5. TENSIUNEA DINTRE CELE DOUĂ SEXE.

La baza tuturor acestor fenomene, pe care le-am examinat, se află distorsiuni ale civilizaţiei noastre. De îndată ce o prejudecată şi-a făcut drum aici, ea se extinde şi este de regăsit pretutindeni. Aşa stau lucrurile cu prejudecata referitoare la inferioritatea femeii, ca şi cu comple-mentul acestei prejudecăţi, anume aroganţa bărbatului, care tulbură în permanenţă armonia sexelor. Urmarea este o extraordinară tensiune, care se infiltrează îndeosebi în relaţiile erotice şi care ameninţă continuu, când nu o distruge pur şi simplu, orice posibilitate de a fi fericit. Înveninată de această tensiune, întreaga noastră viaţă erotică se usucă şi se pustieşte. Aşa se explică faptul că rar se întâlneşte o căsnicie armonioasă, iar copiii cresc cu ideea că o căsătorie este ceva nemaipomenit de complicat şi de periculos.

Prejudecăţi ca acelea pe care le-am înfăţişat şi succesiuni de idei de acelaşi ordin îi împiedică adesea pe copii să ajungă la o corectă înţelegere a vieţii. Să ne gândim numai la acele fete, nu puţin la număr, care consideră căsătoria doar ca pe un fel de „ieşire în caz de incendiu”, la acei bărbaţi şi la acele femei care o privesc pur şi simplu ca pe un rău necesar. Dificultăţile generate de această tensiune dintre sexe au căpătat astăzi proporţii uriaşe, crescând cu atât mai mult cu cât la fete încă din copilărie se manifestă înclinaţia de a se revolta împotriva rolului la care sunt constrânse, şi cu cât la bărbat devine mai puternică pofta de a se bucura de privilegii, în pofida oricărei logici.

Semnul caracteristic al unei reconcilieri, al unui echilibru psihic al sexelor este colegialitatea. În relaţiile dintre sexe subordonarea este la fel de puţin suportabilă ca şi în viaţa popoarelor.

Dificultăţile şi poverile generate de ambele părţi sunt atât de mari, încât toată lumea trebuie să acorde atenţie acestei probleme.

Domeniul este atât de vast, încât cuprinde viaţa fiecărui individ. Iar aceasta s-a complicat atât de mult, din cauză că societatea noastră i-a trasat copilului misiunea de a-şi alege poziţia în viaţă ca rezultat al antagonismului faţă de celălalt sex. O educaţie paşnică poate lichida aceste dificultăţi. Ritmul trepidant al zilelor noastre, lipsa unor principii pedagogice realmente corespunzătoare şi îndeosebi concurenţa care impregnează întreaga noastră viaţă pătrund până în camerele copiilor şi le trasează linia de orientare pentru mai târziu.

Pericolele, care îi fac pe atâţia să dea înapoi în faţa dragostei, constau în aceea că bărbatul caută, în toate împrejurările, să-şi dovedească bărbăţia prin viclenie, prin „cuceriri” care distrug candoarea şi încrederea care sunt proprii iubirii. Cu siguranţă că Don Juan este un ins care nu se crede suficient de bărbat şi care, în consecinţă, prin cuceririle sale, încearcă să-şi aducă mereu noi dovezi în această privinţă. Neîncrederea care domneşte între sexe subminează orice apropiere, iar de pe urma acestui fapt suferă întreaga umanitate. Idealul excesiv al masculinităţii înseamnă provocare, permanentă seducţie, veşnic neastâmpăr, din care nu rezultă decât pretenţii ale vanităţii, satisfacţii unilaterale1’, o poziţie privilegiată, ceea ce contrazice condiţiile naturale ale vieţii umane în comun. Neavând nici un motiv de a contesta ţelurile de până acum ale mişcării feministe neferitoare la libertate şi egalitate în drepturi, se impune să o sprijinim mult mai energic, pentru că, în definitiv, fericirea şi bucuria de a trăi a întregii omeniri depind de crearea unor condiţii care să permită femeii să se reconcilieze cu rolul ei, iar bărbatului să-i dea posibilitatea de a rezolva problema raporturilor sale cu femeia.