Capitolul V. AFECTELE.

Afectele reprezintă exacerbarea acelor fenomene psihice pe care le-am denumit trăsături de caracter. Ele sunt forme de activitate delimitate în timp ale organului psihic, care, sub presiunea unei necesităţi conştiente sau inconştiente, se manifestă printr-o descărcare bruscă şi, ca şi trăsăturile de caracter, sunt orientate spre un scop. Nu sunt fenomene enigmatice, de neînţeles; ele apar totdeauna atunci când au un sens, când corespund metodei de viaţă, liniei de conduită a omului. Ele au scopul de a determina o schimbare în situaţia omului, care să fie în favoarea sa. Sunt manifestări intense, care nu pot avea loc decât la un om care a renunţat la alte posibilităţi de a-şi realiza obiectivul sau care, mai bine zis, nu crede, ori nu mai crede în alte posibilităţi.

Aşadar, unul din aspectele afectelor se referă la acelaşi sentiment de inferioritate, la sentimentul de insuficienţă (Gefiihl der Unzulăngichkeit) care îl constrânge pe purtătorul său să-şi adune toate forţele şi să execute mişcări mai ample decât cele obişnuite.

Printr-o mobilizare maximă a energiei, persoana respectivă încearcă să se situeze în prim-plan, să-şi adjudece victoria. Aşa cum, bunăoară, nu există furie fără a exista duşman, nu se poate ca acest afect să nu aibă drept scop biruinţa asupra duşmanului. Este o metodă preferată, şi încă posibilă în societatea noastră, aceea de a te impune prin astfel de reacţii supradimensionate. Accesele de mânie ar fi mult mai puţine, dacă nu ar exista posibilitatea de a te impune pe această cale.

Aşadar, la cei care nu se cred destul de capabili să-şi atingă ţelul obţinerii superiorităţii şi care simt că le fuge pământul de sub picioare, vom constata că de fapt nu renunţă la ţelul lor, ci vor să-i atingă prin mijloace forte, cu ajutorul afectelor. Este o metodă generată de sentimentul de inferioritate, care îl determină în mod imperios pe om să-şi adune puterile şi să caute să se impună într-o manieră brutală şi necivilizată.

Afectele sunt şi ele strâns legate de esenţa personalităţii şi nu sunt caracteristice pentru individul izolat, ci sunt de găsit, cu o anumită regularitate, la mulţi oameni. Fiecare individ intră în aceeaşi categorie în măsura în care el se implică în situaţia la care participă ceilalţi. Numim aceasta starea de alarmă afectivă a organului psihic. Sunt fenomene adânc înrădăcinate în firea omului şi fiecare din noi poate dispune de ele. Iar dacă cunoaştem întrucâtva un om, ne putem reprezenta ce afecte ţin de natura sa, fără să le fi sesizat pe viu.

Dată fiind perfecta fuziune dintre psihic şi corp, în mod necesar un atât de zguduitor proces psihic, cum este afectul, îşi exteriorizează efectele asupra corpului. Afectele sunt însoţite de fenomene fizice secundare, adică de efecte asupra circulaţiei sanguine şi organelor respiraţiei (accelerarea pulsului, roşire, paloare, modificări funcţionale în respiraţie).