2. GELOZIA.

O trăsătură de caracter care se impune atenţiei noastre prin extraordinara sa frecvenţă este gelozia. De gelozie nu este vorba doar în relaţiile erotice, ci o întâlnim în toate celelalte relaţii umane, îndeosebi în copilărie, când unul dintre copii, spre a se ridica deasupra fraţilor şi surorilor sale, concomitent cu ambiţia îşi va manifesta şi gelozia, atestând cu aceasta o poziţie ostilă, belicoasă. Din sentimentul de a fi desconsiderat, neglijat, el dezvoltă o altă formă a ambiţiei, gelozia, trăsătură care adesea persistă la omul respectiv de-a lungul întregii sale vieţi.

La copii gelozia este de găsit aproape întotdeauna, mai ales când se naşte un altul mai mic, asupra căruia se îndreaptă mai mult atenţia părinţilor, aşa încât copilul mai mare apare ca un rege detro-nat. Devin lesne geloşi îndeosebi acei copii care de la început s-au bucurat de o afecţiune confortabilă. Până unde poate merge un copil în această direcţie, ne-o arată cazul-limită al unei fetiţe care, la cei opt ani ai ei, săvârşise trei omoruri.

Era un copil cu un anumit grad de arieraţie, cu o constituţie destul de firavă ca să fie scutită de orice efort fizic, aşa încât se afla într-o situaţie relativ favorabilă. Această situaţie s-a schimbat brusc când, ea împlinind şase ani, în familie s-a născut o altă fetiţă. În ea s-a petrecut atunci o transformare radicală şi a început să-şi urmărească surioara cu o ură turbată. Părinţii, dezorientaţi, au ales calea severităţii, aplicându-i corecţii copilului pentru fiecare greşeală, într-o zi s-a întâmplat că în pârăul care curgea pe lângă sat să fie găsită o fetiţă moartă. În puţine zile cazul s-a repetat, pentru ca, în sfârşit, geloasa să fie prinsă asupra faptului, pe când arunca în apă o altă fetiţă. Ea şi-a mărturisit crimele, a fost pusă sub observaţie într-un azil de alienaţi şi, în final, predată unei case de reeducare.

Aşadar, gelozia acestei fete se transferase de la sora ei mai mică la toate fetiţele de aceeaşi vârstă. S-a stabilit că ea nu manifesta nici un fel de ostilitate faţă de băieţi. Era ca şi cum în fetiţele omorâte ea vedea imaginea surorii sale şi, omorându-le, îşi satisfăcea setea de răzbunare pentru umilinţa de care avusese parte.

Încă şi mai uşor se pot trezi manifestări de gelozie în familiile cu copii de ambele sexe. După cum este cunoscut, societatea noastră nu este prea ispititoare pentru o fată, care se poate revolta uşor văzând că, aşa cum se obişnuieşte astăzi, venirea pe lume a unui băiat este salutată cu o bucurie deosebită, el fiind tratat cu mai multă grijă şi dragoste şi având tot felul de alte avantaje, de care fetele se văd lipsite.

Dintr-o asemenea stare de lucruri nu rezultă, fireşte, în mod necesar o puternică ostilitate. Se poate întâmpla ca sora mai mare să aibă o mare afecţiune pentru frăţiorul ei şi să se îngrijească de el ca o mamă, ceea ce însă, din punct de vedere psihologic, nu diferă de primul caz. Când o soră mai mare adoptă o atitudine maternă faţă de fratele mai mic, înseamnă că ea se situează pe o poziţie de superioritate, făcând totul după bunul ei plac. O situaţie periculoasă a fost transformată în una avantajoasă.

O altă formă larg răspândită a acestui tip de relaţii, care pot să genereze manifestări de gelozie, este rivalitatea excesivă dintre fraţi şi surori. Fata, impulsionată de sentimentul că este desconsiderată, nu rareori reuşeşte ca, prin hărnicie şi voinţă, să-şi depăşească fratele, adesea în complicitate cu natura care-i vine în ajutor, pentru că este ştiut că la pubertate fetele se dezvoltă mult mai rapid decât băieţii, atât din punct de vedere corporal cât şi spiritual, pentru ca ulterior această diferenţă să dispară treptat.

Gelozia se manifestă în forme din cele mai diferite. O recunoaştem în trăsături ca suspiciunea, înclinaţia de a spiona, de a se lua la întrecere, precum şi în permanentă teamă de a nu se vedea desconsiderat. Care formă va predomina, depinde de pregătirea de care s-a beneficiat până atunci în ceea ce priveşte viaţa socială. Poate exista o gelozie care se mistuie pe sine sau una care se revarsă într-o comportare temerară, energică. La femeia înclinată să joace tare se poate manifesta în încercarea de a-şi doborî rivalul sau în stăruinţa de a-i încătuşa, de a-i îngrădi libertatea, de a-i impune dominaţia ei.

O metodă preferată de cei geloşi este aceea de a le fixa reguli de conduită partenerilor. Urmând o linie psihică proprie, ei le impun celorlalţi o lege a iubirii, de exemplu, izolându-i de lume, prescri-indu-le unde şi ce să privească, ce şi cum să facă, orientându-le întreaga gândire. Gelozia poate de asemenea să-şi servească scopul denigrându-1 pe celălalt, făcându-i reproşuri etc. O admirabilă descriere a acestui comportament găsim în romanul Netocika Nezvanova de Dostoevski, unde un bărbat ajunge în acest fel să-şi oprime soţia, instaurând o dominaţie absolută asupra ei.

Gelozia este, prin urmare, o formă particulară a aspiraţiei spre putere.