4. OAMENI CU PRINCIPII ŞI PEDANŢI.

Un tip de om care de fapt nu are totdeauna ceva şcolăresc în sine, dar care aminteşte de atitudinea şcolărească, este acela care încearcă să subsumeze unui principiu oarecare toate manifestările vieţii, dând în orice situaţie prioritate principiului pe care I-a pus la punct odată pentru totdeauna şi de la care nu se abate, cu convingerea că nu te poţi simţi bine în viaţă dacă totul nu decurge pe făgaşul obişnuit, pe calea cea justă. De cele mai multe ori astfel de oameni sunt şi pedanţi. Ei ne lasă impresia că sunt nişte oameni care se simt atât de nesiguri încât încearcă să încorseteze viaţa, în toată nemărginirea ei, în câteva reguli şi formule, pur şi simplu pentru că altfel, cuprinşi de anxietate, nu pot merge mai departe. Ei sunt gata să intre în joc numai dacă regulile le sunt cunoscute dinainte, dând bir cu fugiţii din faţa unei situaţii în care nu pot să aplice reguli bine cunoscute. Se simt jigniţi dacă sunt puşi într-o situaţie nefamiliară pentru dânşii. Se înţelege că metoda aceasta le dă posibilitatea de a-şi exercita din plin puterea.

Să ne gândim, de exemplu, la numeroasele cazuri de scrupulozitate nesocială. Nu ne va fi greu să descoperim că aceşti oameni sunt animaţi de o neînfrânată sete de dominaţie şi de vanitate.

Chiar dacă asemenea oameni sunt muncitori sârguincioşi, caracteristice rămân pentru ei pedanteria şi uscăciunea sufletească.

Adesea aceste trăsături inhibă în ei orice iniţiativă, făcând dintr-înşii fiinţe lipsite de orizont, pradă capriciilor. Unii dintre ei vor contracta mania de a merge totdeauna pe marginea trotuarului sau de a nu pune piciorul decât pe anumite pavele. Un altul numai cu mare greutate se va lăsa convins s-o ia pe alt drum decât pe cel pe care merge de obicei. Acest tip de oameni nu au nici o disponibilitate pentru viaţa largă cu neprevăzutul ei. În demersurile lor ei risipesc adesea o groază de timp, punându-se în dezacord atât cu ei înşişi cât şi cu cei din jur. în momentul în care au a se confrunta cu o situaţie nouă, neobişnuită pentru dânşii, refuză s-o accepte, invocând lipsa de pregătire, crezând că nu-i pot da de capăt fără vreo regulă, fără o formulă magică. De aceea ei vor căuta să evite, pe cât posibil, orice schimbare. Unor asemenea oameni venirea primăverii, de pildă, le va provoca dificultăţi, deoarece au avut destul timp să se acomodeze cu iarna. Îi înspăimântă şi îi indispune circulaţia în aer liber, favorizată de vremea frumoasă, care face să se amplifice relaţiile umane.

Sunt oamenii care se plâng că primăvara niciodată nu se simt în apele lor. Neputându-se adapta decât cu mare greutate la o situaţie nouă, ei vor fi de găsit, de cele mai multe ori, în posturi care nu le cer prea multă iniţiativă şi tocmai aici şi este locul lor, atâta vreme cât nu se pot schimba. Căci trebuie să luăm bine aminte că nu avem de-a face cu însuşiri înnăscute, că aceste însuşiri nu sunt nemodificabile, ele fiind rezultatul unor atitudini eronate faţă de viaţă, dar care au pus cu atâta putere stăpânire pe întreg psihicul omului, încât acesta, lăsat în voia lui, nici vorbă să se poată elibera de viziunile eronate care îi domină.