2. COMPASIUNEA.

Compasiunea (mila) este expresia cea mai pură a sentimentului de comuniune socială. Dacă o identificăm la un om, în general putem fi liniştiţi cu privire la sentimentul său de comuniune socială, în sensul că acesta nu-i lipseşte. Căci prin acest afect omul ne arată cât este de capabil să se transpună în situaţia semenului său.

Poate că o mai mare răspândire decât acest afect are folosirea sa abuzivă, denaturată. Aceasta constă în tentativa unora de a se prezenta drept oameni cu un sentiment de comuniune socială deosebit de puternic, bineînţeles exagerând. Cu prilejul vreunei nenorociri, unii oameni se vâră în faţă, dar fără a face ceva util, ci din dorinţa de a-şi face pe gratis publicitate. Pe de altă parte, există oameni care adulmecă cu o adevărată voluptate nenorocirea altuia, ţinân-du-se scai de acesta. Aceşti binefăcători aferaţi vor ca prin ceea ce fac să-şi asigure, în primul rând, sentimentul de superioritate faţă de cei aflaţi în nenorocire şi mizerie. Referitor la acest tip de om, marele cunoscător de oameni care era La Rochefoucauld spunea: „în nenorocirea celor mai buni prieteni ai noştri, găsim totdeauna ceva care nu ne displace”.

În mod greşit s-a încercat să se explice prin acest fenomen simţământul de plăcere pe care îl avem în faţa spectacolelor tragice.

S-ar spune că ne bucurăm că nu suntem în pielea victimelor. Celor mai mulţi oameni aceasta nu li se potriveşte. Interesul nostru faţă de întâmplările tragice este de obicei generat de dorinţa de a ne autocunoaşte şi de a ne autoinstrui. Nu pierdem din vedere faptul că avem de-a face doar cu o ficţiune, din care sperăm să extragem învăţăminte pentru viaţa noastră.