3. RUŞINEA.

Un afect atât asociant, cât şi disociant, este ruşinea. Este şi aceasta o structură psihică din sfera sentimentului de comuniune socială şi ca atare nu ar putea fi expulzată din viaţa psihică a omului. Societatea umană nu ar fi posibilă fără acest afect.

Ruşinea se manifestă în situaţiile în care, ca urmare a unei intervenţii în universul interior al unui om, este înjosită personalitatea acestuia, riscându-se să fie pierdută îndeosebi demnitatea, la care ţine orice om. În acest context, ruşinea se exprimă prin puternice reacţii corporale. Din punct de vedere anatomofiziologic, fenomenul constă într-o dilatare a vaselor sanguine periferice, în care are loc un flux crescut de sânge, de cele mai multe ori vizibil pe faţa omului. La unii oameni chiar şi pieptul se înroşeşte.

Comportamentul exterior caracteristic în asemenea situaţii este detaşarea de cei din jur. Este un gest retractil legat de o proastă dispoziţie, care este mai degrabă o înclinaţie de a o lua la fugă.

Întoarcerea spatelui, lăsarea îri jos a ochilor sunt reacţii de fugă, care ne arată limpede caracterul disociant al acestui afect.

Distingem şi forme abuzive. Există oameni care roşesc surprinzător de uşor. Se va putea constata că, de obicei, în relaţiile lor cu semenii, la aceşti oameni predomină tendinţele disociante. A roşi este pentru dânşii un mijloc de a scăpa de societate.