1. IZOLAREA.

Aceasta se poate manifesta în diferite moduri.

Oamenii care se izolează vorbesc puţin sau deloc, nu te privesc în ochi, nu ascultă sau nu sunt atenţi atunci când li se vorbeşte. În toate relaţiile, chiar şi în cele mai simple, se face simţită o răceală de natură să-i îndepărteze pe oameni unii de alţii. Aceasta se simte în întreaga lor atitudine, în felul lor de a da mâna, în ton, în ceea ce spun, în modul de a saluta sau de a răspunde la salut. Întotdeauna lucrurile se petrec în aşa fel, de parcă între ei şi ceilalţi s-ar întinde o distanţă. În toate aceste manifestări de izolare regăsim trăsătura de caracter cunoscută, vanitatea, care aici ia forma detaşării de ceilalţi, prin aceasta individul voind să demonstreze că este diferit de ei şi că se ţine la distanţă. Procedând astfel, aceşti oameni nu fac decât să-şi imagineze o superioritate inexistentă. După cum vedem, ostilitatea belicoasă se poate travesti în atitudinea aparent inofensivă a însingu-ratului. Fenomenul apare şi în sânul unor mari grupuri de oameni.

Fiecare dintre noi a luat desigur cunoştinţă de familii întregi carac-terizate de faptul că se izolează ermetic de ceilalţi. Dacă le privim mai îndeaproape, vom observa că niciodată nu lipseşte ostilitatea şi nici înclinaţia de a se închipui fiinţe mai sus-puse, mai nobile decât celelalte făpturi omeneşti. Tendinţa de izolare poate cuprinde clase, religii, rase şi naţiuni întregi; o ilustrare cu totul edificatoare în acest sens o constituie cutare oraş străin, de exemplu, unde locurile de promenadă, câteodată chiar şi arhitectura caselor dezvăluie modul în care unele pături sociale se închid unele faţă de altele. Un fenomen adânc înrădăcinat în societatea noastră priveşte instigarea oamenilor de a se izola în naţiuni, confesiuni şi clase, de unde nu rezultă altceva decât conflicte reciproce, care după câtva timp devin tradiţie cronică şi neputincioasă. Nu de puţine ori li se oferă astfel unor indivizi posibilitatea de a exploata opoziţiile latente şi de a incita aceste grupuri să se încaiere, cu singurul scop de a pune mai uşor mâna pe frânele conducerii şi de a-şi satisface vanităţile personale.

Ostilitatea nu lipseşte niciodată în asemenea cazuri, astfel de clase sau popoare considerându-se eminente, preamărindu-şi spiritualita-tea de elită şi necunoscând despre alte clase şi popoare decât ceea ce au ele rău. Posibilitatea unei accentuări periculoase a ostilităţii vine de acolo că, de regulă, nu se apleacă urechea decât la anumiţi agita-tori, care încearcă să aţâţe ostilitatea prin prisma propriilor lor convingeri şi interese. Când intervin evenimente nefericite, ca războiul mondial cu urmările sale, atunci nimeni nu se socoate implicat în cauzarea lor. Există un tip de om care, în propria sa insecuritate, aspiră către superioritate şi independenţă, pe care caută să le obţină în detrimentul altora. Izolarea este destinul unor asemenea indivizi, pecetea însăşi a întregii lor vieţi. Se înţelege de la sine că aceşti oameni nu sunt capabili să favorizeze propăşirea, progresul civilizaţiei şi culturii.