4. SENTIMENTUL DE COMUNIUNE SOCIALĂ.

Înţelegem acum că regulile privind jocul, educaţia, superstiţia, totemul şi tabuul, legislaţia, necesare pentru a asigura dăinuirea speciei umane, trebuie de asemenea să figureze cu prioritate în ideea de comunitate.

Am văzut aceasta în instituţiile religioase, după cum găsim cerinţele comunităţii şi în funcţiile cele mai importante ale organului psihic, regăsindu-le în cerinţele vieţii individului, ca şi în acelea ale colectivităţii. Ceea ce numim justiţie, ceea ce considerăm drept latura luminoasă a caracterului omenesc, nu este în esenţă decât transpunerea în realitate a imperativelor care decurg din viaţa în comun a oamenilor. Ele sunt acelea care au generat organul psihic.

Aşa se face că încrederea, fidelitatea, sinceritatea, dragostea de adevăr etc. Sunt de fapt cerinţe stabilite şi menţinute printr-un principiu comunitar de o valabilitate generală. Ceea ce numim un caracter bun sau rău nu poate fi judecat decât din punctul de vedere al comunităţii. Caracterele, ca şi orice realizare ştiinţifică, politică sau artistică, nu se vor dovedi niciodată mari şi valoroase decât dacă au o valoare pentru obşte. Un portret ideal (Idealbild), după care măsurăm individualul, nu poate fi luat în considerare decât prin prisma valorii sale, a utilităţii pentru obşte. Îl comparăm pe individ cu portretul ideal al omului comunitar (Gemeinschaftsmensch), omul care se achită de sarcinile care i se încredinţează într-un mod general valabil, omul care a dezvoltat la sine sentimentul de comuniune socială (Gemcinschaftsgefiihi) în aşa fel încât – după o expresie a lui Furtmiiller4 – el „urmează regulile de existenţă ale societăţii omeneşti”. După cum se va vedea în cursul expunerii noastre, nici un om nu se poate dezvolta pe deplin fără a-şi cultiva şi pune în valoare îndeajuns sentimentul de comuniune socială.

NOTE

1 „immanentcn Spielregeln einer Gruppe”, în textul original. (Nota trad.)

2 „als ein fortwâhrender Reiz”, în textul original. (Nota trad.) 3 „aus diesem urspr^ncglichen Tiermenschen”, în original. (Nota trad.)

4 Cari Furlmiiller, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai lui Adler, împreună cu care a redactat cele două volume intitulate Heilcn und Bilden, primul (1914), purtând subtitlul Ărzrlich-padagogische Arbcilen des Vereins fiir Individualpsychologie. Iar cel de-al doilea (1922), la care colaborează şi Ermin Wexberg, subtitlul Grundlagen der Erzichungskunst fiirĂrzte und Pădagogen. (Nota trad.)