3. DELĂSAREA ŞI UITAREA.

Se spune de obicei că este vorba de delăsare atunci când securitatea sau sănătatea unui om sunt primejduite din neglijenţă sau neatenţie în administrarea îngrijirilor necesare. Delăsarea este un fenomen care ne înfăţişează totala lipsă de atenţie a unui om. Atenţia deficientă are la bază interesul deficient faţă de semeni. Din semnele de delăsare care pot interveni în jocurile copiilor, de exemplu, se poate vedea dacă ei se gândesc mai mult la sine decât la ceilalţi. Fenomenele de acest fel sunt un cert instrument de evaluare a simţului colectiv, a sentimentului de comuniune socială al omului. Dacă sentimentul de comuniune socială este slab dezvoltat, chiar sub ameninţarea cu pedeapsa un om nu se va putea interesa de alţii decât cu mare greutate, pe când la un om cu un dezvoltat simţ colectiv acest lucru se va face fără efort.

Delăsarea este, prin urmare, o deficienţă a sentimentului de comuniune socială. Cu toate acestea, o intoleranţă exagerată ar fi aici nelalocul ei. Aşadar, totdeauna se impune să cercetăm de ce un om nu are interesul pe care noi îl aşteptăm de la dânsul.

Uitarea, ca şi pierderea obiectelor mai importantele realizează printr-o reducere a atenţiei. Există, desigur, posibilitatea unei atenţii mai concentrate, interesul, dar nu fără lacune, ci suferind perturbări din partea unei anumite aversiuni care aduce, favorizează sau produce pierderea sau uitarea. Acesta este, de exemplu, cazul copiilor care îşi pierd manualele. De cele mai multe ori este uşor să se stabilească faptul că ei încă nu s-au adaptat cum se cuvine cerinţelor vieţii şcolare. Există, de asemenea, menajere care mereu îşi rătăcesc sau îşi pierd cheile. Şi în acest caz se va constata că este vorba de femei care nu se pot împăca cu profesia de menajeră.

Uitucii sunt oameni care nu se revoltă făţiş, dar care prin uitare vădesc o anumită lipsă de interes pentru îndatoririle lor.