAŢĂ DE VECHEA ŞCOALĂ PSIHOLOGICĂ.

Nu se poate realiza şi exercita cunoaşterea omului fără o orientare conştientă clară. De obicei se ia un moment particular al dezvoltării psihice şi, pornindu-se de aici, se încearcă stabilirea de tipuri, în scop de orientare. În acest fel, de exemplu, oamenii ar putea fi clasificaţi, pe de o parte, în categoria celor la care predomină gândirea sau imaginaţia, oameni prea puţin înclinaţi să intervină activ în viaţă şi care, de aceea, sunt greu de pus la treabă, iar, pe de altă parte, în categoria celor activi prin excelenţă, care meditează mai puţin şi fac mai puţin apel la imaginaţie, dar care sunt mereu ocupaţi, laborioşi, angrenaţi în viaţă. Aceste tipuri umane există efectiv. Stabilind acestea însă am ajunge la sfârşitul cercetărilor noastre, trebuind să ne mulţumim, cum face psihologia superfluă5, cu stabilirea faptului că la unii se dezvoltă mai puternic activitatea imaginativă, iar la alţii forţa de acţiune. Cu greu ne-ar putea satisface, dintr-o perspectivă mai largă, asemenea rezultate. În realitate, noi avem nevoie să ne facem o imagine clară asupra modului în care s-a ajuns la această stare de lucruri, dacă ea era necesară şi cum ar fi putut fi evitată sau amendată. De aceea astfel de clasificări arbitrare, făcute după criterii superficiale, nu sunt utile pentru o cunoaştere raţională a omului, cu toate că asemenea tipuri întâlnim mereu.

Psihologia individuală a sesizat direcţiile dezvoltării studiind comportamentul expresiv acolo unde este el de găsit în stare iniţială, în anii celei mai fragede copilării6. Ea a stabilit că acest comportament expresiv, în întregul său, poartă fie pecetea sentimentului de comuniune socială predominant, fie pe aceea a aspiraţiei către putere. Cu aceasta psihologia individuală se vede pe neaşteptate în posesia unei chei, cu ajutorul căreia poate să analizeze şi să clasifice cu destulă precizie pe fiecare om, fireşte făcând uz întotdeauna de acel spirit de prevedere propriu psihologului conştient de faptul că operează într-un domeniu extrem de vast şi de complex. Presupunând îndeplinită această condiţie elementară, obţinem un instrument de măsură care ne permite să stabilim dacă un fenomen psihic se caracterizează printr-o importantă proporţie a sentimentului de comuniune socială, în care nu se amestecă decât în mică măsură aspiraţia către putere şi prestigiu politic, sau dacă nu cumva individul cercetat are o natură ambiţioasă, care vrea să-şi demonstreze sieşi şi celor din jurul său cât de mult îi întrece el pe ceilalţi. Pe această bază nu ne este greu să distingem cu mai multă claritate o anumită trăsătură de caracter, să ţinem seama de ea, s-o înţelegem prin prisma unităţii personalităţii respective şi, în acelaşi timp, dispunem de mijloacele de a clasifica un om şi de a acţiona asupra lui.