Capitolul III. COPILUL ŞI SOCIETATEA.

Comunitatea instituie un anumit număr de cerinţe şi, prin ele, îşi exercită influenţa asupra tuturor normelor şi formelor vieţii noastre, ca şi asupra dezvoltării organului nostru de gândire. Ea este de asemenea întemeiată din punct de vedere organic. Punctele de legătură cu comunitatea se constată chiar şi în bisexualitatea omului, tocmai comunitatea, şi nu izolarea, fiind capabilă să satisfacă elanul vital (Lebensdrang) al individului, să-i garanteze securitatea şi bucuria de a trăi. Dacă examinăm lenta dezvoltare a copilului, constatăm că nu poate fi vorba de o dezvoltare a vieţii umane decât dacă există o comunitate protectoare. În afară de aceasta, legăturile vieţii aduc cu sine o diviziune a muncii, care nu operează o dezbinare a oamenilor, ci, dimpotrivă, determină coeziunea lor. Fiecare are datoria să muncească umăr la umăr cu ceilalţi, trebuie să se simtă asociatul lor şi, astfel, iau naştere raporturile esenţiale care, într-o formă sau alta, preexistă ca tendinţe în sufletul oamenilor. Vom urmări, în continuare, câteva dintre aceste legături, pe care copilul le găseşte gata formate.

Share on Twitter Share on Facebook